luni, 11 aprilie 2011

FOAIE DE INFORMATIE APRILIE 2011

FOAIE DE INFORMAŢIE
SINDICATUL LIBER MIŞCARE – COMERCIAL „DOBROGEA CFR” MEDGIDIA
Stimaţi colegi,
Semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă, valabil până la 31.12.2011, a reprezentat ieşirea din conflictul de muncă. E adevărat, avem certitudinea unui salariu cam la fel ca anul trecut însă pierderea primei de vacanţă, cumulată cu faptul că pentru primul an nu avem nici un fel de creştere salarială, conduce la realitatea unei reduceri efective în drepturile salariale. Dacă punem la socoteală creşterile anormale de preţuri la combustibil, energie electrică, alimente de bază, concluzionăm că nivelul nostru de trai înregistrează o deteriorare evidentă. Pentru cei care înţeleg ceva, acest aspect este un factor generator de potenţiale pericole pentru cei care lucrează în mod direct la siguranţa circulaţiei. Să vedem de ce.
Cert, avem mai puţini bani în buzunare. Necesităţile personale şi de familie rămân aceleaşi. Ori, fie renunţăm la anumite chestii (adică restrângem cheltuielile), fie căutăm o altă sursă de venituri, adică un alt serviciu pentru a putea să menţinem stilul de viaţă. Cum cei care lucrează în ture, de multe ori 12 cu 24 permanent, nu pot ajunge sa aibă şi alt loc de muncă „part-time”, este clar că, pentru ei, nu există decât varianta de a reduce cheltuielile, de a renunţa la anumite tabieturi. Fără a nuanţa, aceasta duce la apariţia unui sentiment de pregnantă nemulţumire, de reproşuri aduse de membrii familiei faţă de imposibilitatea de a achiziţiona bunuri sau servicii. Psihologic, avem de a face cu faza incipientă a ratatului, a incapabilului, a depresiei cronice din care, cel vizat, nu poate şi nu are cum să gasească o ieşire. În ţările din vestul Europei situaţia prezentată este tratată cu cea mai mare răspundere mai ales în situaţia angajaţilor care lucrează în sectoare de activitate în care se pune problema asigurării securităţii vieţilor omeneşti, a bunurilor materiale. Un standard de viaţă stabil este înţeles ca necesar pentru liniştea angajaţilor, pentru ca aceştia să aibă un randament maxim şi un nivel înalt de calitate a activităţii. Nu poţi cere unui om, asaltat de probleme pe care nu mai poate să le rezolve, să fie „apt din punct de vedere fizic” atunci când vine la serviciu! O ţară în care sistemul sanitar, învăţământul, economia, moralitatea, justiţia sunt la pământ şi doar agricultura în aer, nu va avea niciodată un viitor care să producă optimism, certitudine, mulţumire, fericire.
De ani de zile sistemul feroviar naţional se îndreaptă spre un faliment bănuit. Jecmănit, ţepuit, muls de fonduri în mod strigător la cer, a ajuns astăzi să geamă de angajaţi care habar n-au ce fac, de incompetenţi pe funcţii de decizie, de o schemă de normare mai stufoasă decât iarba. Aşa zisele restructurări nu au vizat decât sectorul de exploatare, normal dacă spunem că activitatea a scăzut. Normal nu mai e atunci când vezi că, la data separării din 1998, Regionala CF Constanţa avea cam 180 de angajaţi (în central spunem) iar astăzi numărul acestora să treacă de 500. Acolo nu a fost vorba de scăderea nivelului de activitate?
Ce e de făcut? Din păcate, pentru starea de fapt în care a ajuns această ţară suntem vinovaţi cu toţii. Cei care ne-au condus au ştiut foarte bine să cultive FRICA. Ne este frică să spunem, ne este frică să facem ceva, ne este frică de şefi, ne este frică să nu ne pierdem locul de muncă. Ne cantonăm într-o stare de neimplicare totală, stăm pe margine ca la meciurile de fotbal şi, doar, comentăm în loc să ţipăm din toţi plămânii, să facem marşuri, să punem mâna pe topor (dacă nu se mai poate!). Într-o ţară unde poporului îi e frică de guvern înseamnă că acolo e dictatură. O şleahtă de matracuci închid spitale, şcoli, majorează preţurile, fac, chipurile, restructurări şi se declară salvatorii naţiei. În timpul ăsta, noi adoptăm poziţia struţului stresat. Probabil că ne merităm soarta... Sistemul feroviar debordează de exemple de conducere „dăşteaptă”. O schemă de conducere care s-a lăţit şi lungit considerabil, cu posturi inventate pentru neamuri şi protejaţi incompetenţi de am ajuns să avem cam 3 muncitori la un tăietor de frunze pentru rasa canină! Incompetenţi care fac proiecte de rahat pentru accesare de fonduri europene, de râd ăia şi cu partea dorsală de noi! Proiecte în care singura grijă este umflarea costurilor peste orice bun simţ, exemplul cu linia Simeria-Curtici fiind ultimul proiect respins de UE, tocmai din motivele de mai sus. Cum putem crede că ne aşteaptă vremuri mai bune când cei care ar trebui să asigure venirea acelor vremuri nu sunt capabili de a crea premisele necesare?
Vineri, 8 aprilie, a avut loc şedinţa Comitetului Director al UTSFMC Constanţa. Dincolo de faptul că nici la această oră nu se cunosc intenţiile concrete ale administraţiilor în privinţa actelor de restructurare, cel mai important aspect este cel legat de semnarea actelor anexe la Contractele Individuale de Muncă (CIM). Vă rugăm să nu semnaţi aceste acte decât atunci când în ele sunt trecute TOATE drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (CCM). Pentru aceasta veţi solicita prezenţa liderilor de sindicat acolo unde este cazul şi dacă este cazul. Dar dacă nu facem acest lucru este cert că vom ajunge din nou în situaţia în care dacă CCM nu mai este valabil să nu mai primim anumite drepturi salariale aşa cum era să se întâmple acum.
După cum cunoaşteţi sunt în curs de soluţionare mai multe procese pentru recuperarea unor sume de bani (pentru ziua feroviarului, prime, bonuri de masă, etc.). O mare parte dintre ele au fost deja câştigate de sindicate însă data la care aceste sume de bani vor fi acordate nu este cunoscută. Se pare ca guvernul Boc intenţionează, la fel ca în cazul profesorilor, să dea o hotărâre de guvern prin care aceste plăşi să se facă eşalonat începând cu 2012. Aceste drepturi câştigate în instanţă sunt primite, totuşi, de cei care ies la pensie sau de cei care vor fi disponibilizaţi. Orice noutate în acest sens va va fi anunţată cu oprerateivitate. Accesaţi, pentru comentarii şi alte informaţii şi blogul sindicatului nostru la adresa: http://slmcdobrogea.blogspot.com/ sau folosiţi adresa de e-mail: slmcdobrogea@yahoo.com. Vă mulţumim!
COMITETUL EXECUTIV

luni, 28 martie 2011

CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE
Art.1 (1) Părțile contractante recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea Contractului colectiv de muncă la CNCF "CFR"-SA și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia.
Acestea respectă angajamentele Guvernului Romwniei cuprinse în Scrisoarea de intenție semnată cu Fondul Monetar Internațional și Memorandumul de înțelegere cu Uniunea Europeană referitoare la CNCF "CFR"-SA.
Liderii sindicatelor în domeniu, ce reprezintă interesele angajaților, semnatari ai acestui contract, nu sînt și nu vor fi implicați în relații comerciale cu unitățile din domeniul transporturilor.
(2) Prezentul contract colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților din CNCF”CFR”-SA, semnatari ai contractului individual de muncă, încadrați în funcțiile și meseriile din Anexa nr.2. șI reprezintă izvor de drepturi pentru salariații din filialele constituite unde CNCF”CFR”-SA deține capitalul majoritar.
(3) Contractul colectiv de muncă cuprinde clauze referitoare la contractul individual de muncă, angajarea, condițiile de muncă și salarizare ale personalului, timpul de muncă și odihnă, drepturile și obligațiile reciproce ale părților în promovarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, drepturile sindicatelor și ale reprezentanților salariaților, protecția celor aleși în organele de conducere ale sindicatelor conform legii, calificarea, recalificarea, pregătirea și perfecționarea profesională și sindicală.
(4) În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr.130/1996 republicată, prezentul contract se depune și se înregistrează la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului București.
(5) Contractul colectiv de muncă se pune la dispoziția salariaților pentru consultare. Tipărirea se asigură prin grija administrației, care îl va difuza subunităților din structura CNCF "CFR"-SA, semnatarilor prezentului contract colectiv de muncă, precum și liderilor de sindicat din unitate și subunități. În același număr de exemplare se vor difuza și condițiile minime de pregătire și vechime.
(6) Drepturile salariaților prevăzute în prezentul CCM nu pot fi afectate de nici o tranzacție, renunțare sau limitare, indiferent de natura acestora, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, abuzuri, arbitrariu și manifestări de subiectivism.
(7) Administrația recunoaște libera exercitare a dreptului sindical conform convențiilor internaționale și a legilor naționale, precum și libertatea de opinie a fiecărui slalariat.

Art.2 (1) Prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării. Fac parte din prezentul contract colectiv de muncă și acordurile dintre părțile semnatare ale acestuia prin care se soluționează eventualele conflicte colective de muncă. Prevederile referitoare la drepturile ce se plătesc din fondul de salarizare se vor acorda integral începînd cu luna în care se face înregistrarea.
(2) Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă de un an.
Cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului părțile semnatare se vor întîlni pentru negocierea noului CCM. Dacă în acest interval de 60 de zile părțile încheie un nou CCM actualul contract încetează de drept pe data înregistrării noului CCM la organul competent.
(3) Executarea prevederilor contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Modul de aplicare a prevederilor contractului va fi analizat în cadrul comisiilor mixte patronat - sindicate. Regulamentul de funcționare al comisiilor mixte patronat-sindicate este prezentat în Anexa nr.13.a la contractul colectiv de muncă. Nerespectarea obligațiilor asumate de părți prin contractul colectiv de muncă reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu, atrăgwnd răspunderea disciplinară, materială sau penală, după caz.
(4) Părțile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu promoveze și să nu susțină proiecte de reglementări a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din acesta, să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior aplicabile la CN “CFR”-SA, sau prin legislație.
Dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, aceasta se va modifica în conformitate cu legislația, cu acordul părților semnatare.
(5) Pe parcursul executării, cu acordul părților semnatare, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate, în conformitate cu legea, urmwnd ca, în termen de 5 zile, modificările să fie comunicate în scris și înregistrate la Direcția de Muncă , și Solidaritate Socială și Familie a Municipiului București.
Cererile de modificare a prezentului contract colectiv de muncă vor face obiectul unor negocieri, care nu vor putea începe mai twrziu de 15 zile de la data comunicării și nici mai devreme de 2 zile de la data acestei comunicări, finalizwndu-se în termen de cel mult 30 de zile. Cererile de modificare se comunică în scris celeilalte părți.
(6) În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea.
(7) Prevederile prezentului contract colectiv de muncă la nivelul CN “CFR”-SA se vor adapta contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse.
(8) În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau, după caz, prin echivalent bănesc a obligaţiilor respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.

Art.3. Organizarea și conducerea activității companiei, pe principii de competență profesională și eficiență economică, sunt atribute exclusive ale administrației care poartă răspunderea, potrivit legii, pentru îndeplinirea acestora.
Federațiile reprezentative la nivel CN „CFR” –SA semnatare ale CCM vor avea reprezentanți respectiv membri după caz (desemnați de către acestea sau organizațiile sindicale reprezentative la nivel regional recunoscute de către acestea) în comisiile de angajare, promovare, examinare, reexaminare profesională periodică, cercetare administrativă, disponibilizare de personal, restructurare și negocierea contractului individual de muncă, negocierea actelor adiționale la contractul individual de muncă, stabilirea normelor de muncă, consiliul tehnico – economic, comisia mixtă patronat – sindicate, comisia de locuințe, consiliile de administrație, consiliile de conducere, ședințele de analiză SC, comisia de recepție a lucrărilor pentru asigurarea condițiilor de muncă și achizițiilor pentru echipamentul de protecție.
În cazul luării unor decizii susceptibile să afecteze drepturile salariaților, administrația consultă sindicatele reprezentative înainte de luarea acestor decizii.

Art.4. De la nemembrii de sindicat se reține o cotă de 2 la sută din salariul de bază pentru constituirea unui fond în scopul rezolvării unor probleme sociale și de ordin umanitar ale salariaților CN”CFR”-SA și ale membrilor de familie ai acestora, precum și ale celor pensionați medical de la CN”CFR”-SA. Din acest fond nu se vor acorda compensații cu ocazia pensionării.
Utilizarea fondului menționat se va face de către o comisie paritară instituită în acest scop. Componența, competența, organizarea și funcționarea comisei paritare sunt stabilite prin regulamentul din Anexa nr. 13.b.

Art.5. Pentru personalul preluat de CN”CFR”-SA prin reorganizare precum și prin transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia și ale cărui funcții sau meserii nu se regăsesc ca sistem de salarizare în prezentul contract colectiv de muncă, funcțiile, meseriile și drepturile salariale se stabilesc prin act adițional.
Similar se va proceda și în cazul funcțiilor noi.

CAPITOLUL II
SISTEMUL DE SALARIZARE

A. DISPOZITII GENERALE

Art.6. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere, cu respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă și ale legislației în vigoare.
La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vwrstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.

Art.7. Salariul personalului din CN "CFR"- SA este confidențial și cuprinde:
-salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate;
- sporuri la salariul de bază;
- adaosuri;
- premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1.
Salariul de bază orar sau zilnic se stabilește avwnd în vedere salariul de bază lunar și durata normală a timpului de lucru.
Durata normală de lucru din luna respectivă se diminuează corespunzător, în situația stabilirii timpului de muncă sub 8 ore zilnic, pentru salariații care lucrează în condiții deosebite.
În scopul promovării intereselor și apărării drepturilor salariaților, confidențialitatea salariilor nu poate fi opusă reprezentanților organizațiilor sindicale reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă, în strictă legătură cu interesele acestora și în relația lor directă cu angajatorul.

Art.8. (1) Indexarea salariilor și modificarea tarifelor se face conform prevederilor legale.
(2) În caz de faliment și lichidare judiciară a unității, salariații au calitatea de creditori privilegiați și drepturile lor bănești reprezintă creanțe privilegiate, urmînd a fi plătite integral înaintea celorlalți creditori. Administrația va ține evidența (carnetul de muncă) activității desfășurate în baza contractului individual de muncă și a drepturilor de care salariații au beneficiat și le va elibera dovezi despre acestea ori de cîte ori este nevoie.
(3) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al unității sau al unei părți din aceasta către un alt angajator potrivit legii.

B. FORME DE SALARIZARE

Art.9. Formele de salarizare care se pot utiliza în subunitățile din cadrul CN "CFR"-SA sunt următoarele:
a) În acord direct, pentru salariații de la locurile de muncă unde cantitatea de produse sau volumul de lucrări ce trebuie executate de către o persoană sau o echipă în unitatea de timp sunt stabilite pe baza normelor de muncă.
Tarifarea lucrărilor executate în acord se face în funcție de sarcinile de muncă pe unitatea de produs sau lucrare și de categoria de încadrare a lucrărilor respective prevăzută în indicatoarele tarifare de calificare, respectiv în listele de lucrări necalificate.
Muncitorii calificați care execută în acord individual lucrări de categorii superioare încadrării lor sunt salarizați corespunzător tarifelor lucrărilor efectuate.
Pentru salariații care lucrează în acord colectiv, repartizarea sumelor cuvenite în acord se face în raport cu salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat.
b) În regie, cwnd salariul de bază stabilit pe lună se acordă personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu și a normelor de timp, după caz.
c) In acord indirect.

Art.10. În cadrul CN "CFR"-SA, de regulă, se utilizează forma de salarizare în regie. Folosirea altor forme de salarizare prevăzute în prezentul contract este de competența Consiliului de Administrație, cu acordul sindicatului de la locul de muncă respectiv.



C. SALARIUL DE BAZÃ AL MUNCITORILOR

Art.11. Salariile de bază pentru muncitorii necalificați se stabilesc pe trei categorii de lucrări, conform listelor de lucrări necalificate din Anexa nr.3.

Art.12. Salariile de bază pentru muncitorii calificați se stabilesc pe categorii de încadrare sau funcții. Categoriile de încadrare sunt prevăzute în rețele de salarizare.
Categoriile de încadrare și funcțiile se stabilesc în raport de cunoștințe, nivel de calificare și experiență, pe baza indicatoarelor de calificare.

Art.13. Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.

Art.14. Incadrarea muncitorilor calificați se face conform Anexei nr.4.

Art.15. Muncitorii care se recalifică în alte meserii vor fi încadrați, după absolvirea cursurilor de recalificare, pwnă la categoria avută la meseria din care provin, pe bază de examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate din care va face parte și reprezentantul sindicatului.

Art.16. Muncitorii din ultima categorie de calificare sau funcție prevăzută în indicatorul tarifar de calificare pentru meseria exercitată, care execută lucrări deosebit de complexe, vor fi salarizați ca muncitori specialiști. În cazul meseriilor la care indicatorul tarifar de calificare nu cuprinde lucrări pwnă la ultima categorie a rețelei, muncitorii specialiști primesc salariul de bază prevăzut pentru categoria imediat superioară celei în care sunt încadrați.
Numărul muncitorilor specialiști din subunitate se stabilește în funcție de complexitatea și volumul lucrărilor, fără a putea depăși 20 la sută din numărul total de muncitori calificați încadrați pe categorii, de montatori și de electromecanici și se aprobă de directorul subunității.
Acest număr se poate calcula la nivelul regionalei pentru toate subunitățile sau la nivelul fiecărei divizii pentru subunitățile pe care le coordonează aceasta. Repartizarea pe fiecare subunitate a numărului de posturi astfel calculat se va face în funcție de nevoile producției, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivelul fiecărei ramuri.

Art.17.(1) Încadrarea sau promovarea muncitorilor calificați în categorii se va face numai dacă subunitatea are prevăzut un volum suficient de lucrări corespunzător categoriei, la care muncitorii solicită să fie încadrați, pe bază de examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate la care va participa reprezentantul sindicatului.
Examenul de promovare într-o categorie superioară se va ține ori de cîte ori va fi nevoie în cursul unui an.
(2) Clasa de salarizare în cadrul noii categorii se stabilește prin negociere individuală, în funcție de rezultatul favorabil obținut la examinare.



D. SALARIUL DE BAZÃ AL PERSONALULUI DE SPECIALITATE SI ADMINISTRATIV

Art.18. Salariile de bază pentru personalul de specialitate și administrativ, sunt diferențiate pe funcții și, în unele cazuri, pe grade profesionale, conform Anexei nr.2.
Indemnizația de conducere face parte din salariul de bază.

Art.19. Încadrarea și promovarea personalului de specialitate și administrativ, în funcții sau grade profesionale se face prin concurs, examen și/sau alte forme de selecție, iar în funcții de conducere prin numire, cu respectarea condițiilor de pregătire și vechime și a prevederilor legale.
Se consideră promovare trecerea personalului într-o funcție al cărei nivel maxim de salarizare este superior nivelului maxim al funcției avute. Stabilirea salariului de bază se face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare și salariat, avwnd în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, asigurwndu-se cel puțin o clasă de salarizare în plus.


E. SISTEMUL DE SPORURI

Art. 20(1) Personalul din CN "CFR"-SA beneficiază, în afara salariului de bază, de sporurile prevăzute în Anexa nr 5.
(2) Sporurile pentru condiții vătămătoare (nocive), periculoase și de șantier se acordă proporțional cu timpul cwt personalul a lucrat în condițiile respective.
(3) Conform reglementărilor în vigoare nominalizarea, evaluarea și stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite se face de către angajatori împreună cu sindicatele reprezentative, avînd ca bază determinările de noxe profesionale, expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii, a criteriilor și metodologiei de încadrare.
(4) Administrația CN”CFR”-SA este obligată să depună la casele teritoriale de pensii avizul Inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzînd categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă.
(5) Pînă la normalizarea condițiilor de muncă, pe toată durata luării măsurilor tehnico-organizatorice corespunzătoare, sporurile pentru condiții deosebite prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă la CN”CFR”-SA, (condiții vătămătoare-nocive, condiții periculoase și de șantier) au caracter permanent.
Caracterul permanent al sporului nu este determinat de timpul lucrat în aceste condiții (zilnic sau lunar), ci de acordarea acestuia pe toată perioada anului.
Dacă prin decizia organelor abilitate aceste sporuri nu se mai pot acorda, ele se pierd numai din momentul comunicării deciziei.
(6) În afara sporului pentru lucrul sistematic peste programul normal de lucru și sporului pentru ore suplimentare, celelalte sporuri și indemnizații, nu condiționează și nu compensează orele efectuate peste programul normal, inclusiv ore efectuate în zilele festive.



F. SISTEMUL PREMIAL

Art.21. Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului, compania constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege.


G. ALTE PREVEDERI


Art.22(1) Din profitul net al CN "CFR"-SA se constituie pînă la 10 la sută ca fond de participare a angajaților la profit.
(2) Din fondul constituit potrivit alineatului (1), pwnă la 50 la sută se acordă salariaților în cursul anului, iar diferența se acordă la sfwrșitul acestuia.

Art.23. Fondurile de premiere prevăzute la art. 21 și 22 se constituie centralizat la nivelul CN "CFR"-SA, iar acordarea sumelor individuale se va face la nivelul unității și subunității, în baza repartizării fondurilor de către Consiliul de Administrație al CN "CFR"-SA.

Art.24 (1) Absolvenții unei unități de învățămwnt, în primul an de activitate, la încadrarea în muncă, vor fi salarizați la nivelul minim al funcției sau meseriei respective.
(2) Pentru salariații societății, absolvenți ai învățămwntului superior de lungă și scurtă durată, la încadrarea pe o funcție corespunzătoare studiilor absolvite, salariul de bază se stabilește prin negociere, asigurwndu-se, dacă limitele funcției permit, o creștere de cel puțin o clasă de salarizare față de salariul de bază avut.
(3) Pe durata cursurilor de formare profesională, personalul societății va fi salarizat în regie, avînd sarcini de serviciu stabilite de unitate sau subunitate în legătură cu pregătirea profesională.
Salariații vor beneficia de o îndemnizație formată din :
- salariul de bază corespunzător clasei avute la data admiterii la curs reactualizat după caz în funcție de indexări și majorări prevăzute în actualul CCM;
- sporul de vechime și, după caz, celelalte sporuri la salariu pentru condiții deosebite de muncă, cum ar fi: condiții grele de muncă feroviară, condiții vătămătoare (nocive), condiții periculoase, condiții de muncă feroviară, de șantier, care se acordă la locurile de muncă unde își desfășoară activitatea pe timpul cursului.
Dacă perioada de pregătire prin cursuri de formare profesională presupune scoaterea integrală din activitate, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă, salariatul beneficiind de îndemnizația de mai sus, perioada se înscrie în carnetul de muncă "cursant salarizat " și constituie vechime în muncă și în unitate.
(4) Părțile înțeleg prin termenul de „formare profesională”, orice procedură prin care un salariat dobândește o calificare atestată printr-un certificat sau o diplomă eliberată în condițiile prevăzute de lege.

Art.25(1) În mod excepțional, conducătorul care are competență de angajare poate aproba nominal reducerea cu pwnă la jumătate a vechimii minime necesare în vederea prezentării la concurs sau examen pentru promovarea într-o funcție, grad profesional, categorie sau pentru admiterea la cursurile de calificare sau recalificare. Directorul general al CN "CFR"-SA are competența de angajare în cadrul societății și poate delega aceasta personalului din subordine.
În situații deosebite determinate de necesitățile activității, la propunerea regionalelor și a subunităților direct subordonate CN "CFR"-SA, Directorul general al CN "CFR"-SA poate aproba reducerea cu mai mult de 50 la sută a vechimii minime necesare în vederea admiterii la cursurile de calificare sau recalificare, cu condiția ca încadrarea persoanei respective pe postul pentru care a efectuat pregătirea să se facă numai după îndeplinirea cel puțin a vechimii minime prevăzute la paragraful precedent.
(2) Pentru absolvenții învățămwntului superior de lungă și scurtă durată sau de subingineri care au ocupat funcții în specialitatea studiilor absolvite pentru care se prevede pregătire liceală sau postliceală, la stabilirea vechimii minime necesare promovării se poate lua în calcul și cel mult jumătate din timpul cwt au lucrat în funcțiile respective.
(3) Pentru absolvenții învățămwntului superior de lungă durată care au ocupat, în aceeași specialitate, funcții ce necesită pregătire superioară de scurtă durată sau de subinginer, la stabilirea vechimii minime necesare promovării se pot lua în calcul și cel mult două treimi din timpul cwt au lucrat în funcțiile respective.
(4) Prin vechime în specialitate se înțelege perioada de timp lucrată de persoana respectivă în activități corespunzătoare specialității funcției sau meseriei în care urmează să fie încadrat sau promovat.

Art.26. În situații excepționale, Directorul general al CN "CFR"-SA poate aproba, nominal, derogare de studii și/sau de specialitate pentru încadrarea sau promovarea în funcții.
In cazul filialelor CN "CFR"-SA derogările vor fi aprobate de către directorii acestora.
Salariații încadrați fără îndeplinirea condițiilor de studii, anterior datei de 1 iulie 1991, sunt considerați cu derogare de studii.

Art.27. În cazuri excepționale, se admite îndeplinirea, pe o durată limitată, a unei funcții superioare de către un salariat, ca urmare a faptului că postul a devenit vacant sau a imposibilității titularului de a-și exercita funcția, numai dacă perioada de înlocuire depășește 30 de zile calendaristice. Pentru perioada înlocuirii, se va emite o delegație, de către persoana cu competență de angajare pentru funcția respectivă, unui salariat care îndeplinește condițiile cerute de post, acesta primind salariul și sporurile corespunzătoare postului. Delegația se poate acorda și salariaților prevăzuți în instrucțiile de serviciu ca înlocuitori de drept, cu îndeplinirea condițiilor de studii și stagiu.
Pentru funcțiile de șef district, șef laborator, șef echipă, șef atelier, șef regulator, șef stație se admite îndeplinirea acestora pe o durată limitată de către un salariat cu acordul acestuia numai dacă perioada de înlocuire depășește 15 zile calendaristice.

Art.28. La trecerea personalului într-o funcție cu nivel de salarizare mai mic, salariul de bază se va stabili pwnă la cel mult clasa de salarizare avută.

Art.29. Munca prestată în zilele de swmbăta, duminica și sărbători legale (zile festive) se plătește cu spor de 100 la sută din salariul de bază, cu justificarea orelor efectuate în afara programului normal de lucru. Aceste ore nu se compensează cu timp liber corespunzător.

Se consideră sărbători legale la CN "CFR"-SA următoarele:
- 1 și 2 Ianuarie, "Anul Nou";
- prima și a doua zi de Paște;
- 1 Mai, "Ziua Internațională a Muncii";
- 23 Aprilie, "Ziua feroviarilor";
- prima șI a doua zi de Rusalii;
- „Adormirea Maicii Domnului’’;
- 1 Decembrie, "Ziua Națională a Romwniei";
- 25 și 26 Decembrie, "Crăciunul".
- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decît cele creștine, pentru persoanele aparținînd acestora.

Art.30(1) Timpul cwt personalul din activitatea de întreținere și reparații a liniilor de cale ferată, instalațiilor, precum și personalul de deservire a mijloacelor de intervenție (plug zăpadă, vagon ajutor) este obligat, pe bază de dispoziție scrisă, să stea încazarmat pentru intervenții se plătește cu 75 la sută din salariul de bază aferent timpului de muncă respectiv.
Încazarmarea se va realiza pe baza regulamentului aprobat de conducerea CN”CFR”-SA. Regulamentul va cuprinde și condițiile minime de confort ale spațiului de încazarmare.
(2) Pe secțiile de circulație secundare cu activitate suspendată, personalul rămas în post peste norma lunară va fi plătit cu 75 la sută din salariul de bază, cu sporurile aferente (spor pentru condiții grele de muncă feroviară, spor de noapte, spor de 100 la sută pentru zile festive).
Serviciul nu poate fi suspendat pe o perioadă mai mică de 4 ore consecutive, în cursul unei ture de serviciu.
Timpul de lucru lunar nu poate depăși 200 ore. În situații deosebite, cu acordul sindicatelor, pentru continuitatea activității, timpul de lucru lunar poate depăși 200 ore.
(3) Numărul de ore corespunzătoare timpului de la predarea pwnă la luarea în primire a serviciului, precum și cel de încazarmare pentru intervenții nu intră în programul normal de lucru lunar.

Art.31 Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiași funcții sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă sau a unui act adițional de prelungire a valabilității acestuia, se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare și salariat, avwnd în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, în prezența reprezentantului sindicatului.
În situația înregistrării unui act adițional la CCM prin care se modifică limitele de salarizare ale unor funcții, se va proceda la negocieri individuale pentru personalul încadrat în aceste funcții.

Art.32 Din veniturile realizate, se constituie lunar un fond în cadrul fondului de salarii, în procent de pînă la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntwmpinarea producerii pagubelor etc, din fondul astfel constituit, pwnă la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație al CN "CFR"-SA.

Art.33(1) Plata salariilor se face chenzinal. Data plății chenzinei a doua nu va putea depăși data de 15 a lunii următoare.
(2) Drepturile bănești cuvenite angajatului se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale unității.
Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.
Intwrzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea companiei la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
(3) Salariul nu poate fi urmărit sau reținut decwt în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
(4) Drepturile bănești care se stabilesc în funcție de salariul de bază (sporuri etc), în cazul aplicării unei sancțiuni de diminuare a acestuia, se determină corespunzător salariului de bază diminuat.
(5) În cazul decesului salariatului, drepturile bănești care i se cuvin pwnă la data la care s-a produs decesul se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților, iar în lipsa acestora se plătesc celorlalți moștenitori legali.
(6) Salariații aflați în grevă care, pe durata acesteia, au desfășurat activitate conform programului stabilit de administrație cu organizatorii grevei, astfel încwt să asigure serviciile esențiale, dar nu mai puțin de o treime din activitate, sunt plătiți corespunzător prestației și timpului efectiv lucrat.

Art.34. Personalul care lucrează la reprezentanțele CN "CFR"-SA din străinătate beneficiază, pe durata exercitării mandatului, de drepturi salariale în valută care se stabilesc prin negociere individuală în limita cuantumului aprobat de Consiliul de Administrație.
Personalul care, datorită specificului activității, se deplasează temporar în stații de frontieră ale căilor ferate vecine, pe o durată care nu însumează 24 ore/zi, beneficiază de diurnă în valută în conformitate cu prevederile legale.
Personalul formației de efectuare măsurători cu vagon de măsurat calea care se deplasează în afara frontierelor beneficiază de diurnă în valută, al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, conform prevederilor legale.

Art.35.(1) Statele de funcții ale subunităților, întocmite pentru personalul de specialitate și administrativ, în conformitate cu organigrama, vor cuprinde denumirea compartimentelor și a funcțiilor, numărul de posturi pe compartimente și funcții, nivelul studiilor necesare încadrării în funcție, limitele minime și maxime de salarizare, vor avea viza compartimentelor de salarizare și vor fi aprobate de organele ierarhic superioare.
(2) În baza statului de funcții se întocmește situația nominală a personalului care cuprinde denumirea compartimentului și a funcției, nivelul studiilor necesare încadrării în funcție, limitele minime și maxime de salarizare ale funcțiilor, numele și prenumele, clasa, salariul de baza, sporurile în procente și în valori absolute și total salariu.


CAPITOLUL III
ANGAJAREA PERSONALULUI

Art.36(1) Angajarea personalului la CN”CFR”-SA se face prin concurs, examen și/sau alte forme de selecție, cu respectarea condițiilor de pregătire și vechime. Prin alte forme de selecție se înțelege: interviu, chestionar-test, test-grilă și altele asemenea.
(2) Cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii concursului sau examenului, vor fi făcute publice locurile vacante scoase la concurs, data și locul de desfășurare, condițiile de înscriere, tematica și bibliografia necesare.
(3) Absolvenții unei unități de învățămwnt, la debutul în profesia dobwndită, se încadrează pe durată nedeterminată, cu o perioadă de probă de cel mult 6 luni. În termen de 30 de zile de la expirarea perioadei menționate, aceștia vor susține un examen în vederea definitivării în meserie sau funcție. Cei care nu vor reuși la examenul respectiv au dreptul să se prezinte la reexaminare, o singură dată, după o perioadă de cel mult 30 de zile, perioadă în care sunt salarizați. Absolvenții care nu promovează examenul de definitivare în meserie sau funcție, vor fi concediați conform art.61 lit.d din Codul Muncii, pentru necorespundere profesională.
(4) Condițiile de angajare sunt următoarele:
- să fie cetățean romwn;
- să cunoască limba romwnă, inclusiv termenii de specialitate;
- să aibă vwrsta de cel puțin 16 ani împliniți, excepție făcwnd funcțiile legate direct de siguranța circulației și cele cu gestiune, pentru care vwrsta nu poate fi mai mică de 18 ani, respectiv 21 de ani împliniți;
Categoriile de gestiuni la care funcția de gestionar poate fi ocupată și de persoane care au împlinit vwrsta de 18 ani se aprobă de Consiliul de administrație al CN”CFR”-SA.
- să fie apt pentru serviciu din punct de vedere al sănătății, în baza avizului organelor medicale ce deservesc sistemul CN”CFR”-SA;
- să aibă studiile, pregătirea și vechimea minimă necesare funcției;
- să prezinte referințe asupra activitații și comportării de la locul de muncă de unde provine;
- să depună la dosarul de angajare declarația pe proprie răspundere că nu suferă de epilepsie;
- să nu aibă antecedente penale de natură să-l facă incompatibil angajării în funcția respectivă;
- să aibă avizul de aptitudine medical, psihologic sau medical-psihologic "apt" pentru funcțiile legate de siguranța circulației.

Art.37(1) Sunt atribuții de competența exclusivă a administrației următoarele: organizarea activității prin stabilirea unei structuri organizatorice raționale, repartizarea salariaților pe locuri de muncă cu precizarea atribuțiilor și răspunderilor, fundamentarea din punct de vedere tehnic a normelor de muncă, precum și exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a obligațiilor de serviciu de către salariați.
Normele de muncă, se elaborează de catre CN “CFR”- SA cu acordul sindicatelor și se fac cunoscute salariaților cu cel puțin 5 zile înainte de aplicare.
Elaborarea normelor de muncă este un proces continuu, în concordanță cu schimbările care au loc în organizarea și nivelul dotării tehnice a muncii.
Reexaminarea normelor de muncă este impusă de situațiile în care acestea nu asigură un grad complet de ocupare, conduc la o solicitare excesivă sau nu corespund condițiilor pentru care au fost elaborate. Aceasta poate fi cerută atwt de administrație, cwt și de sindicate.
Reexaminarea normelor de muncă nu va putea conduce la diminuarea salariului de bază negociat.
Normativele de personal rezultate din aplicarea normelor de muncă, a instrucțiilor de serviciu și a reglementărilor privind siguranța circulației vor fi conforme condițiilor specifice fiecărei subunități.
Sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă pot contesta pe bază de expertiză legală fundamentată șI neutră, decizia administrației privind gradul de încărcare a unui post sau funcții.
(2) Angajarea se face numai pe posturi vacante stabilite pe baza normării, a normativelor de personal sau a statului de funcții.
(3) Concursul sau examenul se desfășoară în limba romwnă numai din bibliografia și tematica publicate și constă din probe teoretice, practice, după caz.
Examenul pentru personalul necalificat va consta, de regulă, dintr-o probă practică.
(4) Concursul, examenul și /sau alte forme de selecție se vor desfășura în prezența unei comisii aprobate de organul care are competența de angajare. La examen sau concurs va asista și un reprezentant al sindicatului.
(5) Angajarea se face în ordinea clasificării. În cazul în care se obțin rezultate egale, membrii de familie (soț, soție, copii) ai salariaților CN”CFR”-SA sau după caz ai celorlalte societăți feroviare rezultate din reorganizarea SNCFR au prioritate la ocuparea postului. Rezultatul concursului sau al examenului este valabil numai pentru posturile vacante pentru care s-a organizat.
Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 luni.
Se pot face și angajări din motive umanitare, în limita posibilităților unității și cu acordul sindicatului.
(6) La angajare se vor întocmi dosare personale cuprinzwnd, în principal, următoarele:
- curriculum vitae;
- recomandare;
- acte de studii și calificare;
- avizul de aptitudine medical, psihologic sau medical-psihologic din care să rezulte că este apt pentru funcțiile legate de siguranța circulației;
- cazier judiciar, după caz;
- documentația întocmită la susținerea concursului sau a examenului;
- orice act necesar angajării, prevăzut de legislația în vigoare.
(7) În vederea asigurării necesarului de personal cu studii superioare pentru posturi în cadrul CN”CFR”-SA pentru care solicitările de angajare sînt reduse poate:
a) recruta, pentru angajare după absolvirea facultății, studenți din ultimii doi ani ai învățămwntului acreditat, cu prioritate din rwndul membrilor de familie (soț, soție, copii) ai salariaților CN”CFR”-SA ;
b) încheia contracte cu salariații proprii care urmează cursuri la facultățile de stat sau particulare acreditate.
În ambele situatii se vor incheia intre CN”CFR”-SA si beneficiar contracte de finanțare angajament. In cazul lit. a) se vor putea acorda burse conform criteriilor și în cuantum aprobate de Consiliul de Administrație iar in cazul lit b) CN”CFR”-SA va suporta taxele de scolarizare.
Contractele încheiate vor conține prevederi privind obligația persoanelor în cauză de a lucra la CN”CFR”-SA o perioadă de cel puțin cinci ani după încadrarea pe postul corespunzător studiilor absolvite, precum și obligația ca, în cazul în care le va înceta contractul de muncă pentru motive imputabile lor, să despăgubească CN”CFR”-SA proporțional cu timpul rămas nelucrat din cei cinci ani prevăzuți în contract.
De asemenea, CN”CFR”-SA va fi despăgubită și în situația în care cei în cauză vor întrerupe studiile din culpa lor înainte de a fi încadrați.
(8) Angajarea făcută fără respectarea condițiilor de la art. 36 atrage răspunderea disciplinară, materială sau penală, după caz, conform culpei fiecăruia, pentru personalul cu atribuții în legătură cu angajarea, precum și nulitatea contractului individual de muncă în caz de culpă gravă a celui angajat.

Art.38(1) La angajare se vor negocia și încheia contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.
(2) Contractul individual de muncă se poate încheia și pe durată determinată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
(3) Contractul individual de muncă va cuprinde cel puțin clauzele prevăzute în Anexa nr 7 la Contractul colectiv de muncă.
(4) Contractul individual de muncă se încheie în scris, în cwte un exemplar pentru fiecare parte, prin grija celui care angajează.
(5) În caz de modificare a contractului individual de muncă se vor încheia prin negociere acte adiționale conform Anexei nr.8.
La încadrarea în funcția “coordonator programe de restructurare a CN”CFR” -SA” și “șef proiect programe restructurare“ se va întocmi act adițional la contractul individual de muncă în care se vor menționa obiectivele concrete de execuție cu termene de realizare, precum și măsurile ce se vor lua în cazul nerespectării termenelor sau a nerealizării parametrilor impuși.
(6) Contractul individual de muncă nu poate să conțină clauze contrare contractului colectiv de muncă și legilor în vigoare.
(7) Contractul individual de muncă se poate modifica prin acordul părților sau din inițiativa uneia dintre părți, în cazurile prevăzute de lege.
(8) Refuzul salariatului de a accepta o modificare a clauzelor din contractul individual de muncă nu dă dreptul celui care angajează de a proceda la desfacerea unilaterală a contractului individual de muncă din acest motiv, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
(9) Suspendarea contractului individul de muncă are loc potrivit legii.
(10) Încetarea contractului individual de muncă poate avea loc în condițiile prevăzute de lege, prin următoarele moduri :
a) de drept;
b) ca urmare a acordului părtilor, la data convenită de acestea;
c) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevazute de lege.
(11) În cazurile în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde un preaviz la desfacerea contractului individual de muncă, durata acestuia va fi de 30 de zile calendaristice.
Dacă unui salariat i se desface contractul individual de muncă fără a se acorda preavizul prevăzut în alineatul precedent, acesta are dreptul la o indemnizatie egală cu salariul de bază pe una lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă.
In situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.
(12) In cazul demisiei salariatului termenul de preaviz va fi de 15 zile calendaristice pentru funcțiile de execuție respectiv de 30 de zile calendaristice pentru fucțiile de conducere.
(13) Desfășurarea de activități sindicale nu poate constitui motiv pentru desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa unității.
(14) În cazul în care clauzele actului adițional respectă contractul colectiv de muncă, dar salariatul nu este de acord cu acestea, ele rămwn valabile și se aplică atwta timp cwt salariatul acceptă să presteze serviciu.
(15) Pot fi reangajați în serviciu prin concurs sau examen și/sau alte forme de selecție cu aprobarea directorului general cei cărora le-au încetat raporturile de muncă cu CN”CFR”-SA sau cu fosta SNCFR.
(16) Persoanele care au întrerupt activitatea la CN”CFR”-SA pentru satisfacerea stagiului militar își mențin contractul de muncă dacă revin la locul de muncă în termenul prevăzut de lege și, pwnă la reîncadrare, nu au mai desfășurat o activitate pe baza unui contract individual de muncă. Pe perioada efectuării serviciului militar obligatoriu, contractul individual de muncă se suspendă de drept.
(17) În cazul întreruperii activității la CN”CFR”-SA ca urmare a pensionării de invaliditate, persoanele care au redevenit capabile de muncă vor fi repuse în munca deținută anterior sau într-o muncă corespunzătoare cu pregătirea lor, dacă, pwnă la reîncadrare, nu au mai desfășurat activitate pe baza unui contract individual de muncă.
(18) În vederea punerii de acord cu prevederile prezentului contract colectiv de muncă, în termen de cel mult 30 zile de la intrarea în vigoare a acestuia, se vor încheia acte adiționale la contractele individuale de muncă.

Art.39 (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți.
(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decwt cele prevazute la alin. (2), dacă prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau regulamente interne nu se prevede altfel.
(4) In cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat.
(5) Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații:
a) concediu de maternitate;
b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
c) carantină;
d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;
e) exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului;
f) îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat;
g) forță majoră;
h) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condițiile Codului de procedură penală;
i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(6) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:
a) concediu pentru creșterea copilului în vwrstă de pănă la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pînă la împlinirea vwrstei de 3 ani;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pwnă la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, pînă la împlinirea vwrstei de 18 ani;
c) concediu paternal;
d) concediu pentru formare profesională;
e) exercitarea unor funcții elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
f) participarea la grevă;
(7) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:
a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii;
b) ca sancțiune disciplinară;
c) în cazul în care angajatorul a formulat plîngere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, pînă la rămînerea definitivă a hotărwrii judecătorești;
d) în cazul întreruperii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
e) pe durata detașării.
(8) In cazurile prevăzute la alin. (7) lit. a), b) și c), dacă se constată nevinovăția celui in cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, platindu-i-se, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
(9) Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.

Art. 40. Salariaților care absentează nemotivat de la serviciu mai mult de trei zile consecutiv sau cinci zile pe an, li se va desface disciplinar contractul individual de muncă în baza articolului 61, lit ‘’a’’ coroborat cu art 264, lit. “f” din Codul Muncii.

Art. 41. CN „CFR” – SA va angaja în condițiile legii unul din membrii familiei (soț, soție sau copil) decedaților ca urmare a accidentelor de muncă și boli profesionale dacă la data accidentului sau îmbolnăvirii nu este angajat un alt membru al familiei.


CAPITOLUL IV

FORMAREA PROFESIONALÃ



Art.42(1) Pregătirea profesională și perfecționarea pregătirii salariaților se va realiza în:
- centre de calificare cf, prin cursuri de calificare și recalificare;
- grupuri școlare cf, prin învățămwntul profesional, liceal, postliceal și tehnic de maiștri;
- subunități, prin școala personalului;
- Centrul de Perfecționare și Calificare al Personalului CF, CENAFER ;
- instituții de învățămwnt superior, prin cursuri postuniversitare etc.
Formarea profesională a salariaților are următoarele obiective principale:
a) adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă;
b) obținerea unei calificări profesionale;
c) actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază;
d) reconversia profesională determinată de restructurări socio-economice;
e) dobîndirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale;
f) prevenirea riscului șomajului;
g) promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.
Formarea profesională și evaluarea cunoștințelor se fac pe baza standardelor ocupaționale.
Formarea profesională a salariaților se poate realiza prin următoarele forme:
a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinătate;
b) stagii de adaptare profesională la cerințele postului și ale locului de muncă;
c) stagii de practică și specializare în țară și în străinătate;
d) ucenicie organizată la locul de muncă;
e) formare individualizată;
f) alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat.
CNCF”CFR”-SA are obligația de a asigura salariaților acces periodic la formarea profesională.
(2) Admiterea candidaților înscriși la formele de pregătire profesională organizate prin centrele de calificare și grupurile școlare cf se face prin concurs sau examen, conform reglementărilor.
Candidații trebuie să fie apți medical și psihologic, după caz, pentru meseria sau funcția în care urmează să fie pregătiți.
(3) Perfecționarea pregătirii profesionale a salariaților este obligatorie și are ca obiectiv principal însușirea cunoștințelor, formarea și dezvoltarea deprinderilor și a aptitudinilor necesare menținerii competenței profesionale la nivelul cerințelor postului.
(4) Activitatea de formare profesională cuprinde și perfecționarea în domeniul relațiilor sociale și de muncă. Nevoile de formare profesională vor fi stabilite de către administrație, ținwnd cont și de propunerile sindicatelor.
Administrația va asigura, în limita fondurilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, efectuarea de către salariați a unor deplasări în țară sau străinătate pentru schimburi de experiență, documentare, cunoșterea legislației muncii și a legislației privind problemele sociale.
(5) Consiliul de administrație, în funcție de cerințele și specificul activității, poate aproba organizarea unor forme de perfecționare a personalului în țară sau străinătate, inclusiv acordarea de burse.
Salariații care au participat la cursuri sau stagii de formare profesională inițiate de angajator, cu o durată mai mare de 60 de zile, în condițiile în care participarea la cursuri presupune scoaterea salariatului pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională .
Nerespectarea de către salariat a acestei dispoziții determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Obligația suportării tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătire profesională revine și salariaților care au fost concediați în perioada stabilită prin actul adițional, pentru motive disciplinare sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărîre judecătorească definitivă pentru o infracțiune în legătură cu munca lor, precum și în cazul în care instanța penală a pronunțat interdicția de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv .
(6) In cazul in care salariatul este cel care are inițiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, conducerea companiei va analiza solicitarea salariatului, împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
Directorul general al companiei va decide cu privire la cererea formulată de salariat, în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată conducerea companiei va decide cu privire la condițiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.

Art.43. Personalul care a absolvit un curs de calificare sau recalificare va fi încadrat în noua meserie sau funcție în condițiile prevederilor prezentului contract colectiv de muncă.
În situația în care, la absolvire, nu se poate asigura post pentru noua meserie sau funcție obținută, absolventul va continua activitatea la vechiul loc de muncă, iar trecerea în noua meserie sau funcție se va face atunci cwnd va fi posibil.
În funcțiile de conducere în legătură cu siguranța circulației nu se admit salariați care nu au promovat examenul de stagiu la calea ferată.

Art.44. Salariații companiei, absolvenți ai învățămîntului superior de scurtă sau lungă durată, la încadrarea într-o funcție corespunzătoare studiilor absolvite trebuie să efectueze o perioadă de probă de cel mult 6 luni. În cazul în care, în activitatea anterioară, au lucrat în funcții sau meserii în cadrul cărora au desfășurat activități prevăzute în programul stabilit pentru această perioadă, pot fi scutiți, la cerere, de efectuarea activităților respective, durata perioadei de probă reducwndu-se corespunzător, dar nu la mai puțin de 3 luni. Aprobarea de reducere va fi dată de direcția care coordonează desfășurarea activității absolvenților în această perioadă.
După expirarea perioadei de probă, aceștia vor susține un examen în vederea definitivării în funcție. Cei care nu vor reuși la examenul respectiv au dreptul să se prezinte la reexaminare după o perioadă de cel mult 30 de zile și, în caz de nereușită, vor reveni în funcțiile deținute anterior sau în altele similare, pe posturi vacante la data respectivă.
Salariații companiei, angajați în funcții de consilier juridic, la debutul exercitării profesiei, efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani. Directorul general al companiei în mod excepțional și numai după prezentarea raportului directorului DAJ, poate aproba reducerea perioadei de stagiu cu cel mult 6 luni pentru consilierii juridici care se remarcă în activitatea profesională. După efectuarea stagiului consilierul juridic stagiar va susține examenul de definitivare.

Art.45 CN„CFR”–SA va elabora și va aplica anual planuri de formare profesională cu consultarea sindicatelor semnatare ale CCM.
Planul de formare profesională astfel elaborat devine anexă la CCM.


CAPITOLUL V

CONDITIILE DE MUNCÃ

Art. 46(1) Durata normală a timpului de lucru este de 40 ore pe săptămwna, iar durata normală a zilei de muncă este de 8 ore. Acestea pot fi mai mici în cazurile prevăzute de reglementările legale aplicabile la CN "CFR"-SA, conform Anexei nr.9.
(2) Regimul de muncă este zilnic, zilnic pe bază de grafic de serviciu, în schimburi, în tură și exploatare cf.
Regimul zilnic pe bază de grafic de serviciu se utilizează pentru funcțiile de revizor cale sau revizor puncte periculoase. Acest regim se poate utiliza și pentru alte funcții, cu aprobarea Directorului general, în baza propunerilor conducerii subunităților.
(3) Regimul de muncă de exploatare cf este impus de necesitatea prezenței la serviciu a salariatului în anumite perioade ale zilei, în funcție de cerințele activității. El constă dintr-un program zilnic de 8 ore, în fracțiuni stabilite de șeful direct (maxim două fracțiuni).
Angajatorul are obligația de a asigura transportul salariaților la și de la locul de muncă.
(4) În activitatea de intervenții (tren ajutor, tren macara, tren PSI etc.), unde sunt asigurate condiții de odihnă, tura de serviciu poate fi de 24 ore.
(5) Durata normală a timpului de lucru poate fi depășită pentru:
- preîntwmpinarea sau înlăturarea efectelor calamităților naturale sau a altor cazuri de forță majoră, precum și în situații care periclitează sănătatea sau viața unor persoane;
- înlăturarea efectelor unor situații neprevăzute care ar dăuna continuării sau bunei funcționări a transporturilor feroviare;
- efectuarea reparațiilor la linii, lucrări de artă, instalații și dispozitive din dotare, dacă defecțiunea provoacă întreruperea sau împiedică desfășurarea normală a activității feroviare.
(6) Munca peste durata normală a programului de lucru poate fi prestată și în alte situații deosebite impuse de necesitățile serviciului, la solicitarea scrisă a conducătorului unității sau subunității, cu consimțămwntul salariatului. Consimțămwntul scris devine obligație de serviciu.
(7) Orele în care salariatul prestează munca peste durata normală a programului de lucru sunt ore suplimentare.
Pentru persoanele care lucrează zilnic pe bază de grafic de serviciu, în tură sau program de exploatare cf, se consideră muncă suplimentară toate orele efectiv lucrate peste numărul de ore normale din luna respectivă.
Orele suplimentare se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, egal ca durată cu timpul efectiv prestat suplimentar, fără a se perturba activitatea și ținwndu-se o evidență strictă a acestora. Dacă această compensare nu este posibilă, orele în cauză se vor plăti obligatoriu cu sporul prevăzut în prezentul contract colectiv de muncă în următoarele 30 de zile de la data expirării termenului de compensare.
Munca prestată peste programul normal de lucru de către persoanele care beneficiază de spor pentru lucru sistematic peste programul normal nu se plătește.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 ore pe săptămînă, inclusiv orele suplimentare. Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 12 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamăna.
Plafonul maxim de ore suplimentare ce se efectuează anual de o persoană este de 120 de ore. Depășirea plafonului de 120 de ore se poate face numai cu acordul scris al salariatului și cu acordul sindicatului, cu excepția orelor suplimentare efectuate în condițiile menționate la art. 46(5).
(8) Femeile gravide beneficiază, la cerere, de adaptări ale programului de muncă ce se vor stabili de conducătorul unității sau subunității.
(9) Salariații care renunță la concediul legal pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de lucru cu 2 ore pe zi, fără să-i fie afectate salariul de bază și vechimea în muncă, cu avizarea conducerii companiei.
Femeile care au în îngrijire copii de până la 6 ani pot lucra cu 1/2 normă, dacă nu beneficiază de creșă sau cămin, fără să li se afecteze drepturile ce decurg din calitatea de salariat. Timpul în care au fost încadrate în aceste condiții se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu o normă întreagă. De aceste drepturi beneficiază și salariații care au în îngrijire - prin hotărwre judecătorească, divorț, deces - copii în vwrstă de pwnă la 6 ani.

Art. 47. În cazuri deosebite se poate utiliza consemnul. Acesta constă în obligația salariatului de a fi la dispoziția unității sau a subunității, în interesul serviciului, în afara programului său normal de lucru.
Funcțiile și meseriile supuse consemnului, precum și condițiile sale de aplicare se stabilesc prin regulament, elaborat împreună cu sindicatele.

Art. 48(1) Salariații au dreptul la repaus săptămwnal care se acordă în zilele de swmbătă și duminică. Zilele nelucrătoare în cursul anului sunt cele stabilite prin prezentul contract și alte reglementări legale.
In situații de exceptie zilele de repaus săptamînal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continuă ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.
(2) În regimul de muncă zilnic pe bază de grafic de serviciu, în schimburi, tură, exploatare cf, repausul săptămwnal poate fi acordat și în alte zile ale săptămwnii, cu condiția asigurării, în cursul unei luni, a două repausuri în zilele de swmbătă sau duminică.
(3) Timpul liber între două ture de lucru este de cel puțin 24 ore consecutive, cuprinse între sfwrșitul programului de lucru al unei ture și începutul programului de lucru al turei următoare.
(4) Orele efectuate pentru școala personalului, analiza de siguranță a circulației, examinarea medicală și psihologică periodică și ordonată, examinarea profesională și instructajul NPM și AII cwnd depășesc durata normală a programului de lucru, nu sunt considerate ore suplimentare și se vor plăti ca timp normal de lucru.
Similar se va proceda și în cazul orelor efectuate pentru revizia stației, a instalațiilor și efectuarea situațiilor de casă zilnice – o oră pe tura de serviciu, pentru situațiile de casă lunare și la schimbarea tarifelor – opt ore pe lună, conform prevederilor din instrucții și PTE, de către agenții de trafic (IDM responsabil haltă, IDM, agenți autorizați de pe secțiile cu conducere centralizată).
(5) Salariatul chemat la anchetă din ordiul conducerii unității sau al subunității va fi salarizat corespunzător timpului cwt a fost reținut la anchetă.
Salariatul chemat la anchetă din ordinul conducerii unității sau al subunității va fi salarizat corespunzător timpului cwt a fost reținut la anchetă, cu asigurarea prin grija organelor de anchetă, a cel puțin 8 ore de odihnă din 24 de ore.
(6) Salariatul chemat ca martor în interesul unității de către organele judecătorești sau după caz penale va fi salarizat corespunzător timpului cît a fost chemat în anchetă.

Art. 49(1) Salariații CN "CFR"-SA au dreptul, în fiecare an calendaristic, în condițiile legii, la un concediu de odihnă plătit de minim 24 de zile lucrătoare, indiferent de vechimea în muncă.
Durata concediului de odihnă este corespunzătoare activității desfășurate timp de un an.
În primul an de activitate la CN "CFR"-SA, durata concediului de odihnă va fi proporțională cu timpul efectiv lucrat în cadrul societății.
În cazul în care salariații sunt în incapacitate temporară de muncă sau în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vwrstă de pwnă la doi ani, pe o perioadă ce nu cuprinde întregul an calendaristic, durata concediului de odihnă nu este afectată.
(2) Funcțiile, meseriile, activitățile și locurile de muncă pentru care numărul zilelor de concediu de odihnă este diferit de cel mențional la alin.(1) sînt prevăzute în
Anexa nr.10.
(3) Salariații încadrați în grade de invaliditate au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă suplimentar de 3 zile lucrătoare.
(4) Durata concediului de odihnă pentru personalul care beneficiază de concediu fără plată mai mare de 30 de zile calendaristice va fi proporțională cu timpul efectiv lucrat. Această prevedere nu se aplică pentru perioadele de concedii de studii fără plată prevăzute la art. 57 din prezentul contract.
(5) Concediul de odihnă cuvenit salariaților detașați se acordă de angajatorul la care aceștia își desfășoară activitatea.
Salariații detașați în altă localitate au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus-întors din localitatea unde sunt detașați în localitatea unde se află unitatea sau subunitatea la care sunt angajați, pentru cazul în care concediul de odihnă se efectuează în timpul detașării.
(6) Salariații care sunt încadrați cu fracțiuni de normă au dreptul la concediu de odihnă cu durata integrală în condițiile prezentului articol.
Art.50. Concediul de odihnă poate fi acordat și fracționat dacă interesele serviciului o cer sau la solicitarea celui în cauză, atunci cwnd interesele serviciului permit, cu condiția ca una dintre fracțiuni să fie de cel puțin 15 zile lucrătoare.
Administrația nu va abuza de posibilitatea fracționării concediului de odihnă.
Art.51(1) Programarea efectuării concediilor de odihnă se stabilește anual de conducerea unității sau subunității, împreună cu reprezentanții sindicatelor, avwnd în vedere și opțiunea salariaților.
(2) Programarea concediilor de odihnă va fi modificată, la cererea salariatului, în următoarele cazuri:
a) salariatul se află în concediu medical;
b) salariata cere concediu de odihnă înainte sau în continuarea concediului de maternitate;
c) salariatul este chemat să îndeplinească îndatoriri publice;
d) salariatul este chemat să satisfacă obligații militare, altele decwt serviciul militar în termen;
e) salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecționare sau specializare;
f) salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o stațiune balneoclimaterică;
g) salariatul se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vwrstă de pwnă la doi ani.

(3) Programarea concediului de odihnă poate fi modificată de conducerea unității sau a subunității, dacă salariatul solicită acest lucru.
(4) Dacă, în timpul concediului de odihnă, intervine una dintre situațiile menționate la alineatul (2) lit. a, c, d și e, efectuarea acestuia se întrerupe.
(5) Efectuarea concediului de odihnă se întrerupe și în cazul în care salariata întră în concediu pentru maternitate, precum și în cazul în care salariatul este rechemat, prin dispoziția scrisă a conducerii unității sau a subunității, numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute, care fac necesară prezența salariatului în unitate sau subunitate. În situația rechemării, cel în cauză are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport și a celor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestația de care nu a mai putut beneficia datorită rechemării.
(6) Pentru cazurile de întrerupere a concediului menționate la alineatele anterioare, salariații au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce situațiile respective au încetat sau, cwnd aceasta nu este posibilă, la data stabilită printr-o nouă programare în cursul aceluiași an calendaristic.
Art.52. Pentru personalul care beneficiază de bilete de tratament (minimum 12 zile), se va acorda concediul de odihnă pe perioada valabilitații acestor bilete indiferent de programarea inițială.
Art.53(1) Pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație formată din salariul de bază, care include și indemnizația de conducere, la data plecării în concediu, corespunzător numărului de zile de concediu, majorată cu procentul mediu al celorlalte venituri salariale realizate sub formă de sporuri prevăzute în Anexa nr. 5 din contractul colectiv de muncă în vigoare și sporul pentru ore festive, pe o perioadă de 3 luni lucrate anterior lunii plecării în concediu.
Indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decît salariul de bază (care include și indemnizația de conducere) și sporul de vechime luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu.
(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alineatul (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru cei încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avwndu-se în vedere veniturile prevăzute la alineatul (1) cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.
(4) La solicitarea salariatului, indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu.
Art.54(1) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă .
(2) În cazurile în care, după ce salariatul a efectuat concediul de odihnă, contractul său de muncă a încetat din motivele prevăzute la art. 55 lit. b, art.61 lit.b și d, art.79 și art.264 lit.f din Codul muncii, acesta este obligat să restituie unității partea din indemnizația de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acest concediu.
(3) Prevederile alineatului (2) nu se aplică:
- salariaților cărora li s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.55 lit.b coroborat cu art.61 lit.c din Codul Muncii din cauza stării de sănătate, constatate prin certificat medical, iar unitatea nu i-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare stării sănătății și calificării profesionale;
- salariatelor care au contractul de muncă desfăcut în baza art.55 lit.b din Codul Muncii pentru creșterea și îngrijirea copilului în vwrstă de pwnă la 7 ani;
- salariaților pentru care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art.61 lit. b din Codul Muncii, au intervenit achitarea, suspendarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale ;
- salariaților al căror contract de muncă a fost desfăcut în urma unor concedieri colective.
(4) Salariatul care se pensionează după ce a efectuat concediul de odihnă conform programării nu este obligat să restituie unității partea din indemnizația de concediu de odihnă corespunzătoare perioadei nelucrate.
Concediul de odihnă neefectuat de salariatul căruia îi încetează activitatea ca urmare a pensionării înainte de perioada programată pentru efectuarea acestuia se compensează în bani proporțional cu timpul efectiv lucrat în anul respectiv.
(5) Persoanele care nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul în anul calendaristic respectiv deoarece în ultimele două luni salariatul a fost în concediu medical, a fost chemat să îndeplinească îndatoriri publice sau să satisfăcă obligații militare, inclusiv serviciul militar obligatoriu, a urmat sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecționare sau specializare, are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o stațiune balneo-climaterică, se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vwrstă de pwnă la doi ani iar în cazul copilului cu handicap pînă la împlinirea vîrstei de trei ani sau a fost reținut la serviciu pentru interese deosebite ale companiei cu aprobarea scrisă a conducătorului regionalei cf sau a conducătorului subunității exterioare respective, iar pentru aparatul central al CN "CFR"-SA, cu aprobarea scrisă a Directorului general al companiei, vor putea efectua diferența zilelor de concediu de odihnă neefectuate pînă la sfîrșitul anului următor.

Art.55(1) În afara concediului de odihnă, salariații au dreptul la zile libere plătite în condițiile art. 53(1) în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite, dovedite cu acte:
- căsătoria salariatului 5 zile;
- căsătoria unui copil, frate sau soră. 4 zile;
- decesul soțului, soției, copiilor, părinților, socrilor, ginerilor,
nurorilor, fraților, surorilor, cumnaților 5 zile;
- decesul bunicilor salariatului și ai soțului / soției acestuia 5 zile;
- adopțiunea unui copil 5 zile;
- mutarea în altă localitate în interes CN "CFR"-SA 5 zile;
- donatorilor de sînge Conform legislației

Momentul acordării acestora nu este strict condiționat de data producerii evenimentului.
Tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu paternal de cinci zile, iar în cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu zece zile. Concediul paternal se acordă la cerere în primele opt săptămîni de la nașterea copilului, justificat cu certificatul de naștere al acestuia din care rezultă calitatea de tată a petiționarului.
Aceste zile se vor nota în pontaj cu codul ZLP (zile libere plătite).
(2) Concediul plătit prevăzut la alineatul (1) se acordă, la cererea solicitantului, de conducerea unității sau a subunității.

Art.56(1) Pentru rezolvarea unor probleme deosebite care nu pot fi amwnate, dacă interesele serviciului permit, salariații pot beneficia de un concediu fără plată de pwnă la 5 zile calendaristice pe an, ce se aprobă de conducerea unității sau subunității.
(2) Dacă interesele serviciului permit, concediul fără plată se poate acorda pwnă la 60 de zile calendaristice, cu aprobarea conducerii direcțiilor din aparatul central al CN "CFR"-SA, regionalelor CFR, și unităților direct subordonate CN "CFR"-SA.
(3) În cazuri excepționale, cu aprobarea Directorului general al CN "CFR"-SA, se pot acorda mai mult de 60 de zile concediu fără plată, dar nu mai mult de un an.
In cazul filialelor CN "CFR"-SA concediul fără plată mai mare de 60 zile va fi aprobat de către directorii acestora.

Art.57(1) Salariații studenți ai învățămwntului superior au dreptul la concedii de studii fără plată de pwnă la 60 de zile calendaristice într-un an pentru sesiuni de examene, proiecte și lucrări practice. Această perioadă va fi considerată vechime în muncă, proporțional cu numărul de ore pe care îl prestau anterior cererii pentru concediul fără plată.
Cu aprobarea conducătorului care are competența de angajare, salariaților studenți ai învățămwntului superior li se poate stabili un program zilnic de lucru între 4 și 8 ore de muncă.
(2) Salariații au dreptul într-un an la 30 de zile calendaristice fără plată pentru susținerea sesiunilor de examene în învățămwntul liceal și de maiștri și 30 de zile calendaristice concediu plătit pentru susținerea, o singură dată, a examenului de diplomă de maiștri și examenului de licență, dacă au fost trimiși la școală de CN "CFR"-SA.
Concediul fără plată se poate acorda și fracționat la cererea salariatului.

Art.58(1) CN "CFR"-SA va aplica în mod obligatoriu prevederile legale în legătură cu munca femeilor.
(2) Conducerea CN "CFR"-SA va adopta măsuri pentru evitarea practicării funcțiilor sau meseriilor în condiții nocive ori periculoase de către femeile gravide prin schimbarea, la cerere, a locului de muncă într-un post corespunzător pregătirii, cu menținerea aceluiași salariu.
Femeile gravide vor beneficia zilnic de o pauză cu durata maximă de 30 de minute, ce poate fi divizată în două părți a cîte 15 minute, fără diminuarea salariului.

Art.59. Tinerii în vwrstă de pwna la 18 ani nu pot fi folosiți la munci în condiții vătămătoare (nocive), grele de muncă feroviară sau periculoase, precum și în timpul nopții. De asemenea, aceștia nu pot fi folosiți în muncă peste durata normală a timpului de lucru decwt în situațiile prevăzute expres de lege.

Art.60(1) Regulamentul intern se întocmește de administrație și va fi aprobat de către Consiliul de Administrație al CN”CFR”-SA cu participarea delegaților aleși ai sindicatelor. Pentru subunități, regulamentul intern se poate adapta la specificul acestora de către conducerea subunităților respective cu participarea delegaților aleși ai sindicatelor.
(2) Regulamentul intern cuprinde în principal :
- obligațiile specifice companiei și subunităților componente cu privire la organizarea muncii ;
- regulile privind protecția, igiena și securitatea în muncă în cadrul unității și subunității;
- regulile privind respectarea principiului nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității;
- drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților;
- obligațiile specifice ale salariaților în legătură cu disciplina muncii;
- abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile pentru abaterile de la regulamentul intern ;
- reguli referitoare la procedura disciplinară ;
- procedura de soluționare a cererilor sau reclamațiilor individuale ale salariaților ;
- organizarea timpului de lucru;
Salariații pot solicita în mod justificat decalarea programului de lucru. Conducerea unității sau subunității va analiza cererea și, în funcție de posibilități, o va aproba ;
- modul de organizare a serviciului pe unitate sau subunitate;
- modul în care se ține evidența prezenței personalului (pontaj, condică de prezență sau alte asemenea), precum și evidența orelor efectuate peste program;
- modul în care se ține evidența concediilor de odihnă, a concediilor de boală, a învoirilor, a concediilor fără plată și a concediilor de studii;
- regulile privind accesul în unitate sau subunitate, circulația personalului și a persoanelor străine în cadrul acesteia, determinarea locului de muncă unde accesul sau circulația sunt permise numai în condiții anume stabilite, asigurarea exercitării controlului asupra respectării acestor reguli;
- modalitatea de aplicare a altor dispoziții legale sau contractuale specifice;
- interzicerea faptelor sau manifestărilor care pot avea ca efecte accidente umane, defectări sau avarii ale instalațiilor, utilajelor, mașinilor etc.
(3) Regulamentul intern intră în vigoare în termen de zece zile de la aprobare și poate fi modificat potrivit procedurii prevăzute pentru întocmirea lui.
(4) După aprobarea regulamentului intern conducerea companiei sau a subunității va lua măsuri pentru a le aduce la cunoștință tuturor salariaților sub semnătură.


CAPITOLUL VI
PROTECTIA SALARIATULUI
Art.61. CN "CFR"-SA acționează în vederea protecției salariatului în procesul muncii prin organizarea ergonomică a muncii, asigurarea condițiilor de mediu în limitele prevăzute în normele generale de protecție a muncii, prin traducerea în fapt a măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, precum și a măsurilor recomandate de specialiștii în igiena și medicina muncii.
(1) Protecția socială și a stării de sănătate este asigurată prin sistemul de salarizare, indemnizații și sisteme de învățămwnt și medico-sanitare specifice căii ferate.
(2) Salariații definitivați se bucură de stabilitate în muncă.
Este interzisă desfacerea contractului individual de muncă al salariaților, din motive neimputabile lor, care mai au trei ani pînă la îndeplinirea condiților legale de pensionare.
Elaborarea programelor de restructurare și reorganizare a CN "CFR"-SA , precum și aplicarea acestora, se vor face cu consultarea reprezentanților sindicatelor.
(3) In cazul în care unitatea este pusă în situația de a efectua concedieri colective, părțile convin asupra respectării următoarelor principii:
a) angajatorul va pune la dispoziția sindicatului justificarea tehnico-economică în legatură cu măsurile privind posibilitățile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, organizarea de cursuri de calificare, recalificare sau reorientare profesională etc.;
b) justificarea tehnico-economică, împreună cu obiecțiile și propunerile sindicatului, va fi supusă spre analiză si avizare consiliului de administrație sau, după caz, adunării generale;
c) în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:
- metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați;
- atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariaților concediați.
In perioada în care au loc consultări, potrivit alin. precedent, pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele:
a) numărul total și categoriile de salariați;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere;
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute in vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și contractului colectiv de muncă aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariaților concediați.
In situația în care disponibilizările de personal nu pot fi evitate, conducerea unității va comunica în scris fiecărui salariat al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate.
In cazurile în care salariaților nu li se pot oferi alte locuri de muncă ori aceștia refuză locul de munca oferit sau cuprinderea într-o formă de recalificare, conducerea unității le va comunica în scris termenul de preaviz, în condițiile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă.
La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv vor fi luați in calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din motive ce nu au legatură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri de această natură, cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării perioadei de notificare în scris a inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă.
(4) Angajatorul are obligația sw comunice o copie a notificării prevăzute la alineatul precedent inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților.
(5) Sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaților concediați, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
Angajatorul are obligația de a răspunde în scris și motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor primului paragraf, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.
In situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor 61(3) și 61(5) primele două paragrafe, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectiva, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Notificarea prevazută la paragraful precedent trebuie să cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, prevăzute la art. 61(3) și primele două paragrafe ale prezentului articol, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere și data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
Angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării, sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă si agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă.
Sindicatul sau reprezentanții salariaților pot transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de muncă.
La solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune reducerea perioadei de comunicare a notificării fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.
Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a informa în timp util angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, asupra reducerii perioadei de notificare, precum și despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
In această perioadă, agenția teritorială de ocupare a forței de muncă trebuie să caute soluții la problemele ridicate de concedierile colective preconizate și să le comunice în timp util angajatorului și sindicatului ori, după caz, reprezentanților salariaților.
La solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu consultarea agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune amwnarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluționate pwnă la data stabilită în notificarea de concediere colectivă prevazută la paragraful anterior ca fiind data emiterii deciziilor de concediere.
Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a informa în scris angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, asupra amwnării momentului emiterii deciziior de concediere, precum și despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea perioadei inițiale.
(6) Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaților concediați timp de 9 luni de la data concedierii acestora.
In situația în care în această perioadă se reiau activitățile a căror încetare a condus la concedieri colective, angajatorul are obligația de a transmite salariaților care au fost concediați o comunicare scrisă în acest sens și de a-i reangaja pe aceleași locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă.
Salariații au la dispoziție un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării angajatorului, prevăzută la paragraful anterior, pentru a-și manifesta în scris consimțămwntul cu privire la locul de muncă oferit.
In situația în care salariații care au dreptul de a fi reangajați potrivit paragrafului al doilea nu își manifestă în scris consimțămwntul în termenul prevăzut la paragraful al treilea sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.
(7) Administrația va stabili criterii de apreciere a competenței profesionale și a disciplinei, pentru ierarhizarea in funcție de acestea a salariaților din formațiile de lucru care își vor reduce activitatea.
(8) La aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante de natura celor desființate, măsurile vor afecta in ordine:
a) contractele individuale de muncă ale salariaților care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariul;
b) contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de vwrstă standard și stagiu de cotizare și nu au cerut pensionarea in condițiile legii;
c) contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
(9) La luarea măsurii de desfacere a contractele individuale de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului vor fi avute in vedere următoarele criterii minimale:
a) dacă măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de munca al soțului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta să se poată desface contractul de munca al unei persoane care ocupă un post nevizat de reducere;
b) măsura să afecteze, mai întwi, persoanele care nu au copii în întreținere;
c) măsura să afecteze numai în ultimul rwnd pe femeile care au în îngrijire copii, barbații văduvi sau divorțați, care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații, bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani pwnă la pensionare la cererea lor.
(10) In cazul in care măsura desfacerii contractului individual de muncă ar afecta un salariat care a urmat o formă de calificare sau de perfecționare a pregătirii profesionale și a încheiat cu unitatea un act adițional la contractul de muncă, prin care s-a obligat să presteze o activitate într-o anumită perioadă de timp, administrația nu-i va putea pretinde acestuia despăgubiri pentru perioada rămasă nelucrată pwnă la împlinirea termenului, dacă măsura desfacerii contractului de munca nu-i este imputabilă.
(11) În ipoteza in care doua sau mai multe persoane salariate sunt in aceeasi situatie, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor.
(12) Salariații concediați ca urmare a concedierilor colective beneficiază de o indemnizație în valoare de 670 lei brut lunar, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv 4.020 lei.
(13) Unitatea care își extinde sau își reia activitatea într-o perioadă de 9 luni de la luarea măsurilor de desfacere a contractului individual de muncă pentru motivele ce nu țin de persoana salariatului are obligația să încunoștiinteze în scris despre aceasta organizațiile sindicale și să facă publică măsura.
(14) Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
(15) In caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decwt cele precizate în decizia de concediere.
(16) Unitatea este obligată să reangajeze salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă pentru motivele prevăzute la alineatele (9), (10), (11) care au pregătirea necesară pentru ocuparea posturilor vacante și care s-au prezentat în termen de 15 zile de la data apariției anunțului.
(17) Salariații CN “CFR” SA care lucrează la siguranța circulației și care, din motive neimputabile lor, nu mai sunt apți medical, psihologic sau ca urmare a producerii unui eveniment de cale ferată, pentru serviciu la instalații de siguranța circulației vor fi trecuți într-o funcție corespunzătoare.
Nivelul de salarizare va fi stabilit de comisia mixtă patronat-sindicate.
(18) În cazul pensionării pentru invaliditate de gradul III și dacă salariatul nu mai poate fi menținut în funcția avută, CN "CFR"-SA îi va asigura loc de muncă în condițiile legii și prezentului contract colectiv de muncă.
(19) Femeile au dreptul la concediu pentru sarcină, lehuzie și îngrijirea copilului, la reducerea programului zilnic de lucru, în conformitate cu prevederile legale.
Salariatele gravide au dreptul la dispensă pentru controale medicale în limita a 16 ore /lunar fără diminuarea drepturilor salariale. Salariatele în cauză sunt obligate să prezinte adeverința de la medic privind efectuarea controalelor respective.
În afara concediului legal plătit pentru sarcină, lehuzie, îngrijirea copilului în vwrstă de pwnă la 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani salariata mamă poate beneficia de încă un an concediu fără plată, pwnă la împlinirea vwrstei de 3 ani a copilului , respectiv pînă la împlinirea vîrstei de 4 ani pentru copilul cu handicap, care se aprobă de conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare
Salariatele gravide, lăuzele, precum și cele care alăptează nu vor fi repartizate la munca de noapte.
Conform legii, salariatul tată poate beneficia opțional de un concediu plătit pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani și de încă un an concediu fără plată, pwnă la împlinirea vwrstei de 3 ani a copilului, respectiv pînă la împlinirea vîrstei de 4 ani pentru copilul cu handicap, care se aprobă de conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare.
Pe perioada în care salariații se află în concediile prevăzute la acest punct, nu vor putea fi concediați, iar pe postul lor vor putea fi angajate persoane numai cu contract de muncă pe durată determinată.
De concediul pentru creșterea copilului poate beneficia opțional unul dintre părinți.
(20) Asistența medico-sanitară se asigură salariaților CN "CFR"-SA, pensionarilor și membrilor de familie, precum și elevilor și ucenicilor cuprinși în formele proprii de învățămwnt conform prevederilor legale în vigoare.
Asistații beneficiază de următoarele servicii gratuite, conform legii:
- asistență medicală;
- medicamente și întreținere pe timpul internării;
- concediu medical plătit conform legislației în vigoare.
(21) CN “CFR” SA va organiza, potrivit legii, la angajare și, ulterior o dată pe an, examinarea medicală a salariaților, în scopul de a constata dacă sunt apți pentru desfășurarea activității, în posturile pe care ar urma să le ocupe sau pe care le ocupă, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale. Examinarea medicală se asigură gratuit prin rețeaua sanitară din subordinea M.T.I.
(22) Salariații sunt obligați să se supună examenelor medicale în condițiile organizării potrivit prevederilor alin.(20). Refuzul salariatului de a se supune examinărilor medicale constituie abatere disciplinară.
(23) CN “CFR” SA se obligă să asigure egalitatea de șanse și tratament între angajați, femei și bărbați, în cadrul relațiilor de muncă de orice fel, potrivit legii.
(24) CN „CFR” – SA se obligă să plătescă toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
(25) Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nici o situație obligații financiare pentru salariat.
(26) CN”CFR”–SA are obligația să asigure supravegherea sănătății salariaților prin medicii de medicina muncii.

Art.62. Asigurările sociale se realizează conform prevederilor legale.
De asemenea, salariații CN”CFR”-SA vor beneficia de:
- suportarea de către CN"CFR"-SA a contravalorii integrale a biletelor acordate salariaților trimiși în stațiuni pentru tratarea unor boli profesionale, inclusiv transportul auto în comun; administrația CN "CFR"-SA va elabora și stabili, împreună cu organele de specialitate, bolile profesionale specifice tuturor locurilor de muncă din CN "CFR"-SA;
- suportarea de către CN "CFR"-SA a contravalorii protezelor și a mijloacelor de locomoție pentru salariații care au suferit accidente, precum și pentru cei pensionați ca urmare a unor accidente, cu aprobarea Consiliului de administrație la care participă și delegații aleși ai sindicatelor;
- suportarea de catre CN”CFR”- SA a contravalorii protezelor și a mijloacelor de locomoție și pentru pensionarii actualmente aflați in pensii la limită de vwrstă și care au suferit accidente de muncă in sistemul feroviar, iar funcțiile pe care erau incadrați se regăsesc la CN”CFR”- SA;
- Consiliul de administrație și delegații aleși ai sindicatelor invitați la ședințele acestuia vor analiza și stabili posibilitatea de a asigura fondurile necesare tratamentului în străinătate pentru cazurile de boală deosebite ce nu se pot trata în țară sau pentru procurarea din străinătate a unor medicamente foarte costisitoare;
- locuințe de intervenție.
Locuințele de intervenție și celalte locuințe CFR devenite libere vor fi distribuite de o comisie paritară.
În situația în care, pentru eficientizarea unor obiective cu caracter social, cultural, sportiv, exploatate de sectorul de patrimoniu, este necesară asocierea cu terțe persoane juridice, administrația va avea în vedere și organizațiile sindicale din calea ferată, care vor avea prioritate de asociere.

Art.63. Cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă provocată de accident de muncă, de accident survenit în timpul deplasării la și de la locul de muncă în perioada și pe traseul normal al deplasării, de boală profesională, de tuberculoză sau de celelalte boli infecto-contagioase din grupa A este de 100 la sută din salariul de bază și sporurile prevăzute de lege, indiferent de natura contractului individual de muncă șI vechimea în muncă.

Art.64. În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- nu se percep comisioane de la salariați pentru operațiunile de reținere a ratelor și virarea acestora în contul CAR și societăților comerciale de la care aceștia cumpără mărfuri cu plata în rate; de asemenea, CN "CFR"-SA nu percepe comisioane de la salariați pentru virarea, la solicitarea acestora, a drepturilor bănești în conturi personale;
- în cazul decesului salariatului, un ajutor, acordat familiei sau celui care face dovada că a suportat cheltuielile de înmormwntare, de șase salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 20 de salarizare;
- dacă salariatul a decedat la serviciu în altă localitate decwt cea de domiciliu, unitatea va asigura transportul acestuia ;
- în cazul decesului membrilor de familie (soț, soție sau copii) un ajutor bănesc în valoare de trei salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 20 de salarizare;
- în caz de deces al salariatului, precum și al soțului, al soției sau al copilului acestuia, CN "CFR"-SA se va îngriji de confecționarea sicriului și a crucii; în cazul în care nu există posibilitatea confecționării acestora, se va acorda o sumă echivalentă cu un salariu de bază lunar corespunzător clasei 20 de salarizare.
- pentru nașterea fiecărui copil sau înfierea unui copil minor, un ajutor acordat mamei sau tatălui salariați la CN”CFR”-SA, de trei salarii de bază lunare corespunzător clasei 20 de salarizare. In cazul în care ambii părinți sînt salariați ai CN”CFR”-SA, ajutorul va fi acordat mamei.
- pentru salariații care își vor petrece concediul de odihnă împreună cu familia în unitățile hoteliere CFR, se va acorda o reducere de 50% din costul pachetului de servicii, diferența rezultată fiind suportată de către CN “CFR”-SA.
Locurile în hotelurile CFR din stațiunile balneo-climaterice se vor distribui organizațiilor sindicale cu aprobarea conducerii CN “CFR”-SA, în așa fel încît, 75% din locuri să revină acestora, iar restul de 25% să revină administrației. Locurile repartizate sindicatelor se pot redistribui între organizațiile sindicale, în funcție de solicitări ;
- la căsătorie se acordă salariatului un ajutor echivalent cu 3 salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 20 de salarizare ;
- CN “CFR”-SA are obligația să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă șI boli profesionale în condițiile legii.

Art.65. Salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani în unitățile sau subunitățile de cale ferată ori în unitățile sau subunitățile preluate de SNCFR în baza Hotărwrii Guvernului nr.235/1991, modificată prin Hotărwrea Guvernului nr.570/1991, cărora li se desface contractul individual de muncă în urma faptului că sunt pensionați din cadrul companiei la cerere, pentru limită de vwrstă sau incapacitate de muncă, vor primi o indemnizație egală cu un salariu de bază lunar corespunzător clasei 20 de salarizare. Salariații care au o vechime de cel puțin 25 de ani în condițiile menționate primesc o indemnizație egală cu ultimul salariu de bază lunar de încadrare, dar nu mai puțin de salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare.

Art.66. Personalul care se pensionează, cel căruia i se diminuează salariul de bază ca urmare a redistribuirii precum si cel disponibilizat își păstrează, pwnă la sfwrșitul anului, dreptul de utilizare a autorizației de călătorie la clasa avută.
Similar se procedează și în cazul membrilor de familie ai acestora, posesori de permise.

Art.67. La încadrarea într-o subunitate din altă localitate decwt cea de domiciliu, în primul an de activitate, la prima angajare după absolvirea studiilor, personalul CN "CFR"-SA beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază lunar de încadrare al acestuia. Această indemnizație se plătește numai în cazul mutării efective în localitatea în care lucrează.

Art.68(1) Conducerea unității sau a subunității poate dispune, în interesul serviciului, cu consultarea liderului de sindicat, schimbarea locului de muncă al salariatului în altă localitate.
În acest caz, administrația are obligația să asigure cazare sau condiții de navetă.
(2) În cazul în care măsura prevăzută la alineatul precedent implică schimbarea domiciliului sau a reședinței, este necesar acordul salariatului, iar acesta beneficiază de o indemnizație egală cu un salariu de bază din luna precedentă, iar membrii de familie și cei întreținuți beneficiază fiecare de 1/4 din salariul de bază al celui mutat. Cheltuielile de transport pentru efectele gospodărești se decontează pentru fiecare membru de familie.
Membrii de familie, în înțelesul prezentului articol, sunt soțul (soția) și copiii aflați în întreținere.

Art.69. La procurarea combustibilului destinat încălzirii locuințelor pe timp de iarnă, salariații CN "CFR"-SA, pe baza propriei declarații scrise, beneficiază de o reducere a tarifului de transport pe calea ferată cu 75 la sută, o singură dată pe an calendaristic, pentru maxim 10.000 kg.
Salariații CN "CFR"-SA pot transporta în vagoane de bagaje, ca expediție de mesagerie, avwnd ca destinație stația cf care deservește localitatea de domiciliu, 1000 kg produse agro-alimentare fără țigări și alcool, o singură dată pe an calendaristic, cu suportarea de către administrație a 75 la sută din cheltuielile de transport. În vederea ocupării unui vagon salariații se pot asocia, cu îndeplinirea condițiilor solicitate de articol.

Art.70. Administrația va asigura uniforme de serviciu. Funcțiile care au obligația să poarte uniformă de serviciu și cotele de participare la costurile acesteia sunt prevăzute în Anexa nr.11.
Salariații încadrați definitiv la CN "CFR"-SA, ale căror funcții nu sunt prevăzute în Anexa nr.11, vor beneficia, la cerere, de uniformă de serviciu tip A sau B, cu plata în 5 rate lunare, cu suportarea de către administrație a 50 la sută din costul acesteia.
Uniforma de serviciu pentru funcțiile care nu sunt prevăzute în Anexa nr.11 se compune din: costum de vară, costum de iarnă, raglan sau scurtă îmblănită, bluză și cravată.
Durata de uzură normată pentru aceste componente de uniformă de serviciu se majorează cu 50 la sută față de durata de uzură normată prevăzută pentru aceleași componente ale uniformei de serviciu ale funcțiilor prevăzute în Anexa nr.11.
Asigurarea uniformelor de serviciu se va face cu prioritate pentru funcțiile din Anexa nr.11.
În cazul promovării, disponibilizării, pensionării sau decesului salariatului, nu se va mai recupera contravaloarea ratelor neachitate pentru uniforme.

Art.71(1) La nivelul CN "CFR"-SA se constituie un fond de maxim 2 la sută aplicat asupra fondului de salarii realizat anual, în vederea efectuării unor cheltuieli pentru grădinițe, creșe, dispensare, cabinete medicale, muzee, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, cheltuieli ocazionate pentru procurarea unor cadouri pentru copiii salariaților, acoperirea parțială a costului transportului salariaților la și de la locul de muncă, suportarea parțială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariați și membrii de familie ai acestora, inclusiv a transportului, acordarea de ajutoare unor salariați care au suferit pierderi însemnate în gospodăriile proprii datorită calamităților naturale, precum și pentru acoperirea unei părți din cheltuieli în cazul unor boli grave sau incurabile ale salariaților sau membrilor de familie ai acestora (soț, soție, copii minori).
Din fondul astfel constituit, CN "CFR"-SA va contribui la cumpărarea cadourilor oferite copiilor cu ocazia Crăciunului. De acest drept beneficiază toți salariații CN "CFR"-SA care au copii în vwrstă de pwnă la 18 ani împliniți în cursul anului calendaristic respectiv. Suma ce se acordă va fi stabilită cu 30 de zile înainte de Crăciun, în funcție de evoluția prețurilor și de posibilitățile financiare ale CN "CFR"-SA .
Documentația necesară acordării ajutoarelor sociale de către Consiliul de Administrație va cuprinde documentele din Anexa nr. 13 b. punctul 10.
(2) Modul de utilizare a acestui fond va fi stabilit în baza unui protocol încheiat între administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă.

Art.72(1) Pentru a asigura participarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziei in domeniul securitatii si sanatatii in munca se vor infiinta si organiza Comitete de Securitate si Sanatate in Munca. (CSSM)
(2) Comitetele de Securitate si Sanatate in Munca se constitue la urmatoarele nivele organizatorice :
- CNCF "CFR" SA;
- sucursale Regionale CF;
- alte subunitati.
(3) Activitatea Comitetului de Securitate si Sănătate în Muncă se va desfășura pe baza unui regulament de organizare și funcționare propriu.
Comitetul de securitate și sănătate în muncă este constituit din reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM, pe de o parte, și reprezentanții angajatorului în număr egal cu cel al reprezentanților lucrătorilor și medicul de medicina muncii, pe de altă parte.
Președintele comitetului de securitate și sănătate în muncă este Directorul General, Directorul Regional sau șeful de unitate în funcție de nivelul organizatoric. Lucrătorul desemnat cu securitatea și sănătatea în muncă este secretarul comitetului de securitate și sănătate în muncă.
Membrii comitetului de securitate și sănătate în muncș se nominalizează prin decizie scrisă a președintelui acestuia, iar componența comitetului va fi adusă la cunoștința tuturor lucrătorilor.
Atribuțiile comitetului de securitate și sănătate în muncă sunt :
- analizează și face propuneri privind politica de securitate și sănătate în muncă și planul de prevenire și protecție, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare;
- urmărește realizarea planului de prevenire și protecție, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării lui și eficiența din punct de vedere al îmbunătățirii condițiilor de muncă;
- analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luwnd în considerare consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor și face propuneri în situația constatării anumitor deficiențe;
- analizează alegerea, cumpărarea, întreținerea și utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecție colectivă și individuală;
- propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ținwnd cont de grupurile sensibile la riscuri specifice;
- analizează cererile formulate de lucrători privind condițiile de muncă și modul în care își indeplinesc atribuțiile persoanele desemnate;
- urmărește modul în care se aplică și se respectă reglementarile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă și inspectorii sanitari;
- analizează propunerile salariaților privind prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și propune introducerea acestora în planul de prevenire și protecție;
- analizează cauzele producerii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale și poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
- efectuează verificări proprii privind aplicarea instucțiunilor proprii și a celor de lucru și face un raport scris;
- dezbate raportul scris, prezentat CSSM de către conducătorul unității cel puțin o dată pe an, cu privire la situația securității și sănătății în muncă, la acțiunile care au fost intreprinse și la eficiența acestora în anul încheiat, precum și propunerile pentru planul de prevenire și protecție ce se va realiza în anul următor.

Art.73(1). La CNCF "CFR" SA masurile de securitatea si sanatatea muncii devin obligatorii in ansamblul lucrarilor si actiunilor tehnice si organizatorice, de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale.
Cheltuielile realizării măsurilor de sănătate și securitate în muncă vor fi suportate de CN”CFR”-SA de la capitolul „Alte cheltuieli de exploatare” din bugetul de venituri și cheltuieli, conform unui program aprobat stabilit împreună cu reprezentanții sindicatelor reprezentative.
Obligațiile administrației sunt considerate îndeplinite dacă aceasta a realizat:
- asigurarea condițiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibrații sau trepidații, temperatură, aerisire, umiditate etc.) în limitele admise de legislația în domeniu;
- amenajarea anexelor sociale (vestiare, băi, grupuri sanitare) și a spațiilor de încazarmare;
- diminuarea pînă la eliminarea treptată a emisiunilor poluante;
- asigurarea igienizării zilnice a spațiilor prin personal propriu sau firme specializate;
- asigurarea și acordarea echipamentului individual de protecție (conform Anexei nr.14) Instrucțiunile privind normativul de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție sunt cuprinse în aceeași anexă ;
- asigurarea și acordarea materialelor igienico-sanitare (conform Anexei nr.15);
- asigurarea și acordarea alimentației de întărire a rezistenței organismului (conform Anexei nr.16). Precizări privind acordarea alimentației de întărire a organismului sunt prevăzute în Anexa nr. 16;
- să realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea șI sănătatea în muncă inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
- să decidă asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și după caz, asupra echipamentului de protecție care trebuie utilizat ;
- să asigure informarea fiecărei persoane, anterioare angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție necesare ;
- să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică ;
- să angajeze numai persoane care, în urma exemenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și după caz, psihologic, ulterior angajării ;
- să țină evidența zonelor cu risc ridicat șI specific;
- să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea șI sănătatea lucrătorilor;
- să asigure echipamente individuale de protecție;
- să acorde obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție ;
- alimentația de protecție se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajator persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru și se stabilește prin contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă ;
- materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajator ;
- supravegherea sănătății lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
(2) Realizarea efectivă a obligațiilor asumate de administrația CN”CFR”-SA revine persoanelor cu atribuții în organizarea și conducerea procesului de muncă.
(3) Reprezentanții salariaților desemnați în comitetele de securitate și sănătate în muncă, vor fi consultați, la nivelurile organizatorice unde se aprovizionează cu echipamente de lucru și protecție, asupra îndeplinirii calităților de securitate specifice ale acestora (atît la contractarea cît și la recepționarea acestora).
(4) În cazul personalului CN”CFR”-SA pensionat, concediat sau care a decedat, contravaloarea echipamentului de protecție și de lucru nu se va recupera.

Art.74 Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților în perioadele în care se vor înregistra temperaturi ridicate ce depășesc +370C sau corelat cu condiții de umiditate mare, administrația va asigura cîte 2-4 litri/persoană apă minerală pe zi sau tură de seviciu, după caz.
În cazul în care temperatura scade sub -200C sau corelată cu vînt intens poate fi echivalată cu acest nivel, administrația asigură distribuirea de ceai fierbinte 0,5 – 1 litru/persoană, acordarea de pauze pentru refacerea capacității de termoreglare, scop în care se asigură spații fixe sau mobile cu microclimat corespunzător.
In situația în care administrația nu poate asigura condițiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor va lua măsuri de reducere a zilei de lucru, eșalonarea în două perioade a zilei de lucru (pînă la ora 11,00 și după ora 17,00), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității la locurile de muncă în care aceasta nu poate fi întreruptă, conform prevederilor legale.
Pe perioada întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaților se mențin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.
Măsurile prevăzute se vor stabili dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.
In unitățile și subunitățile unde sursa de apă nu există sau nu este potabilă, administrația va asigura 2 litri apă potabilă (sau apă plată sau apă minerală) pentru o persoană pe zi.
Stabilirea nepotabilității apei va fi efectuată prin buletine de analiză de către instituțiile abilitate, plata acestor servicii fiind asigurată de către CN”CFR”–SA.

Art.75. Încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sănătate și securitate în muncă atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală după caz, potrivit legii.


CAPITOLUL VII

DELEGAREA SI DETASAREA


Art.76(1) Delegarea sau detașarea salariaților se face în condițiile prevăzute de reglementările legale, cu drepturile ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă.
(2) Delegarea constituie executarea temporară de către salariat, din dispoziția conducerii unității sau a subunității, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor sale de serviciu, în afara locului său permanent de muncă, așa cum este prevăzut în contractul individual de muncă, fișa postului și celelalte reglementări aplicabile postului respectiv.
(3) Delegarea este o măsură care poate fi luată pe o perioada de pwnă la 60 de zile, prelungirea ei fiind posibilă, în mod excepțional, cu acordul salariatului, cu cel mult aceeași durată, pentru asigurarea bunei funcționări a unității sau a subunității care a dispus-o.
(4) Sunt considerați în delegație șI salariații trimiși în interesul serviciului la cursuri de calificare, recalificare și perfecționare în alte localități decwt cea de domiciliu.

Art.77. Pentru delegări sau deplasări în străinătate, indemnizația se va acorda conform legislației în vigoare.

Art.78(1) Detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrări in interesul acestuia. In mod excepțional, prin detașare se poate modifica și felul muncii, dar numai cu consimțămwntul scris al salariatului.
(2) Detașarea poate fi dispusă pe o perioada de cel mult un an.
In mod excepțional, perioada detașării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezența salariatului la angajatorul la care s-a dispus detașarea, cu acordul ambelor părți, din 6 in 6 luni.
Salariatul poate refuza detașarea dispusă de angajatorul său numai in mod excepțional și pentru motive personale temeinice.
(3) Salariații detașați răspund disciplinar față de angajatorul unde lucrează efectiv.
Sancțiunile disciplinare se aplică de angajatorul unde lucrează persoana detașată, cu acordul unității sau al subunității de care aparține, cu excepția desfacerii disciplinare a contractului de muncă, măsură care se aplică numai de către conducerea unității sau subunității care a dispus detașarea.

Art.79. La expirarea termenului de detașare, angajatul revine pe același post sau funcție avute anterior detașării, cu toate drepturile ce i se cuvin.

Art.80. În situații deosebite, determinate de necesitatea bunei funcționări a unității sau subunității, conducerea acesteia poate dispune, cu acordul salariatului și al sindicatului, trecerea temporară în altă muncă a salariatului, pe o perioadă de cel mult un an.
Art.81. Pe durata delegării, detașării sau trecerii temporare într-o altă muncă decwt cea prevăzută în contractul individual de muncă, cel în cauză își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.
Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.
Dacă angajatorul la care s-a dispus detașarea nu își îndeplinește integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de CNCF”CFR”-SA.
In cazul în care există divergență între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu își îndeplinește obligațiile, salariatul detașat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la CNCF”CFR”-SA, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori și de a cere executarea silită a obligațiilor neîndeplinite.

Art.82. Pe durata delegării sau a detașării, în afara drepturilor salariale, salariații beneficiază de următoarele:
- decontarea indemnizației de delegare, dacă durata delegării depășește 12 ore, în cuantumul prevăzut pentru autoritățile și instituțiile publice, majorat cu un coeficient de 2,5;
Cuantumul zilnic determinat în condițiile delegării pentru o perioadă sub 30 de zile se utilizează și pentru situațiile în care perioada menționată este depășită.
- decontarea cheltuielilor de transport dus-întors între domiciliu și sediul unității sau al subunității la care efectuează delegarea sau detașarea;
-salariații încadrați pe funcții pentru care, prin fișele posturilor, sunt stabilite sarcini care necesită deplasări frecvente cu mijloace de transport în comun, inclusiv cu metroul, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul localității în care își desfășoară activitatea;
Decontarea cheltuielilor de transport menționate mai sus se efectuează lunar pe baza unei note justificative aprobate de conducătorul companiei sau de o altă persoană desemnată de către acesta, în care trebuie să se specifice mijloacele de transport utilizate șI cheltuielile efectuate, însoțită de actele doveditoare sau în cazul metroului de o declarație pe proprie răspundere ;
- decontarea cheltuielilor de cazare în limita tarifelor practicate în unitățile hoteliere de 3 stele pentru un pat în cameră cu baie și televizor sau în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi ;
- în situații deosebite, rezultate din declarații pe proprie răspundere, în care ca urmare a imposibilității cazării în structurile de primire turistice de 3 stele, persoana trimisă în delegare a fost cazată în structurile de primire turistice de confort superior decontarea cheltuielilor de cazare se face în limita tarifelor practicate în structurile turistice de 4-5 stele pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi. În cazul în care pe nota de plată a cazării nu se face mențiunea tarifelor practicate de o unitate hotelieră de 3 stele din aceeași localitate, se va deconta numai 50 la sută din tariful perceput.
În cazul în care personalul aflat în delegare nu se cazează în hoteluri sau în alte spații de cazare autorizate care pot emite chitanțe oficiale privind tarifele percepute, decontarea cheltuielilor de cazare se face în limita sumei prevăzute în situații similare pentru personalul autorităților șI instituțiilor publice, majorată cu un coeficient de 2,5.
Drepturile de delegare și detașare se vor actualiza în funcție de evoluția prețurilor, tarifelor și prevederilor legale.
Decontarea cheltuielilor de deplasare se face pe baza ordinului de delegare vizat de unitatea sau subunitatea la care s-a efectuat deplasarea.
Salariații CN "CFR"-SA care călătoresc în interes de serviciu au dreptul la călătoria cu vagon de dormit pentru distanțe mai mari de 300 km.

Art. 83 În cazul în care localitatea de domiciliu este alta decît locul permanent de muncă durata deplasării se consideră de la data și ora plecării/sosirii mijlocului de transport din/în localitatea de domiciliu sau a locului permanent de muncă, după caz, cu aprobarea emitentului delegației.



CAPITOLUL VIII
FACILITÃTI DE CÃLÃTORIE

Art.84. Pentru deplasarea pe calea ferată cu mijloacele de transport ale SNTFC "CFR Călători" - SA personalul încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la CN "CFR"-SA beneficiază gratuit de autorizație de călătorie.
Pentru salariații cu contract de muncă pe durată determinată sau cu convenții civile de prestări servicii se eliberează gratuit bilete de călătorie în interes de serviciu sau abonamente cu număr nelimitat de călătorii pe zone kilometrice. Condițiile concrete de eliberare se stabilesc prin convenții încheiate de unitățile angajatoare cu SNTFC "CFR Călători" - SA.
Art.85. Pensionarii proveniți din unitățile sau subunitățile de cale ferată care, la data pensionării, au o vechime de cel puțin 10 ani în aceste unități sau subunități, beneficiază de 12 călătorii dus-întors pe calea ferată în interes personal.
Salariații din subunitațile CN "CFR"-SA, transferați în interesul serviciului la alte unități din afara M.T.C.T., beneficiază, la pensie, de permise dacă au o vechime în unități sau subunități de cale ferată de minim 25 de ani bărbații și 20 de ani femeile. Ca vechime necesară pentru atribuirea de permise se consideră timpul efectiv lucrat în unitățile sau subunitățile de cale ferată și evidențiat ca atare în carnetul de muncă. Vechimea totală calculată, exprimată în ani, se rotunjește la întreg în favoarea salariatului.
Art.86. Pensionarii și membrii lor de familie care, la data intrării în vigoare a prezentului contract colectiv de muncă, beneficiază de călătorie gratuită pe calea ferată pe bază de permise își păstrează în continuare acest drept atwta timp cwt sunt îndeplinite condițiile în baza cărora le-au fost acordate permisele.
Art.87. Salariații încadrați la CN "CFR"-SA cu contract de muncă pe durată nedeterminată care au fost pensionați pentru invaliditate de orice grad în urma unor accidente de muncă sau a unor accidente de cale ferată și care, la data accidentării, beneficiau de călătorii gratuite în interes personal potrivit reglementărilor de mai sus, au dreptul la 12 călătorii dus-întors în interes personal pe bază de permise, indiferent de vechimea în muncă.
Art.88. Membrii de familie ai salariaților CN "CFR"-SA beneficiază de 12 călătorii gratuite pe calea ferată, dus-întors, anual, iar cei ai pensionarilor, de 6 călătorii gratuite pe calea ferată, dus-întors, anual.
Membrii de familie, în înțelesul prezentului capitol, sunt soția, soțul și copiii minori.
Art.89. Beneficiază de călătorii gratuite potrivit 88 următorii:
a) copiii salariaților CN "CFR"-SA și ai pensionarilor proveniți din unități care fac parte din structura CN "CFR"-SA sau a SNCFR aflați în întreținerea acestora, a tutorilor sau aflați în plasament familial și care nu realizează venituri, în cazul în care continuă, după majorat, fără a depăși vwrsta de 25 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, studiile universitare, tehnice, profesionale sau de altă natură organizate în cadrul formelor de învățămwnt de stat sau particular, din țară sau străinătate; pentru anul calendaristic în care aceștia împlinesc vwrsta de 25 ani, respectiv 26 ani primesc permise de călătorie gratuită pe calea ferată cu număr de file corespunzător întregului an calendaristic;
b) copiii minori, înfiați sau aflați sub tutelă, în plasament familial sau încredințați în condițiile legii unor persoane care beneficiază de călătorii gratuite, precum și cei ai beneficiarilor de călătorii gratuite aflați în aceleași situații la alte persoane care nu beneficiază de acest drept;
c) copiii majori inapți de muncă ai beneficiarilor de călătorii gratuite, inclusiv în cazul cwnd sunt înfiați, sub tutelă, plasament familial sau încredințați în condițiile legii unor persoane care nu beneficiază de călătorii gratuite. De asemenea, și copiii majori inapți de muncă ai unor persoane care nu beneficiază de călătorii gratuite, aflați, în aceleași situații, la persoane care beneficiază de călătorie gratuită;
d) copiii minori ai soților beneficiarilor de călătorii gratuite proveniți dintr-o căsătorie anterioară și încredințați acestora printr-o hotărwre judecătorească;
e) copiii minori ai beneficiarilor de călătorie gratuită, divorțați, chiar atunci cwnd au fost încredințați, prin hotărwre judecătorească, părintelui care nu are dreptul la călătorie gratuită;
f) membrii de familie ai beneficiarilor de călătorii gratuite care au decedat, în cazul în care primesc pensie de urmaș.
Art.90. Legitimațiile de călătorie pe calea ferată nu sunt transmisibile.
Art.91. Studenții și elevii, pwnă la vwrsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani împliniți, în cazul în care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, copii ai salariaților CN "CFR"-SA și ai pensionarilor proveniți din unități care fac parte din structura CN "CFR"-SA sau a SNCFR aflați în întreținerea acestora, a tutorilor sau aflați în plasament familial și care urmează cursuri și practică în altă localitate decwt cea de domiciliu, au dreptul la abonamente de călătorie gratuită pwnă la distanța de 100 km inclusiv, iar pentru distanța cuprinsă între 101-300 Km abonamentele se acordă pentru zilele de vineri, sîmbătă și duminică (VSD), pentru trenurile personale și accelerate, precum și pentru trenurile rapide nominalizate de SNTFC "CFR-Călători"-SA, cu viza corespunzătoare.
Art.92. Cursanții la toate formele de învățămwnt din rețeaua CN "CFR"-SA beneficiază de legitimație de călătorie gratuită pe calea ferată astfel:
a) abonamente de călătorie gratuită la și de la localitatea unde funcționează școala, pe o distanță maximă de 300 km, dacă nu se asigură cazarea în acea localitate;
b) bilete de călătorie gratuită o dată pe lună, dacă au asigurată cazarea; pe perioada vacanței beneficiază de o singură călătorie dus-întors.
Art.93. Salariații CN "CFR"-SA care călătoresc cu autorizație de călătorie gratuită, sunt scutiți de plata suplimentului de viteză și a tichetului de rezervare a locului la toate trenurile de călători, cu excepția trenurilor INTERCITY. Pentru călătoria cu trenurile INTERCITY se va achita diferența de supliment dintre suplimentul de tren INTERCITY și suplimentul de tren rapid. Pentru călătoria cu tren INTERCITY la clasa a II-a a posesorilor de autorizații de călătorie gratuită valabile la clasa I-a, se eliberează tichet gratuit, fiind obligatorie procurarea acestuia de la casa de bilete. Posesorii de autorizații de călătorie gratuită care călătoresc cu tren INTERCITY fără achitarea diferențelor de supliment sau fără tichet gratuit sunt considerați ca fără supliment de tren și tratați conform prevederilor instrucționale, achitwnd în tren contravaloarea suplimentului de tren INTERCITY la tarif de taxare în tren.
Salariații CN "CFR"-SA care călătoresc în interes de serviciu cu autorizație de călătorie gratuită și ordin de deplasare cu mențiunea “Circulă la tren IC” sunt scutiți de plata diferențelor la călătoria cu trenul INTERCITY.
Pensionarii și membrii de familie ai salariaților și pensionarilor care călătoresc cu permis de călătorie gratuită sunt scutiți de plata suplimentului de viteză și a tichetului de rezervare a locului la toate trenurile de călători cu excepția trenurilor INTERCITY. Pentru călătoria cu trenurile INTERCITY se va achita suplimentul de tren INTERCITY.
Art.94. Salariații, pensionarii și membrii lor de familie beneficiază de facilități de călătorie în trafic internațional, conform convențiilor încheiate.
Art.95.. Salariații companiei beneficiază de autorizații și permise de călătorie de clasa a II a .
Art.96(1) La numirea, mutarea sau pensionarea, salariații au dreptul la transport gratuit pe calea ferată atwt pentru ei și membrii de familie cu care conlocuiesc, cwt și pentru efectele casnice, pwnă la localitatea unde au fost numiți sau mutați ori pwnă la reședința pe care și-o aleg după pensionare.
Beneficiarul pensiei de urmaș al salariatului decedat are dreptul la permise de călătorie gratuite pe calea ferată, la clasa avută în timpul activității de cel decedat.
Pentru cei pensionați, transportul gratuit pe calea ferată se acordă, dacă este cerut, în termen de un an de la pensionare.
(2) Vor beneficia de permise de călătorie gratuită pe calea ferată salariații și membrii lor de familie, angajați ca personal de specialitate și administrativ al organizațiilor sindicale și CAR-urilor ce reprezintă și deservesc salariații CN "CFR"-SA.
Pentru salariații CN "CFR"-SA și copiii acestora care sunt sportivi la cluburile și asociațiile sportive feroviare sau fac parte din formațiile artistice feroviare, SNTFC "CFR-Călători"-SA poate aproba eliberarea biletelor de călătorie gratuită pe calea ferată în interesul serviciului pentru deplasări la competiții și festivaluri. Aprobarea se va da trimestrial.




CAPITOLUL IX

DREPTUL SINDICAL


Art.97. Părțile contractante recunosc libertatea salariaților de a se asocia în sindicate în vederea apărării și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor lor și a drepturilor acestora prevăzute în legislația în vigoare și în prezentul contract colectiv de muncă.

Art.98 Administrația va asigura pentru activități sindicale ale organizațiilor sindicale reprezentative semnatare ale prezentului CCM la nivel de societate, următoarele:

-în București, spații dotate cu mobilier de birou, telefon CFR, telefon PTT și mobile (cîte unul la 1500 de membri de sindicat) cu plata abonamentelor (abonamentele telefoanelor mobile vor include gratuit convorbiri în valoare de maximum 44 euro/lună pentru 2 reprezentanți și de maximum 22 euro/lună pentru restul reprezentanților, iar abonamentele telefoanelor PTT vor include gratuit convorbiri în valoare de maximum 300 lei /lună), fax, copiator, calculator cu acces la rețea, autoturisme fără șofer astfel :

- Federatia Nationala Feroviară Mișcăre Comercial - 14 autoturisme
- Federatia Nationala “Drum de Fier” - 14 autoturisme
- Federatia Nationala a Sindicatelor din Transporturi “Elcatel” -3 autoturisme
- Federatia Automatizări Feroviare - 4 autoturisme

cu carburant (cu o cotă lunară de maximum 300 litri pentru liderii centralului federațiilor și de maximum 200 litri pentru liderii regionali, precum și spații pentru cazare cu suportarea cheltuielilor aferente.

Se asigură spații corespunzătoare funcționării, astfel :

- Federatia Nationala Feroviară Mișcare Comercial - 6 camere situate în „Cămin Grant”
- Federatia Nationala “Drum de Fier” - 7 camere situate în „Cămin Grant”
- 1 panou dublu situat în „Palat CFR”
- Federatia Nationala a Sindicatelor din
Transporturi “Elcatel” - 5 camere situate în „Cămin Grant”
- Federatia Automatizări Feroviare - 2 camere situate în „Cămin Grant”

- la nivel regional, spațiu dotat cu mobilier de birou, telefon CFR, telefon PTT și mobil cu plata abonamentelor (abonament care va include gratuit convorbiri în valoare de maximum 22 euro/lună, iar abonamentele telefoanelor PTT vor include gratuit convorbiri în valoare de maximum 150 lei /lună), fax, copiator, calculator cu acces la rețea ;
- în subunități, spațiu dotat cu mobilier de birou, telefon CFR cu plata abonamentului.
Contravaloarea reparațiilor, întreținerii, consumabilelor și alte costuri necesare bunei funcționări a utilităților prevăzute a se pune la dispoziția sindicatelor de către administrație, prin CCM cad în sarcina administrației.

Art.99(1) Părțile contractante recunosc pentru fiecare dintre ele și pentru salariați libertatea de opinie.
(2) Conform contractului individual de muncă sau actului adițional la acesta, administrația va dispune măsuri pentru reținerea pe statul de plată a cotizației de sindicat în contul și în condițiile menționate.
(3) Din suma reținută pe statul de plată drept cotizație de sindicat, compartimentele financiare vor vira în contul federațiilor sindicale feroviare o cotă stabilită în consiliul de conducere al acestora. Federațiile sindicale reprezentative, semnatare ale CCM în vigoare, vor face cunoscut în scris compartimentelor financiare cota parte ce urmează să se vireze federațiilor sindicale, conturile de virament ale acestora, precum și orice altă modificare pe parcursul derulării CCM, în condițiile stabilite prin anexele nr.7 și 8.
(4) Administrația va analiza posibilitatea vărsării in conturi sindicale a unui procent din incasările provenite din inchirieri spații, cu destinație socială, cultural-sportivă.

Art.100(1) În scopul apărării intereselor sociale ale membrilor lor, sindicatele vor primi informațiile necesare pentru negocierea contractului colectiv de muncă, precum și cele privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, protecției muncii și utilităților sociale, asigurărilor și protecției sociale.
Administrația recunoaște dreptul reprezentanților organizațiilor sindicale de a verifica la locul de muncă modul în care sînt respectate drepturile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă.
(2) Baza materială cu destinație socială, culturală, sportivă va fi folosită gratuit de sindicate, prin înțelegere cu reprezentanții administrației, pentru acțiuni din aceste domenii de activitate organizate în interesul salariaților CN ”CFR”-SA.
(3) Baza materială cu destinație socială, culturală și sportivă, care a aparținut sindicatelor va fi retrocedată acestora, fără drepturi de subînchiriere sau înstrăinare.

Art.101(1) In timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decwt cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale.
Sînt interzise modificarea sau desfacerea contractelor individuale de muncă, atît ale reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, cît și ale membrilor acestora, din inițiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicală.
(2) Sunt exceptați de la aplicarea prevederilor alineatului (1) cei care au fost revocați din funcțiile sindicale deținute pentru încălcarea prevederilor statutare sau legale.
(3) Pe perioada în care persoana din organul de conducere este salarizată de sindicate, aceasta își păstrează funcția și locul de muncă avute anterior, precum și vechimea în muncă. Pe postul acesteia poate fi încadrată o altă persoană numai cu contract de muncă pe durată determinată.
(4) La revenirea în postul avut a celor aflați în situația prevăzută la alineatul (3), li se va asigura un salariu care nu poate fi mai mic decwt cel ce putea fi obținut în condiții de continuitate la acest loc de muncă.

Art.102. Administrația CN ”CFR”-SA se va abține de la orice formă de condiționare, constrwngere sau limitare a exercitării funcțiilor membrilor organelor de conducere ale sindicatelor.
Federațiile sindicale reprezentative, semnatare ale CCM în vigoare, la cererea organizațiilor sindicale din componența lor, pot delega reprezentanți care să trateze cu conducerile administrative ale unităților la care CN ”CFR”-SA este acționar majoritar, să le asiste sau să le reprezinte interesele acestora în toate situațiile.

Art.103. Cercetarea evenimentelor de cale ferată se face în modul și de către organele prevăzute de reglementările legale și instrucțiile specifice.
Reprezentantul sindicatului are dreptul să asiste la cercetarea evenimentelor de cale ferată, însă lipsa acestuia nu va împiedica începerea și, respectiv, continuarea acestor cercetări.
Pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare se va face o cercetare administrativă de către conducătorul subunității, conducătorii ierarhici superiori acestuia, organele de control în exercitarea atribuțiilor lor sau organele împuternicite în acest scop, după caz.
La solicitarea salariatului, acesta poate fi asistat de către un reprezentant al sindicatului.
După finalizarea cercetării, înainte de aplicarea măsurilor administrative, la solicitarea salariatului, reprezentantul sindicatului are dreptul la consultarea dosarului de cercetare. Această prevedere este valabilă pwnă la data intrării în vigoare a Statutului personalului căilor ferate romwne.

Art.104. Consiliul de Administrație al CN ”CFR”-SA, are obligația să invite delegații aleși ai organizațiilor sindicale reprezentative, semnatare ale CCM în vigoare, (5 persoane) să participe la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural și sportiv.
Participarea delegaților aleși ai sindicatelor la ședințele Consiliului de Administrație, salarizați de CN ”CFR”-SA , constituie prezență la serviciu.
Hotărîrile Consiliului de Administrație, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural și sportiv vor fi comunicate în scris organizațiilor sindicale reprezentative, în termen de 48 de ore de la data desfășurării ședinței.

Art.105. Deplasările efectuate de salariați pentru tratarea unor probleme sociale, în baza convocărilor cu aprobarea conducerii CN ”CFR”-SA sau a regionalelor cf, se consideră deplasări în interesul serviciului.
Decontarea cheltuielilor respective se va face numai pe baza ordinelor de deplasare vizate de Direcția Resurse Umane pentru convocările în București, de serviciile resurse umane pentru convocările în orașele sedii de regională cf sau de persoana împuternicită prin convocare de conducerea CN ”CFR”-SA sau a regionalelor cf.

Art.106(1) Sindicatele pot desemna reprezentanții aleși ai acestora pentru a desfășura numai activități în interesul salariaților subunității sau al CN ”CFR”-SA astfel:

- Federatia Nationala Feroviară Mișcare Comercial 14 lideri
- Federatia Nationala “Drum de Fier” 13 lideri
- Federatia Nationala a Sindicatelor din Transporturi “Elcatel” 2 lideri
- Federatia Automatizări Feroviare 3 lideri

Acești reprezentanți, pe perioada desfășurării activității în interesul salariaților companiei, vor avea un salariu de bază mai mare cu 50%.
Aceștia vor urmări în principal realizarea următoarelor obiective:
- informarea salariaților asupra implicațiilor tehnice, economice, juridice și sociale ale programului de restructurare și reformă al CN ”CFR”-SA ;
- participarea, în cadrul CN ”CFR”-SA , la dezbateri cu privire la probleme de drept al muncii și drept sindical;
- informarea salariaților asupra cazurilor de sustrageri din patrimoniul CN ”CFR”-SA în scopul eliminării acestora;
- identificarea acelor clauze din contractul colectiv de muncă ce au creat dificultăți în interpretare și aplicare și propuneri în sensul clarificării și îmbunătățirii conținutului acestora;
- propuneri concrete în scopul optimizării organizării muncii, îmbunătățirii condițiilor de muncă și respectării normelor de protecție a muncii.
(2) Membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează în unitate sau subunitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu pwnă la 5 zile, pentru activități sindicale.
Cei care pot beneficia de prevederile paragrafului anterior, precum și cuantumul reducerii sunt stabiliți în Anexa nr.12.
Personalul menționat în prezentul alineat beneficiază pe perioada respectivă de următoarele drepturi salariale:
-salariul de bază ;
-sporul de vechime în muncă;
-sporul pentru condiții de muncă feroviară.



CAPITOLUL X

COMISIILE MIXTE PATRONAT-SINDICATE



Art.107.(1) În termen de 30 de zile de la data întrării în vigoare a prezentului contract colectiv de muncă se constituie comisia mixtă patronat-sindicate la nivelul companiei, precum și comisii mixte patronat-sindicate la nivelul organizatoric al regionalelor de cale ferată șI al unităților direct subordonate CN "CFR"-SA.
(2) Comisiile constituite la nivelul CN "CFR"-SA și al regionalelor de cale ferată vor fi compuse din cwte 5 reprezentanți pentru fiecare parte, iar pentru celelalte niveluri de organizare din cwte 3 reprezentanți pentru fiecare parte.
(3) Reprezentanții patronatului vor fi desemnați prin dispoziții ale Directorului General al CN "CFR"-SA sau ale conducerii subunităților nominalizate, iar cei ai sindicatelor, de federațiile reprezentative semnatare ale prezentului Contract Colectiv de muncă.
(4) Comisiile se reunesc în prima decadă din prima lună a trimestrului iar, în situații deosebite, la cererea uneia dintre părți, în termen de maxim 10 zile calendaristice de la primirea cererii, însă cel mult o dată pe lună.
(5) Comisiile au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.
Încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit.
(6) Comisia constituită la nivel CN "CFR"-SA își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea problemelor ridicate la nivelul întregii companii, precum și al aparatului central CN "CFR"-SA, iar celelalte comisii pentru problemele ridicate la nivelul lor de organizare.
(7) Sesizarea comisiei, precum și hotărwrile acesteia nu aduc atingere competenței instanțelor de drept comun.
(8) Pe perioada desfășurării lucrărilor, reprezentanții părților în comisie sunt considerați prezenți la serviciu.



CAPITOLUL XI

DISPOZITII FINALE

Art.108. Părțile contractante stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze atît clauzele stabilite în articolele anterioare cît și următoarele prevederi :
(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărwrii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pwnă la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6.
În cazul în care salariul suplimentar se acordă fracționat, criteriile și modul de calcul prevăzute în Anexa nr. 6 se aplică pentru trimestrul respectiv.
Sumele constituite și neconsumate pentru plata salariilor suplimentare vor fi repartizate salariaților proporțional cu salariul de bază al fiecăruia.
Sumele se vor plăti odată cu acordarea salariului suplimentar aferente trimestrului I al anului următor.
(2) Salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă. În cazul în care concediul de odihnă se acordă fracționat, ajutorul material respectiv se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, la solicitarea salariatului.
Dreptul de a beneficia de ajutor material pentru recuperarea forței de muncă se menține și în cazul în care concediul de odihnă sau fracțiunea de concediu de cel puțin 15 zile au fost întrerupte datorită situațiilor prevăzute la art. 51 (2) lit. a, b, c, d și e și (5), dacă zilele rămase se efectuează imediat după încetarea cauzei care a determinat întreruperea.
Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiune de normă, ajutorul material pentru recuperarea forţei de muncă se acordă similar cu modul de acordare a indemnizaţiei de concediu potrivit prevederilor art.53.
La solicitarea salariatului ajutorul material pentru recuperarea forţei de muncă se plăteşte cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă .
În acest caz se acordă și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă personalului care are dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă, dacă, în anul respectiv, nu a mai beneficiat de acesta.
În cazurile în care, după ce salariatul a efectuat concediul de odihnă, contractul său de muncă a încetat din motivele prevăzute la art. 55 lit. b, art.61 lit.b și d, art.79 și art.264 lit.f din Codul muncii, acesta este obligat să restituie unității contravaloarea ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă în situația în care nu are dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă pentru perioada lucrată.
Prevederile paragrafului precedent nu se aplică:
- salariaților cărora li s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.55 lit.b coroborat cu art.61 lit.c din Codul Muncii din cauza stării de sănătate, constatate prin certificat medical, iar unitatea nu i-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare stării sănătății și calificării profesionale;
- salariatelor care au contractul de muncă desfăcut în baza art.55 lit.b din Codul Muncii pentru creșterea și îngrijirea copilului în vwrstă de pwnă la 7 ani;
- salariaților pentru care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art.61 lit. b din Codul Muncii, au intervenit achitarea, suspendarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale ;
- salariaților al căror contract de muncă a fost desfăcut în urma unor concedieri colective.
(4) Pentru personalul obligat prin instrucții sau dispoziții ale conducerii să locuiască în locuințe de intervenție, cheltuielile cu chiria și utilitățile vor fi suportate de CN “CFR”-SA în limita următoarelor cote maximale :
- consum apă rece potabilă – 5 mc/pers/lună ;
- consum apă caldă menajeră – 3,4 mc/pers/lună ;
- consum de gaze pentru centrale (încălzire) – 300mc/100mp/lună de iarnă sau 200 mc / lună / apartament cu 2-3 camere timp de 6 luni pe an ;
- consum de gaze pentru prepararea hranei – 10 mc/ pers/ lună (aragaz);
- consum de energie electrică -120 kwh / lună de vară și 180 kwh / lună de iarnă ;
- consum lemne pentru încălzire 2,5 t / iarnă.
Pentru consumurile care depășesc limitele de mai sus, cheltuielile vor fi suportate de către salariat.
(5) În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia:
- cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun și de Ziua feroviarilor se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.;
(6) Din fondul constituit conform art.71(1), CN “CFR”-SA va suporta o dată pe an, în cuantum de 50% (nu mai mult de 800 lei) din contravaloarea unui bilet de tratament sau odihnă, familist sau individual, procurat printr-o unitate de turism.
In cazul salariaților soț-soție, ambii angajați la CN”CFR”-SA, aceștia vor beneficia de această reducere simultan (nu mai mult de 1600 lei).
Modul de utilizare a acestui fond va fi stabilit în baza unui protocol încheiat între administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă.
(7) Personalul CN”CFR”–SA beneficiază de acordarea a cîte unui tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale.
Personalul care lucrează în regim de tură sau turnus conform graficului de serviciu, în zilele de sîmbătă și duminică beneficiază de tichete de masă.
Orele compensate pentru orele suplimentare din luna precedentă se vor lua în calcul la cuantumul orelor lucrate în luna respectivă.
La stabilirea numărului de tichete de masă se va ține cont de numărul de ore efectiv lucrate în lună și de orele suplimentare compensate din lunile precedente. Cuantumul de ore astfel obținute se împarte la 8 și astfel se obține numărul de tichete de masă.
(8) Autorizațiile de călătorie de clasa I se acordă începwnd cu clasa de salarizare 23 inclusiv.

(9) Membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează în unitate sau subunitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu pwnă la 5 zile, pentru activități sindicale.
Cei care pot beneficia de prevederile paragrafului anterior, precum și cuantumul reducerii sunt stabiliți în Anexa nr.12.
Personalul menționat în prezentul alineat beneficiază pe perioada respectivă de următoarele drepturi salariale:
-salariul de bază ;
-un spor de 50% aplicat la salariul de bază, care face parte din acesta;
-sporul de vechime în muncă;
-sporul pentru condiții de muncă feroviară.
(10) Spor pentru lucru sistematic peste programul normal (in locul sporului pentru ore suplimentare)
1. Personalul de execuție care, prin specificul muncii, lucrează sistematic peste programul normal de lucru poate primi în locul sporului pentru ore suplimentare un spor de pwnă la 25 la sută din salariul de bază.
2. Procentele cu care se majorează salariul de bază, stabilite în raport cu timpul prestat lunar peste programul normal de lucru, sunt următoarele:
- cel puțin 50 de ore.............................................. 25%
- cel puțin 40 de ore.............................................. 20%
- cel puțin 30 de ore.............................................. 15%
- cel puțin 20 de ore.............................................. 10%
- cel puțin 10 ore...................................................... 5%
(11) Spor pentru utilizarea cel puțin a unei limbi străine
Se acordă în cuantum de 10 la sută din salariul de bază, acolo unde atribuțiile postului o impun, cu condiția atestării de către organele autorizate a nivelului corespunzător de cunoștințe. Sporul se aprobă de conducerea unității sau subunității cu competență de angajare.
Sporul nu se acordă pentru posturile care au menționată, la condițiile minime de pregătire și vechime pentru ocuparea lor, cunoașterea unei limbi străine (traducător, etc.).
(12) Spor pentru titlu științific
Salariații CN “CFR “ - SA care au obținut titlu științific de “doctor” în domeniu beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
(13) Prevederile referitoare la acordarea ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă și cele privind acordarea permiselor șI autorizațiilor de călătorie se vor renegocia, în funcție de posibilitățI, în luna decembrie 2011.



SALARIILE DE BAZA BRUTE CORESPUNZATOARE CLASELOR DE SALARIZARE
CLASA DE SALARIZARE COEFICIENT DE IERARHIZARE VALOARE
1 1,000 600
2 1,161 697
3 1,188 713
4 1,215 729
5 1,248 749
6 1,279 767
7 1,309 785
8 1,345 807
9 1,379 827
10 1,415 849
11 1,448 869
12 1,488 893
13 1,527 916
14 1,570 942
15 1,615 969
16 1,655 993
17 1,700 1.020
18 1,752 1.051
19 1,800 1.080
20 1,848 1.109
21 1,900 1.140
22 1,952 1.171
23 1,961 1.177
24 2,009 1.205
25 2,067 1.240
26 2,127 1.276
27 2,191 1.315
28 2,252 1.351
29 2,318 1.391
30 2,385 1.431
31 2,458 1.475
32 2,533 1.520
33 2,609 1.565
34 2,685 1.611
35 2,770 1.662
36 2,855 1.713
37 2,939 1.763
38 3,030 1.818
39 3,121 1.873
40 3,221 1.933
41 3,321 1.993
42 4,061 2.437
43 4,257 2.554
44 4,727 2.836
45 5,670 3.402
46 6,371 3.823

Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formulă:


S = Sclasa1 x K unde :

S : salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective ;
Sclasa1 : salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare ;
K :coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.








A n e x a n r. 2


CLASELE DE SALARIZARE CORESPUNZÃTOARE
MESERIILOR SI FUNCTIILOR
DIN CNCF "CFR"-SA



A. MUNCITORI

1. Muncitori necalificați

Clase de salarizare
Categorii de lucrãri
Obișnuite Grele Foarte grele
rețea bază 2 5 8


N O T Ã
Muncitorii necalificați din activitatea de linii, curățirea macazelor de cale ferată și a frwnelor de cale, sudura căii, precum și cei de la echiparea cu acumulatori a materialului rulant,vor fi salarizați cu o clasă de salarizare în plus față de nivelul prevăzut la rețeaua pentru categoriile de lucrări la care sunt încadrați.




2. Muncitori calificați


a) Încadrați pe categorii

Clase de salarizare
Categoria
1 2 3 4 5 6 7 Sp.
10 12,13,14 15,16,17 18,19,20 22,23 24,25 27 29









b) Din activitatea de exploatare

Nr.
crt. Functia Clasa de salarizare
0 1 2
1. Însoțitor vagoane 8, 9,10
2. Păzitor barieră 7, 8, 9
3. Cantonier 6, 7,8
4. Acar II
I
masă manevră
CAM 12,13,14
15,16,17
16,17,18
18,19,20
5. Conductor tren II
I 11,12,13
14,15,16
6. Veghetor încărcare-descărcare 12,13,14
7. Meseriaș întreținere cale sau lucrări artă II
I 14,15,16
18,19,20
8. Revizor ace II
I 15,16,17
16,17,18
9. Mașinist lucrări cale II
I 15,16,17
16,17,18
10. Manevrant vagoane II
I 13,14,15
17,18,19
11. Telegrafist (teleimprimatorist) II
I 12,13,14
17,18,19
12. Montator SCB II
I 14,15,16
19,20,21
13. Revizor puncte periculoase 15,16,17
14. Revizor cale 17,18,19
15. {ef manevră II
I 18,19,20
20,21,22
16. {ef tren 20,21,22
17. {ef echipă întreținere lucrări artă 24,25,26
18. {ef echipă întreținere cale II
I 21,22,23
24,25,26
19. Mecanic ajutor locomotivă-automotor II
I 17,18,19
21,22,23
20. Mecanic drezină pantograf 23,24,25
21. IDM(6) III
II
I
IA
Responsabil haltă (5) 26,27,28
29,30,31
30,31,32
31,32,33
27,28,29
22. Operator infrastructură II
I 19,20,21
22,23,24
23. Conducător tren ajutor (1) 28,29,30
24. Conducător tren macara II
I 25,26,27
29,30,31
0 1 2
25. Mecanic mașini grele de cale II
I (2)
specialist (2) 23,24,25
27,28,29
29,30,31
26 Picher II
I 25,26,27
27,28,29
27 Mecanic locomotivă-automotor III
II
I 28,29,30
30,31,32
31,32,33
28 Electromecanic SCB (7) II
I
specialist
IA 25,26,27
27,28,29
29,30,31
31,32,33
29 Revizor tehnic vagoane IV
III
II
I 23,24,25
25,26,27
26,27,28
27,28,29
30 {ef tură M (3), (8) , T 30,31,32
31 {ef tură remiză 30,31,32
32 Operator III
II
I (4) 30,31,32
33,34,35
34,35,36
33 Instructor M, L, mașini grele cale, I, T 33,34,35
34 Mecanic instructor remiză 33,34,35
35 {ef tură regulator (8) 34,35,36




(1) Se utilizează numai la trenurile de ajutor specializate dotate cu instalații de vinciuri hidraulice.
(2) Cei care lucrează pe mașinile grele de cale tip “PLASSER” vor fi salarizați astfel: gradul profesional I cu două clase în plus, iar gradul profesional specialist cu o clasă în plus.
(3) În stațiile cf în care șeful de tură M are în subordine IDM IA, acesta va fi salarizat cu o clasă în plus față de IDM IA.
(4) Cei ce coordonează activitatea operatorilor (un post pe fiecare regulator de circulație) vor fi salarizațI cu două clase în plus
(5) In haltele de mișcare IDM responsabil haltă va fi salarizat cu o clasă în plus față de IDM din subordine cu clasa cea mai mare
(6) IDM din stațiile cu circulație computerizată, autorizați la aceste instalații, vor fi salarizați cu trei clase de salarizare în plus
(7) Cei cu activitate în domeniul instalațiilor de siguranța circulației care inglobează sisteme informatice cu tehnică de calcul numerică vor fi salarizați cu trei clase de salarizare în plus
(8) Beneficiază de un spor de conducere a formației de lucru de 10% din salariul de bază



c) Din activitatea de circulație a mărfurilor, alimentație publică și turism

Nr. crt. Functia Grad profesional Clase de salarizare
1. Lucrător comercial II
I 6, 7, 8
9,10,11
2. Ospătar, carmangier, barman, vwnzător, bufetier I
II
III 7, 8, 9
9,10,11
10,11,12
3. Brutar 10,11,12
4. Carmangier gestionar 11,12,13
5. Bucătar (cofetar, patiser) I
II
III
specialist 8,9,10
9,10,11
11,12,13
13,14,15
6. Lucrător gestionar cazare, alimentație publică I
II
III 9,10,11
10,11,12
12,13,14
7. Bucătar (cofetar, patiser) gestionar I
II
III 12,13,14
13,14,15
14,15,16
8. Maestru artă culinară 16,17,18
9. {ef laborator, șef cantină III
II
I 14,15,16
15,16,17
16,17,18
10. {ef sală 16,17,18


d) Din activitatea de informatică

Nr. crt. Functia Grad profesional Clase de salarizare
1. Operator introducere date 1) II
I 13,14,15
15,16,17
2. Controlor date 18,19,20
3. Operator calculator electronic 1) II
I 18,19,20
19,20,21


e) Din activitatea de transporturi auto


Nr. Crt. Functia Clase de salarizare
1. {ofer 21,22,23,24,25
2 Tractorist 18,19,20, 21,22
3. Impiegat auto 16,17,18
4. Revizor tehnic auto 16,17,18
5. {ef coloană auto 21,22,23


B. FUNCTII DE SPECIALITATE SI ADMINISTRATIV

1. Functii de executie

Grad Clase de salarizare
Nr. Functia profe- Nivel
crt. sional Subunitãti de bazã Regional CN"CFR"
0 1 2 3 4 5
1 Paznic, îngrijitor, curier 2, 3, 4, 5 2, 3, 4, 5 2, 3, 4, 5
2 Controlor poartă, arhivar, cameristă 3, 4, 5, 6 3, 4, 5, 6 3, 4, 5, 6
3 Magaziner II
I 7, 8, 9,10
9,10,11,12 7, 8, 9,10
9,10,11,12 7, 8, 9,10
9,10,11,12
4 {ef formație pază II
I 8, 9,10,11
9,10,11,12
5 Funcționar, dactilograf, casier,
secretar-dactilograf, desenator tehnic

II
I

11,12,13,14
12,13,14,15

11,12,13,14
12,13,14,15

11,12,13,14
12,13,14,15
6 Stenodactilograf 13,14,15,16 13,14,15,16
7 Casier central 14,15,16,17 17,18,19,20 17,18,19,20
8 Bibliotecar II
I 12,13,14,15
23,24,25,26 13,14,15,16
24,25,26,27
9 {ef depozit, gospodar, , recepționer unitate turistică
15,16,17,18

15,16,17,18

15,16,17,18
10 Recepționer materiale 17,18,19,20 17,18,19,20
11 Secretar redacție 17,18,19,20
12 Corector 18,19,20,21
13 Gestionar materiale 10) II
I 18,19,20,21
21,22,23,24
14 {ef cabinet 22,23,24,25 23,24,25,26 24,25,26,27
15 Tehnoredactor IV
III
II
I 18,19,20,21
24,25,26,27
26,27,28,29
30,31,32,33
16 Merceolog, tehnolog alimentație publică, traducător II
I
spec3) 18,19,20,21
21,22,23,24
24,25,26,27 19,20,21,22
22,23,24,25
25,26,27,28 20,21,22,23
23,24,25,26
26,27,28,29
17 Operator juridic 25,26,27,28 26,27,28,29
18 Revizor gestiune, șef formație PSI
II
I
21,22,23,24
25,26,27,28
22,23,24,25
26,27,28,29
23,24,25,26
27,28,29,30
19 Contabil verificator venituri 27,28,29,30 28,29,30,31
0 1 2 3 4 5
20 Tehnician, tehnician proiectant, contabil2), statistician, planificator, inspector resurse umane II
I
Sp. 3) 22,23,24,25
26,27,28,29
28,29,30,31 23,24,25,26
27,28,29,30
29,30,31,32 24,25,26,27
28,29,30,31
30,31,32,33
21 Agent turism II
I 21,22,23,24
27,28,29,30
22 Analist (programator) ajutor II
I 18,19,20,21
24,25,26,27 19,20,21,22
25,26,27,28 20,21,22,23
26,27,28,29
23 Calculator devize II
I 18,19,20,21
21,22,23,24
24 Executor debite II
I 26,27,28,29
33,34,35,36 27,28,29,30
34,35,36,37
25 Grafician mers tren 31,32,33,34 32,33,34,35
26 Dispecer circulație II
I

35,36,37,38 36,37,38,39
37,38,39,40
27 Inspector de specialitate 6) II
I 31,32,33,34
34,35,36,37 32,33,34,35
35,36,37,38 33,34,35,36
36,37,38,39
28 Inspector de protecție civilă 30,31,32,33 31,32,33,34 32,33,34,35
29 Subinginer, subinginer proiectant, conductor arhitect
II
I
29,30,31,32
31,32,33,34
30,31,32,33
32,33,34,35
31,32,33,34
33,34,35,36
30 Subinginer specialist 8) 34,35,36,37
31 Diriginte de șantier 8) II
I 27,28,29,30
35,36,37,38 28,29,30,31
36,37,38,39
32 Diriginte de șantier lucrări reabilitare9) 35,36,37,38 36,37,38,39
33 Documentarist II
I 22,23,24,25
24,25,26,27
34 Redactor II
I 27,28,29,30
30,31,32,33
35 Redactor rubrică 32,33,34,35
36 Asistent junior 24,25,26,27
37 Asistent 29,30,31,32
38 Asistent senior 33,34,35,36
39 Inginer proiectant, arhitect IV
III
II 28,29,30,31
33,34,35,36
35,36,37,385) 29,30,31,32
34,35,36,37
36,37,38,39 5) 30,31,32,33
35,36,37,38
37,38,39,40 5)
40 Analist de piață junior, negociator junior,
promotor de imagine junior, specialist în relații publice junior

29,30,31,32

41 Analist de piață, negociator,
promotor de imagine, specialist în relații publice
33,34,35,36,37
0 1 2 3 4 5
42 Analist de piață senior, negociator senior,
promotor de imagine senior, specialist în relații publice senior

38,39,40,41
43 Inginer colegiu, economist colegiu II
I 29,30,31,32
31,32,33,34 30,31,32,33
32,33,34,35 31,32,33,34
33,34,35,36
44 Inginer, economist, chimist, fizician, inspector învățămwnt, geolog, hidrolog, matematician, psiholog, sociolog, traducător

IV 7)
III


30,31,32,33
33,34,35,36


31,32,33,34
34,35,36,37


32,33,34,35
35,36,37,38
45 Inginer, economist, sociolog 11) II 4)
I 4) 35,36,37,38, 37,38,39,40
38,39,40,41 38,39,40,41
39,40,41,42
46 Auditor IV
III
II
I 30,31,32,33
35,36,37,38
37,38,39,40
39,40,41,42
47 Coordonator tehnic, coordonator financiar9)
36,37,38,39
48 Analist, programator, inginer sistem IV
III
28,29,30,31
32,33,34,35 29,30,31,32
33,34,35,36 30,31,32,33
34,35,36,37

49 Consilier juridic IV
III
II
I 28,29,30,31
33,34,35,36 29,30,31,32
34,35,36,37
36,37,38,39
38,39,40,41 30,31,32,33
35,36,37,38
37,38,39,40
39,40,41,42
50 Revizor contabil II
I 26,27,28,29
32,33,34,35 27,28,29,30
33,34,35,36 28,29,30,31
34,35,36,37
51 Inspector de gestiune CFG II
I 29,30,31,32
35,36,37,38 30,31,32,33
36,37,38,39
52 Inspector general 38,39,40,41
53 Reprezentant CN "CFR"-SA în străinătate (*)
54 Administrator de sistem informatic de siguranța circulației (**) 42, 43, 44 44, 45, 46
55 Inginer de sistem informatic de siguranța circulației (**) 42, 43 42, 43, 44 43, 44, 45


(*) Cuantumul drepturilor salariale în valută se stabilește de Consiliul de administrație al CN "CFR"-SA, în funcție de țara în care funcționează reprezentanța și posibilitățile financiare ale companiei, iar drepturile salariale în lei se acordă potrivit Hotărwrii Consiliului de administrație al CN "CFR"-SA
(**) Funcțiile se prevăd în structurile organizatorice din activitatea de instalații.







2. Alte functii de executie


Nr Functia Salariul de
crt. baza
1 Revizor central SC si de sinteza 46
2 Revizor central CFG si de sinteza (*) 45
3 Revizor central SC, instructor central 45
4 Revizor central CFG (*) 44
5 Revizor regional SC, instructor regional 41
42
43
44
6 Revizor sector SC 38
39
40
41
42


(*)Se utilizează numai pentru activitatea de control financiar de gestiune din aparatul central al companiei
























3. Functii de conducere

Grad Salariile de baza
Nr. Functia profe- Nivel
crt. sional Subunitati de baza Regional CN"CFR"
Salariul de baza Salariul de baza Salariul de baza
clasa I.C. clasa I.C. clasa I.C.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Maistru II 30 VIII
I 13) 32 VIII
2 {ef laborator III 34 VII
II 35 VI
I 36 V
3 {ef atelier III 35 V
II 36 V
I 38 IV
4 {ef district III 31 VII
II 34 VI
I 14) 36 V
5 {ef district rezervă 36 V

6 Contabil șef secție L, contabil șef secție I, contabil șef trafic III 36 IV
II 37 IV
I 39 III
7 {ef secție adjunct III 36 IV
II 37 IV
I 39 III
8 {ef secție III 37 III
II 39 III
I 42 III
9 {ef stație rezervă 34 IV
10 Sef stație IV 32 V
III 34 IV
II 39 IV
I 40 III
11 {ef regulator circulație adjunct II 39 IV
I 40 IV
12 {ef regulator circulație II 40 III
I 42 III
13 Sef proiect programe restructurare 42 VI
14 Coordonator programe de 43 III
restructurare CN”CFR”
0 1 2 3 4 5 6 7 8
15 {ef remiză (Remiza Mogoșoaia) 37 IV
16 Sef birou II 15) 25 VIII 27 VIII 28 VIII
I 36 III 41 III 42 VI
17 Redactor șef editura 42 V
18 {ef compartiment 16) 42 V
19 {ef UMP 43 III
20 {ef UIP PHARE 43 III
21 Coordonator marketing, tarife, contracte, achiziții 43 III
22 Sef serviciu II 15) 32 V 35 V 36 III
I 41 IV 42 IV 43 II
23 {ef divizie, {ef serviciu SC 43 II
24 Director adj. , Contabil șef 42 III 43 II
25 {ef oficiu 43 V
26 Director adj., Revizor general adj. 45 II
27 Consilier 44 II 45 II
28 Director 44 II 45 II 46 I
29 Revizor general 46 I
30 Director coordonator proiecte europene 4.820 lei 40%
31 Director general adjunct 5.444 lei 40%


Procentele maxime prevăzute pentru indemnizații de conducere:


I – 55% V – 25%
II – 45% VI – 20%
III – 35% VII – 15%
IV – 30% VIII – 10%















C. MESERII SI FUNCTII DIN ACTIVITATEA DE TRANSPORTURI
MARITIME SI FLUVIALE

Nr.
crt. Functia Grad
profesional Clase de salarizare
1 Marinar II(*)
I 5,6,7
10,11,12
2 Pontonier 5, 6, 7
3 Cwrmaci 7, 8, 9
4 Timonier 20,21,22
5 {ef timonier 21,22,23
6 Motorist 22,23,24
7 {ef echipaj 23,24,25
8 Ajutor ofițer mecanic 23,24,25
9 {ef stație radio 24,25,26

(*) Gradul profesional II se utilizează numai pentru transporturile fluviale, iar gradul profesional I numai pentru cele maritime.






NOTÃ

1. Se poate folosi în subunități care utilizează echipament de informatică.
2. Pentru cantine se utilizează numai clasele de salarizare prevăzute la gradul profesional II
3. Numărul posturilor de tehnician (tehnician proiectant, contabil, statistician, merceolog, planificator, inspector resurse umane) specialist poate fi de cel mult 20% din numărul total de astfel de posturi aprobate în subunitățile de bază sau în aparatul regionalelor cf și, respectiv, în aparatul CN "CFR".
4.- Numărul posturilor de inginer (economist) I, precum și numărul posturilor de inginer (economist) II pot fi de cel mult 35% din numărul total de posturi cu studii superioare aprobate pentru aparatul regionalelor cf, fără ca numărul posturilor de inginer (economist) I să îl depășească pe cel de inginer (economist) II.
Numărul posturilor de inginer (economist) II din unitățile de bază poate fi de cel mult 35% din numărul total de posturi cu studii superioare aprobate pentru unitățile respective.
- Numărul posturilor de inginer (economist, sociolog) I, precum și numărul posturilor de inginer (economist, sociolog) II pot fi, fiecare, de cel mult 35% din numărul total de posturi cu studii superioare aprobate pentru aparatul CN "CFR.
5. Nivelurile de salarizare regional si CN "CFR" se utilizeaza numai pentru funcția de arhitect din activitatea de patrimoniu și cadastru.
6. Funcția inspector de specialitate se utilizează după cum urmează:
gradul profesional II
absolvenți ai învățămwntului liceal cu vechime de minim 6 ani în funcții prevăzute la poz.20, sau în funcția de IDM, operator I, II, în activitățile de control, protecția mediului, protecția muncii, PSI, organizare-normare și resurse umane din cadrul revizoratelor de control și siguranța circulației, compartimentelor organizare, tehnic, dezvoltare și resurse umane ale aparatului regionalelor cf, respectiv din cadrul RGSC, Direcția Comercială, Direcția Resurse Umane și Serviciul Tehnic, Organizare, Statistic, Dezvoltare din aparatul CN"CFR". La divizii, unitățile de bază, regulatoarele de circulație și centralul Direcției Patrimoniu funcția se normează numai pentru activitățile de sănătate și securitate în muncă, PSI și protecția mediului.
gradul profesional I
absolvenți ai învățămwntului superior de specialitate și 4 ani vechime minimă în specialitate pentru personalul care are atributii în activitățile de control, organizare-normare, protecția muncii, PSI, protecția mediului și resurse umane din cadrul revizoratelor de control și siguranța circulației, compartimentelor organizare, tehnic, dezvoltare și resurse umane ale aparatului regionalelor cf, respectiv din cadrul RGSC, Direcția Comercială, Direcția Resurse Umane și Serviciul Tehnic, Organizare din aparatul CN"CFR". La divizii, unitățile de bază, regulatoarele de circulație și centralul Direcției Patrimoniu funcția se normează numai pentru activitățile de sănătate și securitate în muncă, PSI și protecția mediului.
7. Nivelul de salarizare prevăzut pentru aparatul CN "CFR" se poate utiliza numai pentru funcțiile economist și traducător.
8. Se utilizează în activitatea de dirigenție de șantier.
9. Se utilizează în cadrul Unităților de Management de Proiect.
10. Se utilizează numai în cadrul Bazei de Aprovizionare.
11. Se utilizează numai în centralul CN”CFR”-SA.
12. Salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul de specialitate care are și îndeplinește efectiv atribuții în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate Romwniei prin instrumentele de preaderare PHARE, ISPA și prin fondurile structurale și de coeziune se majorează cu pwnă la 35% în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite avwnd în vedere prevederile HG nr. 595/2009 și Legii nr. 490/2004 cu modificările și completările ulterioare.
13. Numarul posturilor de maistru I poate fi de cel mult un post la trei posturi de maistru.
14. Sef district I SCB cu activitate in domeniul instalatiilor de siguranta circulatiei care inglobeaza sisteme informatice cu tehnica de calcul numerica va avea salariul de baza corespunzător clasei 39 de salarizare cu indemnizatia de conducere tip V.
15. Se utilizeaza numai in cadrul compartimentelor administrative.
16. Se utilizeaza numai la UMP-uri.

A n e x a n r. 3



LISTA LUCRÃRILOR NECALIFICATE






I. LUCRÃRI OBISNUITE

1. Manipularea (încărcarea, transportul prin purtare directă, descărcarea, aranjarea sau stivuirea) obiectelor în greutate de pwnă la 20 kg, de fiecare încărcătură, precum și legarea acestora în sarcini la mijloace mecanizate.

2. Curățirea locurilor de muncă, a drumurilor de acces, platformelor de parcare, rigolelor, a peroanelor stațiilor; curățirea interioară a clădirilor și altor spații aferente unității sau subunității.

3. Curățirea dormitoarelor de la trenurile de lucru și din barăci și executarea micilor reparații la lenjeria de pat, respectiv gestionarea bunurilor din inventar.

4. Colectarea și depozitarea deșeurilor în locuri special amenajate; arderea acestora la crematoriu.

5. Curățirea și gresarea cu vaselină a pieselor și materialelor pentru stocaj sau stocate.

6. Lucrări necalificate în cadrul laboratoarelor de determinări fizico-chimice; amestecarea substanțelor chimice dezincrustante și brichetarea lor prin presare.
7. Verificarea accesului călătorilor în stații și alte incinte unde se percepe taxă

8. Participarea la operațiile de primire-distribuire a corespondenței, a produselor petroliere, a materialelor și sculelor.

9. Lucrări necalificate în complexele turistice, hoteliere, de agrement și de alimentație publică.

10. Lucrări necalificate în serele de flori și arbuști ornamentali.



II. LUCRÃRI GRELE

1. Manipularea (încărcarea, transportul prin purtare directă, descărcarea, aranjarea sau stivuirea) obiectelor în greutate de 20-50 kg de fiecare încărcătură, precum și legarea acestora în sarcini la mijloace mecanizate, ghidarea în vederea poziționării și asigurarea încărcăturii pe mijloacele de transport.

2. Manipularea (încărcarea, transportul prin purtare directă, descărcarea, aranjarea și stivuirea) obiectelor în greutate de pwnă la 20 kg fiecare încărcătură dacă acestea sunt fragile, în stare de incandescență sau sunt manipulate pe teren accidentat sau pe scări.

3. Manipularea cu ajutorul mijloacelor manuale sau manual-mecanice simple (pwrghii, role, scripeți, trolii, planuri înclinate etc.) sau vehicule acționate manual (roabe, lize, cărucioare) a încărcăturilor care nu pot fi purtate direct, în greutate de pwnă la 150 kg fiecare transport.

4. Manipularea prin rostogolire a butoaielor cu capacitate de peste 100 litri.

5. Transportul cu ajutorul atelajelor, participarea la primirea și distribuirea produselor ce se transportă cu acestea, inclusiv îngrijirea și hrănirea animalelor.
6. Încărcarea prin lopătare a sacilor, vagoneților, benzilor, cărucioarelor cu materiale (greutatea unei încărcături fiind de peste 5 kg), precum și lopătarea diferitelor produse în scopul aerării, amestecării sau alimentării unor instalații sau agregate.

7. Trasul la rame, scoaterea la mal și darea la apă a bărcilor și ambarcațiunilor ușoare de pescuit și agrement.

8. Spălarea și călcarea lenjeriei, hainelor și echipamentului de protecție, huselor, perdelelor și altor materiale textile.

9. Curățirea grupurilor sanitare, încărcarea și descărcarea gunoaielor.

10. Curățirea și dezinfectarea cu ajutorul substanțelor chimice nocive (și văruirea după caz) a clădirilor, spațiilor de depozitare, utilajelor de transport și condiționare etc.

11. Curățirea prin rașchetare, răzuire, periere, spălare cu substanțe chimice a utilajelor, filtrelor, pieselor, agregatelor, subansamblelor, sculelor etc.

12. Curățirea cu perii, pensule, aspiratoare a echipamentelor din stațiile CED, substații de tracțiune electrică.

13. Curățirea locomotivelor și automotoarelor, a autovehiculelor de orice fel.

14. Curățirea depunerilor de nisip, a nămolului, scoaterea pietrei și a altor corpuri străine din rezervoarele de apă și fwntwni; curățirea mecanismelor de pe baraje și de la sifonării; repararea malurilor, canalelor și digurilor de pămwnt; curățirea stăvilarelor și a grătarelor.

15. Demontarea, recuperarea și recondiționarea ambalajelor din lemn (înlocuirea de șipci, lamele, doage etc.).

16. Tăierea cu dalta, toporișca, foarfeca, ștanța manuală, fierăstrăul de mwnă a materialelor ca: tablă subțire, bitum compact, scwndură, lemn de foc sau ajutarea la tăierea cu fierăstrăul mecanic.

17. Doborwrea arborilor izolați, scoaterea rădăcinilor acestora, tăierea lor în bucăți, defrișarea pwlcurilor, arboretelor tinere.

18. Ierbicidarea prismei de piatră spartă de la liniile cf.
19. Desfacerea capacelor de la domele de încărcare și executarea legăturii cu conducta de abur pentru încălzirea păcurei din vagoanele cisternă, precum și racordarea tuburilor flexibile la robinetele de descărcare a vagoanelor cisternă la stațiile de pompare a păcurei.
20. Săparea șanțurilor pentru pozarea cablurilor după trasaj, săparea gropilor pentru plantarea de semnale, stwlpi, balize etc. pentru instalațiile SCB, IFTE-ELF.

21. Protejarea prin brăzduire și însămwnțare a taluzelor, executarea de săpături, gropi pentru plantarea arbuștilor, plantarea, strwngerea și depozitarea parazăpezilor.

22. Lucrări necalificate în cadrul echipelor complexe din subunitățile cf pentru activitați de:
- întreținere și reparații clădiri de orice fel;
- întreținerea și repararea materialului rulant, a utilajelor, instalațiilor și mijloacelor de transport de orice fel;
- recondiționări de piese, agregate, subansamble și scule de orice fel;
- pregătirea tehnică a trenurilor;

III. LUCRÃRI FOARTE GRELE

1. Manipularea (încărcarea, transportul prin purtare directă, descărcarea, aranjarea sau stivuirea) obiectelor în greutate de peste 50 kg de fiecare încărcătură , precum și legarea acestora în sarcini la mijloacele mecanizate, ghidarea în vederea poziționării și asigurarea încărcăturii pe mijloacele de transport.

2. Manipularea (încărcarea, transportul prin purtare directă, descărcarea, aranjarea sau stivuirea) obiectelor în greutate de peste 20 kg de fiecare încărcătură, dacă acestea sunt fragile, în stare incandescentă sau sunt manipulate pe teren accidentat ori pe scări.

3. Manipularea cu ajutorul mijloacelor manuale sau manual-mecanice (pwrghii, trolii, vinciuri etc.) sau vehicule acționate manual (roabe, lize, cărucioare) a încărcăturilor de peste 150 kg fiecare transport.

4. Lucrări necalificate de la trenul de ajutor, trenul macara și de intervenții.

5. Manipularea obiectelor care necesită în timpul manevrării lor măsuri deosebite de precauție (praf de zinc, butoaie cu sodă caustică, damigene cu acizi, materiale explozive, acumulatoare etc.).
6. Curățirea canalelor, căminelor, camerelor de vizitare, decantoarelor, separatoarelor de grăsimi, neutralizatoarelor, conductelor de canalizare, țevilor și camerelor de fum, cenușarelor de la locomotive, gropilor de zgură, colectarea reziduurilor, nămolurilor și transportul acestora la locuri special amenajate.
7. Curățirea și ungerea macazelor, a frwnelor de cale, a pedalelor electromagnetice, precum și a cuvelor frwnelor de cale și a distribuitoarelor grupurilor de compresie.

8. Curățirea ședurilor, cupolelor, firmelor luminoase, lanternourilor și copertinelor (de la silozuri) etc., la mare înălțime, în condiții speciale de asigurare.

9. Transportul prin împingere cu ajutorul cărucioarelor, vagoneților, a încărcăturilor de peste 500 kg; transportul prin împingere a boghiurilor cu ocazia transpunerii și retranspunerii vagoanelor.


10. Manipularea cu lopata, uscarea, ciuruirea nisipului prin instalații speciale.

11. Spargerea manuală cu barosul, șpițul, pene etc. a materialelor de mare rezistență și demolarea zidurilor, planșeelor, fundațiilor.

12. Lucrări necalificate în cadrul echipelor din subunitățile cf pentru activități de:
- întreținerea și repararea liniilor cf;
- întreținerea și repararea lucrărilor de artă cf (poduri, viaducte, tuneluri).


A n e x a n r. 4
LISTA MESERIILOR
SALARIZATE CONFORM ANEXEI NR. 2 A. 2. a

Nr.
crt.
Meseria Indicator tarifar de calificare
0 1 2
1. Ambalator manual 25.00.01
2. Artificier la lucrări de suprafață 02.01.02
3. Ascuțitor scule, instrumente medicale și obiecte de uz casnic 05.19.04
4. Asfaltator 20.00.02
5. Betonist 20.12.07
6. Bobinator mașini electrice rotative 05.04.01
7. Bobinator transformatoare 05.04.02
8. Cantaragiu 25.00.02
9. Cartonagist 16.02.02
10. Cazangiu recipiente 05.02.01
11. Ceasornicar 05.03.00
12. Coșar 19.01.00
13. Compresorist 25.54.03
14. Conducător auto pentru autospeciale de stins incendii 00.01.15
15. Confecționer la mașină 12.03.01
16. Confecționer protecții și obiecte anticorozive 06.52.07
17. Controlor calitate (operator cărucior măsurat calea) 31 52 01
18. Controlor de calitate la confecționarea periilor mașinilor electrice
05.64.90
19. Copist forme tipar plan 16.00.01
20. Croitor 12.04.00
21. Croitor uzinal 25.00.04
22. Culegător manual (zețar) 16.01.01
23. Debitator șlefuitor perii de mașini electrice 05.64.03
24. Dulgher pentru construcții 20.02.01
25. Electrician de întreținere și reparații 05.04.08
26. Electrician montator de instalații electrice la mijloace de transport
05.04.04
27. Electromecanic pentru deservire instalații și utilaje de prevenire și stins incendii
00.01.13
28. Fascinar 20.00.05
29. Fierar beton 20.03.00
30. Fochist la căldări pentru încălzire centrală 25.51.03
31. Fochist la căldări pentru abur industrial 25.51.02
32. Forjor arcurar 05.07.03
33. Forjor manual și mecanic 05.07.01
34. Fotograf 18.05.00
35. Fotoreproducător 16.04.01
36. Frezor universal 05.08.01
37. Frigoriferist 25.54.04
38. Frizer 18.04.00
39. Galvanizator 05.17.01
40. Geamgiu 20.00.08
41. Găuritor filetar 05.09.00
0 1 2
42. Gravor manual 05.10.01
43. Heliografist 25.00.05
44. Incărcător aparate de stins incendii 18.00.06
45. Instalator de încălzire centrală și gaze 20.05.02
46. Instalator de alimentări cu apă la rețele exterioare apă 20.05.05
47. Instalator de apă și canal 20.05.01
48. Instalator electrician în construcții 20.04.00
49. Instalator frigorist 20.05.03
50. Izolator hidrofug 20.07.01
51. Izolator termic, frigorific și fonic 20.07.02
52. Laborant încercări de rezistențe fizico-mecanice 06.01.03
53. Laborant determinări fizico-chimice 06.01.02
54. Laborant structură macroscopică și internă 06.01.04
55. Legător manual 16.02.01
56. Lenjer 12.06.00
57. Liftier 25.00.10
58. Lăcătuș construcții metalice și navale 05.11.01
59. Lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale 05.11.05
60. Lăcătuș montator agregate energetice și de transport 05.11.03
61. Lăcătuș montator utilaje industriale de construcții și agricole 05.11.02
62. Mașinist instalații alimentări cu apă și de canalizare 19.02.00
63. Mașinist instalații impregnare lemn 22.00.03
64. Mașinist la alte mașini fixe de transport pe orizontală și verticală
25.52.06
65. Mașinist la centrale electrice diesel 01.05.03
66. Mașinist la mașini mobile pentru transporturi interioare 25.52.05
67. Mașinist pod rulant 25.52.02
68. Macaragiu 25.52.01
69. Mecanic pentru deservire instalații și utilaje de stins incendii 00.01.14
70. Metrolog 05.30.00
71. Modelier 05.13.00
72. Montator acumulatori 05.67.05
73. Montator de placaje interioare și exterioare (faianțar) 20.09.02
74. Montator filme 16.04.04
75. Montator perii cărbune 05.64.04
76. Montator reglor și depanator de aparate radio, televizoare, redresoare și amplificatoare (electronist)
05.05.02
77. Montator reglor și testor de aparatură telecomunicații și de instalații de semnalizare, centralizare și blocare (electronist)
05.05.01
78. Motorist 25.54.01
79. Mozaicar 20.09.01
80. Operator chimist la diverse produse anorganice 06.02.04
81. Operator (defectoscopist) control nedistructiv 31 52 04
82. Operator hidraulic în alimentările cu apă 19.00.09
83. Operator la mașina de multiplicat 25.00.06
84. Operator la mașinile de fotoculegere 16.00.10
85. Operator la prelucrarea maselor plastice 06.52.03
86. Operator la tratarea apei tehnologice 01.04.04
87. Parchetar-linolist 20.10.00
88. Pavator 20.00.11
0 1 2
89. Peisagist floricultor 19.03.00
90. Pictor executant 17.17.00
91. Pompagiu 25.54.02
92. Pompier pentru supravegherea locurilor de muncă cu pericol ridicat de incendiu și explozie (post fix)
00.01.11
93. Pregătitor completator 05.00.19
94. Presator metale la rece 05.16.00
95. Primitor-distribuitor materiale și scule 25.00.07
96. Primitor-predător produse fluide 03.51.01
97. Probator hidraulic 05.51.04
98. Proiecționist 24.52.08
99. Rabotor mortezor universal 05.18.01
100. Rectificator universal 05.19.01
101. Reglor mașini în industria construcțiilor de mașini 05.00.80
102. Retușor clișee 16.04.03
103. Sculer SDV 05.20.00
104. Sef grupă (PSI) 00.01.16
105. Servant pompier pentru deservire utilaje și mașini de stins incendiu, salvator
00.01.12
106. Slefuitor metale 05.17.04
107. Sobar 20.12.06
108. Sondor la forajul manual 03.04.01
109. Sortator produse 25.00.08
110. Sortator, stivuitor și recepționer la industrializarea lemnului 09.00.13
111. Spălător textile 11.00.12
112. Strungar la mașini de alezat 05.21.05
113. Strungar la mașini de prelucrat în coordonate 05.21.06
114. Strungar la mașini orizontale 05.21.04
115. Strungar la strung paralel și de detalonat 05.21.01
116. Strungar la strung revolver 05.21.02
117. Sudor cu gaze 05.22.02
118. Sudor electric 05.22.01
119. Tâmplar la șlefuit 09.06.05
120. Tâmplar la frezat și găurit 09.06.03
121. Tapițer 09.05.00
122. Termist tratamentist de piese semifabricate sau finite 05.23.02
123. Termist tratamentist de produse brute forjate, turnate sau laminate
05.23.01
124. Tinichigiu învelitor 20.11.00
125. Tinichigiu carosier 05.24.02
126. Tinichigiu industrial 05.24.01
127. Tipograf turnător la mașinile de turnat litere, linii și materiale de albitură
16.05.02
128. Tipăritor la tipar plan 16.03.02
129. Topograf 20.00.12
130. Tăietor-șlefuitor-lustruitor de piatră 08.51.02
131. Turnător-formator metale feroase și neferoase 05.27.02
132. Twmplar carosier 09.09.00
133. Twmplar la croit și dimensionat 09.06.01
134. Twmplar la rindeluit 09.06.02


0 1 2
135. Twmplar la strunjit 09.06.04
136. Twmplar manual universal 09.08.00
137. Ungător-gresor 25.00.09
138. Uscător-aburitor material lemnos 09.00.14
139. Vopsitor în lemn 09.00.16
140. Vopsitor industrial 05.29.00
141. Vulcanizator 06.54.04
142. Zidar șamotor 20.12.05
143. Zidar-pietrar 20.12.02
144. Zidar-rosar tencuitor 20.12.01
145. Zugrav-vopsitor 20.13.00





A n e x a n r. 5




SISTEMUL DE SPORURI





I. SPOR DE VECHIME IN MUNCÃ



1. Pentru vechimea în muncă personalul CN "CFR"-SA beneficiază de un spor de vechime de pwnă la 25% din salariul de bază calculat corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:

Tranșe de vechime în muncă Cotele din salariul de bază
de la 3 la 5 ani 12%
de la 5 la 10 ani 15%
de la 10 la 15 ani 18%
de la 15 la 20 ani 21%
peste 20 ani 25%


2. La stabilirea vechimii în muncă se iau în calcul toate perioadele de activitate înscrise în carnetele de muncă care constituie vechime în muncă în conformitate cu legislația în vigoare.

3. Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la 1 ale lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzută la tranșa respectivă.
În situația în care vechimea în muncă la tranșa privind acordarea sporului se împlinește la data de 1 a lunii, acesta se acordă din luna respectivă.




















II. SPOR PENTRU CONDITII GRELE DE MUNCÃ FEROVIARÃ


1. Se acordă persoanelor care lucrează în condiții de efort fizic sau psihic ridicat, la temperaturi foarte ridicate sau scăzute, în mediu umed, cu viituri de apă, condiții de izolare, alte condiții de mediu deosebite sau nedorite, unde atragerea forței de muncă se face cu dificultate.

2. Sporul pentru condiții grele de muncă feroviară se acordă în procent de 10 - 15 la sută din salariul de bază, diferențiat pe categorii de personal și locuri de muncă.

3. Pentru perioada în care nu beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă feroviară, acest personal va beneficia de spor pentru condiții de muncă feroviară în cuantum de 7 la sută.


LISTA FUNC}IILOR {I MESERIILOR CU CONDI}II GRELE DE MUNCĂ FEROVIARĂ


Denumirea functiei sau meseriei Procent din sal.de baza
0 1
TRAFIC
acar în stații de gradul IV și halte de mișcare; IDM din stații de gradul IV, halte de mișcare, PR și Pajm; IDM responsabil haltă; instructor M; telegrafist teleimprimatorist;
șef stație rezervă; șef stație; sef regulalator circulatie; sef regulator circulatie adj. 10
acar în stații de gradul I, II și III; acar masă manevră; acar CAM; revizor ace; IDM în stații de gradul I, II și III; șef tură M; operator I,II,III, sef tura regulator; dispecer circulație mișcare;
15
LINII
însoțitor vagon de măsurat calea; instructor L; instructor masini grele cale; mașinist la mașini pentru terasamente; mecanic masini terasamente ; mașinist instalații impregnare lemn;
șef secție adjunct; șef secție. 10
meseriaș întreținere cale sau lucrări artă; mașinist lucrări cale; revizor cale sau puncte periculoase; șef echipă întreținere cale sau lucrări artă; mecanic mașini grele de cale; picher; maistru la atelierul de mașini grele de cale; constructor de căi ferate; controlor de calitate la sudură; electrician și electronist de întreținere și reparații în activitatea de service mașini grele de cale; fierar beton în activitatea de întreținere și reparații linii; lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale în activitatea de service mașini grele de cale și în activitatea de întreținere și reparații linii; macaragiu în activitatea de service mașini grele de cale; lăcătuș din activitatea de tabliere metalice;
inginer din echipajul mașinilor grele de cale tip PLASSER :
șef district; șef district rezervă; șef atelier. 15
0 1
INSTALA}II
instructor I; găuritor filetar; modelier; operator la prelucrarea maselor plastice;
șef atelier; șef laborator, șef secție adjunct; șef secție. 10
montator SCB, electromecanic SCB, electronist, lăcătuș, macaragiu, motorist în activitatea de producție, întreținere și reparații instalații automatizare, confecționer cablaje imprimate;
maistru în activitatea de întreținere și reparații instalații ATC; șef district; șef district rezervă . 15
TIPOGRAFIE
corector revizor; desenator cromotipograf; retușor clișee; turnător văluri;
șef atelier; șef secție. 10
dactilorotaprint; fotoreproducător; mașinist în legătoria mecanică; legător manual 12
copist forme tipar plan; culegător la mașina de perforat programe pentru mașina de turnat text; culegător manual; culegător la mașina de cules și turnat rwnduri; frezor montator clișee; operator la mașinile de fotoculegere; stereotipar; tipăritor la tipar înalt; tipograf turnător la mașinile de turnat litere, linii și material de albitură; tipograf turnător la mașinile de turnat text după program; topitor aliaj tipografic 15
NOTĂ: Personalul de întreținere și controlorii CTC primesc sporul acordat locului de muncă la care își desfășoară activitatea.
FUNC}II {I MESERII COMUNE
conducator tren ajutor; conducator tren macara;conductor tren; manevrant vagoane; veghetor incarcare-descarcare; șef manevră; mecanic ajutor locomotivă-automotor; revizor tehnic vagoane; sef tren; operator introducere date; operator calculator electronic; controlor date; inspector șantier (*), inginer (*); tehnician (*); subinginer (*); inspector de specialitate (*); revizor sector SC; instructor regional; revizor regional SC; dactilograf; secretar-dactilograf; stenodactilograf;
ascuțitor scule, instrumente medicale și obiecte de uz casnic; betonist; bobinator mașini electrice rotative; bobinator transformatoare; cartonagist; cazangiu recipiente; coșar; croitor uzinal; dulgher pentru construcții; electrician de întreținere și reparații; electrician montator de instalații electrice la mijloace de transport; electromecanic pentru deservire instalații sI utilaje de prevenire și stins incendii; fierar beton la reparații clădiri; fochist la căldări pentru abur industrial; fochist la căldări pentru încălzire centrală; frezor universal; frigoriferist; geamgiu; gravor manual; instalator de apă și canal; instalator electrician în construcții; instalator frigorist; instalator de încălzire centrală și gaze; izolator termic frigorific și fonic; încărcător aparate de stins incendii; laborant determinări fizico-chimice; lăcătuș construcții
10
metalice și navale; lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale; lăcătuș montator agregate energetice și de transport; lăcătuș montator utilaje industriale de construcții și agricole; legător manual; macaragiu; mașinist la alte mașini fixe de transport pe orizontală și verticală; mașinist la mașini mobile pentru transporturi interioare; montator filme; mecanic masinisi utilaje; mecanic pentru deservire instalații și utilaje de stins incendii; montator reglor și depanator de aparate radio, televizoare, redresoare și amplificatoare, tehnică de calcul;electronist, montator reglor si depanator de instalații de electronică și curenți purtători (electronist); montator reglor și testor de aparatură și de instalații de semnalizare, centralizare și blocare (electronist); mozaicar; operator chimist produse anorganice;operator tratare apa tehnologica; operator la mașina de multiplicat; pavator; pompagiu; rabotor mortezor universal; rectificator universal; reglor mașini în industria construcțiilor de mașini; sculer SDV; sobar; sondor la forajul manual; spălător textile; strungar la masini de alezat; strungar la masini de prelucrat în coordonate; strungar la mașini orizontale; strungar la strung paralel și de detalonat; strungar la strung revolver; șlefuitor metale; tapițer; tinichigiu industrial; tinichigiu învelitor; twmplar carosier; twmplar la croit și dimensionat; twmplar la frezat și găurit; twmplar la rindeluit; twmplar la strunjit; twmplar la șlefuit; twmplar manual universal; topograf; ungător-gresor; vulcanizator; zidar-roșar tencuitor; zugrav vopsitor,
muncitor necalificat lucrări grele;
maistru; șef laborator.
(*) Lucrează direct în activitatea de exploatare, întreținere, mediu, protecția muncii,
reparații și tipografie din subunități de bază.
conducător autodrezină, conductor tren remiză, conducător drezină pantograf; compresorist; electrician tren macara, electrician montator instalații electrice la mijloacele de transport remiză, forjor arcurar; forjor manual și mecanic; galvanizator; heliografist; lacatus tren macara; lăcătuș montator agregate energetice și de transport remiză, manevrant vagoane remiză, mașinist la centrale electrice diesel (mecanic grup electrogen); mecanic instructor remiză, mecanic (ajutor) locomotivă-automotor remiză, mecanic locomotivă-automotor, montator acumulatori; motorist; presator metale la rece; revizor tehnic vagoane remiză, sudor cu gaze; sudor electric; șef tren remiză, șef tură remiză, termist tratamentist de piese semifabricate sau finite; termist tratamentist de produse brute, forjate, turnate sau laminate; tinichigiu carosier; tipăritor la tipar plan; turnător formator metale feroase si neferoase (inclusiv miezuitor); vopsitor industrial; zidar șamotor; strungar la mașini de strunjit roți cf;
muncitor necalificat lucrări foarte grele 15
TRANSPORTURI MARITIME
șef stație radio 10
marinar, timonier maritim, șef timonier maritim, motorist, șef echipaj maritim, ajutor ofițer mecanic, ofițer maritim punte, ofițer mecanic (electrician) maritim; 15

NOTĂ: Funcțiile și meseriile nominalizate pe activități specifice beneficiază de procentul prevăzut la activitatea respectivă numai dacă execută lucrări în această activitate.
Controlorii CTC primesc sporul acordat locului de muncă la care își desfășoară activitatea.
Maiștrii primesc sporul acordat locului de muncă la care își desfășoară activitatea.



III. SPOR PENTRU CONDITII DE MUNCÃ FEROVIARÃ


Se acordă în cuantum de 7 la sută din salariul de bază calculat corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, personalului CN "CFR"-SA care nu beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă feroviară.


IV. SPOR PENTRU CONDITII VÃTÃMÃTOARE (NOCIVE)


1. Se acordă personalului care lucrează în următoarele condiții:
(1) locuri de muncă în perimetrul cărora se dezvoltă în procesul de producție diferite pulberi nocive sau un complex de noxe care cumulate pot fi nocive;
(2) locuri de muncă la care în procesul de producție se elaborează sau se folosesc diferite substanțe toxice;
(3) locuri de muncă la care condițiile vătămătoare (nocive) sunt determinate de acțiunea zgomotelor și trepidațiilor;
(4) locuri de muncă cu condiții vătămătoare (nocive) determinate de acțiunea radiațiilor ionizante, infraroșii, luminoase și ultraviolete;
(5) locuri de muncă la care acționează curenți de înaltă frecvență.

2. Sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din clasa 1 de salarizare.


LISTA LOCURILOR DE MUNCĂ (ACTIVITĂ}ILOR) CU CONDI}II VĂTĂMĂTOARE (NOCIVE)


Nr.
crt. Categorii de locuri de muncã cu conditii nocive, functii si meserii
la care se poate acorda spor pentru conditii vãtãmãtoare (nocive)
0 1
I. Locuri de muncă în perimetrul cărora se dezvoltă în procesul de producție diferite pulberi nocive (de azbest, siliciu, talc, mică, etc.)
1 Turnătoriile de fontă și neferoase cu producție industrială continuă în care:
a) nu se execută și operațiile de dezbatere sau de curățire a pieselor în hala de turnare
b) se execută și operațiile de dezbatere sau de curățire a pieselor în hala de turnare
2 Curățătoriile de piese turnate
3 Sablaj uscat cu alice sau nisip cu excepția instalațiilor ermetizate
4 Prelucrarea mecanică a pieselor cu abrazive pe cale uscată fără instalație de absorbție sau umezire inclusiv șlefuirea lor precum și rectificarea pieselor
5 Prelucrarea mecanică a pieselor din fontă (strunjire, frezare, rectificare)
6 a) Izolări cu vată de sticlă , lwnă minerală, ampora, azbest, inclusiv operațiunile de debitare și împachetare, precum și tapițarea cu vată sau pwnză de sticlă
b) Lucrări de izolații și cu alte substanțe sau materiale înlocuitoare
7 {lefuirea și lustruirea pieselor metalice cu perii de pwslă, fetru, țesături textile, fibre vegetale sau păr animal, folosind diverse paste
8 Ciuruirea în spații închise a nisipului pentru alimentarea locomotivelor
9 a) Descărcătorii și alimentatorii de cărbune din centralele pe combustibil solid
b) Personalul de reparații instalații de alimentare cu combustibil solid din centralele termo-electrice care lucrează în aceleași condiții cu muncitorii descărcători alimentatori combustibil solid
0 1
10 Activitatea continuă privind nivelarea pietrei în mijlocul de transport în timpul funcționării silozului sau buncherului (roci cu conținut cu bioxid de siliciu) în exploatările miniere la zi
11 Lucrări de construcții, reparații și întreținere a galeriilor aferente drenurilor de adwncime
12 Curățirea, suflarea și spălarea filtrelor de la locomotive, vagoane
13 Debitarea garniturilor de clingherit, prelucrarea mecanică a pieselor din bronz și alamă, confecționarea periilor de cărbune ale mașinilor electrice
14 Manipularea substanțelor pulverulente în vrac (ciment, minereuri, apatită, negru de fum, fosfați), precum și manevrarea sau asistența tehnică la încărcarea-descărcarea cu aceste substanțe pulverulente în vrac a vagoanelor de cale ferată
15 Balotarea deșeurilor de hwrtie și carton
16 Croirea cartonului pentru bilete de tren (kreischere)
17 Ascuțirea cuțitelor pentru mașini poligrafice de tăiat

II. Locuri de muncă la care în procesul de producție se elaborează sau se folosesc diferite substanțe toxice, metale sau metaloizi și compușii lor, hidrocarburi, acizi etc. care pot fi nocive
18 Sudura în plumb (activitate continuă)
19 Prelucrarea plumbului și a aliajelor cu conținut de plumb
20 Rodajul de banc și probele de control efectuate la ștandul de probe și rodaj al motoarelor, reductoarelor, transmisiilor, agregatelor de încălzire, a compresorului LDE, a generatorului LDE precum și spălarea motoarelor și blocurilor în spații închise
21 Activitatea de reparare, verificare și rodaj a pompelor de injecție și a injectoarelor
22 Activitatea de twmplărie:
a) șlefuirea și lustruirea mobilierului sau a părților lemnoase cu nitrolac sau serlac în spații închise
b) prelucrarea mecanică a lemnului în spații închise
23 Decapări în băi cu acizi, clorură ferică sau cu pastă decapantă pe bază de sodă caustică și var, degresări cu alcool tehnic, diluant, percloretilenă sau tricloretilenă
24 Acoperiri metalice pe cale galvanică, metalizare chimică sau pulverizare, zincare, cositorire precum și oxidare anodică a aluminiului
25 Vopsirea cu vopsele în a căror compoziții intră substanțe toxice
26 Vopsirea cu vopsele din minium de plumb
27 Impregnarea materialului lemnos cu creuzot, manipularea acestuia în incinta unității în care se execută impregnarea
28 Activitatea de fabricare (impregnare, polimerizare și prelucrare) a ferodourilor
29 Confecționarea articolelor tehnice din cauciuc, precum și repararea prelatelor; vulcanizarea la cald și reșaparea
30 Activitatea:
a) fabricare și reparare a acumulatoarelor electrice pe bază de plumb sau nichel-cadmiu
b) întreținere, încărcare și control tehnic al acumulatoarelor electrice pe bază de plumb sau nichel-cadmiu
c) electricienilor acumulatoriști
d) montatorilor de precizie aparataj termotehnic
0 1
31 Repararea:
a) redresoarelor cu mercur
b) și revizuirea regulatoarelor cu mercur (DIK) de la vagoanele de călători
32 Degresarea pieselor de la locomotive, automotoare, vagoane, autovehicule și alte utilaje:
a) în băi deschise
b) în băi închise (tuneluri)
33 Activitatea cu macarale în hale sau zone de demontare sau spălare
34 Curățirea reziduurilor petroliere din interiorul bazinelor de păcură, a rezervoarelor, a tenderelor și altor recipienți, precum și curățirea cutiilor de foc a camerelor și țevilor de fum de la locomotive; curățirea și repararea canalelor pentru scurgerea reziduurilor; încărcarea, descărcarea și manipularea produselor petroliere, a produselor toxice, caustice-corozive, pulverulente sau granulare, cwt și a celor electroizolante
35 Lipirea cu aliaje de plumb a instalațiilor de depozitare a apei și a combustibilului la material rulant și auto, a elementelor de radiatoare auto precum și a mufelor de joncțiune a cablurilor, SCB, ELF
36 Prepararea și brichetarea materialelor dezincrustante
37 Prepararea, manipularea și așternerea emulsiei bituminoase cationice a îmbrăcăminților asfaltice
38 Dezinsecția, deratizarea și deparatizarea în stații, magazii, cămine, etc.
39 Gudronarea tuburilor de fontă și a accesoriilor acestora; gudronarea cablurilor
40 Topirea aliajului tipografic
41 Activitatea în turnătoriile de linii, litere și material de albitură
42 Turnarea textelor după program (monoturnat)
43 Culegerea și turnarea rwndurilor la mașină (linotip)
44 Calandrarea și formarea stereotipiilor de plumb și plastic pentru imprimare (stereotipie)
45 Prelucrarea plăcilor de plumb prin frezare și lipirea acestora pe suporți de plastic
46 Culegerea manuală a literelor și formarea rwndurilor, precum și a paginilor pentru imprimare (zețărie)
47 Manipularea plumbului în stare solidă (pagini, spații, forme pentru imprimare, tipar înalt, bilete de tren, tighele); manipularea banilor
48 Imprimare tipar plan
49 Lăcuirea lucrărilor tipografice
50 Copierea-corodarea plăcilor offset
51 Activitatea în laboratorul chimic uzinal
52 Activitatea de ierbicidare a liniilor cf curente și din stațiile cf

III. Locuri de muncă la care condițiile nocive sunt determinate de acțiunea zgomotelor și trepidațiilor

53 Crăițuirea, încălzirea-distribuirea niturilor și nituirea, stemuirea și căpuirea cu scule pneumatice
54 Confecționarea la mașinile automate prin bătaie la rece a danturării pilelor
55 Mașiniști pod rulant din halele de cazangerie, construcții metalice și ateliere de tratamente termice și impregnare; macaragiu pe macaralele cu motoare termice
0 1
56 Activitatea la:
a) mașini grele de cale care execută operații complexe de burare și ciuruire a balastului în cadrul lucrărilor de întreținere și reparare a liniilor de cale ferată
b) vibrofinisoare de beton și la cilindri compactori-vibratori
c) Activitatea de măsurare în regim dinamic la instalația de autostop din cale cu automotor.
57 Activitatea cu instalațiile fixe de aer comprimat din halele de execuție a traverselor de linii de cale ferată din beton armat, din stațiile de compresoare și din halele de producere a aerului comprimat pentru frwnele de cale
58 Activitatea:
a) personalul de întreținere și reparații care lucrează în centralele telefonice automate mari cu comutații mecanice, precum și din sălile de relee SCB ale stațiilor cu peste 30 macazuri centralizate
b) la teleimprimatoare (telex) și la centralele telefonice cu fișe
c) telefoniștilor cu activitate continuă de recepție (în cască, microreceptor, difuzor)
d) de confecționare a pieselor prin ștanțare sau presare
59 Culegerea la mașinile de perforat programe pentru mașinile de turnat texte (monotaster)
60 Personalul de locomotivă-automotor
IV. Locuri de muncă cu condiții nocive determinate de acțiunea radiațiilor ionizante, infraroșii, luminoase și ultraviolete
61 a) Locuri în care se lucrează la întreținerea și repararea detectoarelor de fum ale instalațiilor pentru sesizarea și avertizarea incendiilor
b) Lucrul cu video-display funcționwnd cu tub cu fascicul catodic în program de lucru permanent
c) Activitatea de proiecție film executată cu aparate dotate cu lămpi cu xenon
V. Locuri de muncă unde activitatea se desfășoară în condiții de microclimat nefavorabil (temperatură, umiditate, curenți de aer)
62 Curățirea manuală cu peria de swrmă, rașcheta, prin sablare, înlăturarea prafului cu măturica la podurile și viaductele cu suprastructura metalică
63 Activitatea:
a) la secțiile (atelierele) de forjã special amenajate cu producție industrială continuă (forjare, matrițare la cald, îndoirea țevilor la cald)
b) de forjare manuală continuă
c) personalului care execută reparații la cazane la temperaturi peste 40 grade Celsius
64 Centralele termice pe combustibil solid cu activitate continuă:
a) exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor de alimentare cu cărbune
b) activitatea fochiștilor
65 Montarea și demontarea la cald a bandajelor pe/de pe roțile materialului rulant
66 Strunjirea bandajelor vechi pe strunguri de profilat, montarea prin încălzire oxigaz a bucșelor de pe fusurile osiilor
67 Cuptoare de cementare, călire, recoacere, revenire, detensionare și instalații de călire prin curenți de înaltă frecvență
68 Activitatea continuă de întreținere și reparații la temperaturi de peste 40 grade Celsius a cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare precum și a altor asemenea utilaje
69 Calandre cu aburi și mașini de spălat din spălătoriile mecanice cu temperatura de peste 40 grade Celsius, cu activitate continuă
0 1
70 Lucrări de montare și demontare a instalațiilor de încălzire a ventilelor și serpentinelor din interiorul cisternelor, bazinelor, tenderelor și WIT-urilor
71 Întreținerea și repararea podurilor peste căile navigabile, precum și a podurilor și viaductelor cu înălțimi cuprinse între 7 și 80 m

VI. Locuri de muncă în perimetrul cărora se dezvoltă în procesul de producție un complex de noxe care cumulate pot fi nocive
72 Activitatea de sudură electrică și autogenă (inclusiv tăierea metalelor cu oxigen sau arc electric):
a) în spații închise: interiorul cazanelor, conductelor, cilindrilor de locomotivă, stwlpilor metalici închiși, rezervoarelor, bazinelor și altora asemănătoare
b) la locomotive, vagoane, autovehicule sau la subansamblele acestora (activitate continuă)
c) continuă, în afara celor care lucrează în aer liber
d) a tinichigiilor auto cu activitate de sudură de cel puțin 50 la sută din timpul normal de muncă
73 Sudură electrică sub strat de flux (automată, semiautomată, în baie de zgură sau alte procedee și pe mașini specializate) și sudură cu aluminiu
74 Tapițarea materialului rulant și auto; activitatea celor care lucrează la dărăcirea si scărmănarea părului de cămilă sau de cal, a ierburilor de mare etc.
75 Pregătirea vopsirii instalațiilor sanitare, timoneriei de frwnă, aparatelor de rulare, a șasiului de la locomotive și vagoane prin curățirea cu peria de swrmă, rașcheta și măturica, a murdăriei și a prafului
76 Activitatea lăcătușilor montatori la operații de dezmembrare pentru casare a locomotivelor și vagoanelor
77 Activitatea continuă de multiplicat la heliograf sau xerox
78 Stațiile generatoare de acetilenă, oxigen sau alte gaze comprimate
79 Activitatea de reparații și întreținere a tunelurilor sub circulație, în lungime cuprinsă între 100 și 2000 m
80 Activitatea de reparații și întreținere a locomotivelor
81 Activitatea de exploatare, întreținere și revizie a materialului rulant, a instalațiilor și construcțiilor efectuată în tunele
82 Analize chimice de laborator cu substanțe toxice (activitate continuă)
83 Prelucrarea maselor plastice, termoplaste și termorigide: dozare, pregatire rețete, malaxare, granulare, calandrare, vălțuire, presare, extrudare, imprimare, sudare și finisare
84 Curățarea canalelor de zgură, a interiorului vagoanelor cisternă, de marfă și a părții sanitare a vagoanelor clasă sau a vagoanelor de dormit și restaurant, a stațiilor de decantare și neutralizare a apelor reziduale, a decantoarelor de WC, vidanjarea manuală sau mecanică a WC-urilor, a cazanelor de locomotive sau a celor stabile, cu grad mare de contaminare, precum și vidanjarea, încărcarea-descărcarea și arderea gunoiului
85 Personalul care concură la proba de parcurs și rulaj a motoarelor diesel ale locomotivelor precum și la proba locomotivelor electrice
86 Impiegați de mișcare (localist sau blochist), operatori I, II și șef tură regulator de la regulatoare și regionale cf
87 Activitatea de combatere a dăunătorilor agricoli cu substanțe insectofungicide
88 Unități de cale ferată amplasate în vecinătatea unor combinate sau complexe industriale și în Port-Constanța unde, ca urmare a proceselor de producție din acestea, se dezvoltă un complex de noxe care, cumulate, pot fi nocive
0 1
89 Activitatea de demontare a materialului rulant
90 Activitatea de reparare și montare a materialului rulant
91 Activitatea de cale ferată în incinta unor combinate sau complexe industriale unde se dezvoltă un complex de noxe care, cumulate, pot fi nocive
92 Fotoreproducerea imaginilor fotografice pentru copiat
93 Retușarea-montarea filmelor fotografice pentru copiat
94 Sudarea electrică și autogenă (inclusiv tăierea metalelor cu oxigen sau arc electric)
95 Personalul tehnic de specialitate cu activitate în sectoarele cu noxe din poligrafie

NOTĂ: Instructorii din toate ramurile de activitate beneficiază, pentru timpul efectiv lucrat în activitatea de instruire practică, de același spor pentru condiții vătămătoare (nocive) ca personalul instruit.


V. SPOR PENTRU CONDITII PERICULOASE

1. Se acordă acolo unde, cu toate măsurile privind protecția muncii, se menține un anumit grad de pericol, persoanelor care lucrează în următoarele condiții:
(1) locuri de muncă unde se fabrică sau se utilizează substanțe explozive precum și transportul acestora;
(2) locuri de muncă cu condiții periculoase determinate de desfășurarea activității la înălțime sau alte cauze;
(3) locuri de muncă în care activitatea se desfășoară în și sub circulația trenurilor precum și la manevră;
(4) locuri de muncă cu activitate de predare-primire, revizie, întreținere și manevră a vagoanelor încărcate cu produse explozive, radioactive, petroliere și chimice pe platforme industriale producătoare sau utilizatoare a acestor produse.

2. Sporul pentru muncă în condiții periculoase se acordă în procent de pwnă la 15 la sută din salariul de bază, diferențiat pe categorii de personal și locuri de muncă.


LISTA PERSONALULUI CARE LUCREAZĂ LA LOCURI DE MUNCĂ (ACTIVITĂ}I)
CU CONDI}II PERICULOASE

Nr.
crt Categoriile de personal care lucreazã la locuri de muncã la care se poate acorda spor pentru conditii periculoase Procent din sal. de bazã
0 1 2
I. Locuri de muncă unde se fabrică sau se utilizează substanțe explozive, precum și transportul acestora
1 Personal care prepară, transportă, manipulează și utilizează materiale explozive sau radioactive, inclusiv personalul care confecționează și repară inductoarele de autostop în SPIACT și atelierele CT 15
0 1 2

II. Locuri de muncă cu condiții periculoase determinate de desfășurarea activității la înălțime sau de alte cauze
2 Personalul care lucrează la montarea turnurilor, pilonilor, antenelor radio, viaductelor și podurilor de cale ferată, luminatoarelor, sistemului de iluminat artificial, sistemelor de ventilație, hidroizolația halelor, precum și la montarea și exploatarea unor utilaje ca macarale sau poduri rulante la înălțimi:
a) de pwnă la 20 m sau tensiuni peste 6 kV pentru electricieni
b) peste 20 m




10
15
3 Personalul care lucrează la înălțime, la revizuirea, repararea și întreținerea pilonilor și antenelor de radio, macaralelor, podurilor rulante, sistemelor de ventilație, sistemelor de iluminat artificial, luminatoarelor și hidroizolația halelor la înălțimi 10
4 Personalul din subunitățile de întreținere a clădirilor care lucrează la înălțimi de peste 7 m 10
5 Personalul care lucrează la întreținerea și repararea instalațiilor de automatizări, în condiții meteorologice deosebite 15
6 Personalul care lucrează sub circulația și manevra trenurilor în activitatea de întreținere și reparare a vagoanelor , instalațiilor SCB, personalul de deservire a schimbătoarelor de cale cu încuietori cu chei sau fără instalații de asigurare (acar II, I, CAM, MM, revizor ace II, I șI IDM în stațiile în care deservirea posturilor de macaze se face de aceștia) 15
7 Personalul care lucrează sub circulația și manevra trenurilor în activitatea de întreținere și reparare a căii în unitățile de linii, care execută, întreținerea și repararea lucrărilor de artă, tunelelor și peroanelor, precum și cei care execută întreținerea și repararea mecanizată a căii, inclusiv cei care execută măsurători topometrice 15
8 Personalul de cale ferată cu activitate de predare-primire, manevră, întreținere, etanșare, pregătire tehnică și supraveghere a vagoanelor cisternă, a vagoanelor încărcate cu produse explozibile, radioactive, petroliere și chimice pe platforme industriale producătoare sau utilizatoare ale acestor produse 15
9 Personalul de locomotivă și de tren din activitatea de circulație a trenurilor, precum și personalul de locomotivă și manevră din activitatea de manevră, personalul din activitatea de trafic (IDM), revizor locomotivă-automotor (pentru timpul cwt, în conformitate cu fișa postului, execută manevră sau circulație) 15
10 Activitatea de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice în cadrul atribuțiilor de serviciu (șoferi și tractoriști rutieriști), precum și manevrarea manuală a remorcilor auto de către șofer la locurile de încărcare-descărcare acolo unde nu este posibilă manevrarea, încărcarea sau descărcarea simultană a autotrenului (autovehicul+remorcă) 15
11 Personalul care lucrează la rețele cabluri și SCB (în canalizații, săpături, subsoluri, corturi aeriene și subterane) 15
12 Personalul formațiilor de întreținere, revizie și intervenție la stațiile de radiocomunicații (radiații determinate de curenții de înaltă frecvență) 10
13 Personalul care execută operații de precomprimări la elemente de beton armat (grinzi, decantoare, silozuri, rezervoare, etc.) 10
0 1 2
14 Personalul de exploatare, întreținere și reparații din centralele electrice și termice cu puteri mai mici de 50 MW 10
15 Personalul care execută lucrări de montare, întreținere, revizii și reparații ale liniilor electrice și de aeriene pe stwlpi la înălțime de peste 7m 10
16 Personalul de exploatare, întreținere, revizii și reparații care execută lucrări în imediata apropiere a instalațiilor sub tensiune (electromecanici PRAM-AMC, elecromecanici stații și posturi de transformare, LEM-LES traversări și subtraversări de linii electrice sub tensiune, lucrări în tuneluri sau galerii de cabluri, căi ferate electrificate) 10
17 Personalul care execută lucrări de întreținere și reparații la instalații aflate sub tensiune 10

NOTÃ: Instructorii din toate sectoarele de activitate, inginerii, inspectorii de specialitate, subinginerii, tehnicienii beneficiază, pentru timpul efectiv lucrat în activitatea de instruire practică și control, de același spor pentru condiții periculoase ca personalul instruit și controlat.
Echipajul mașinii grele de cale beneficiază de sporul prevăzut la pct.9 pe perioada cwt vehiculul condus de aceștia circulă în regim de tren, coroborat cu sporul de la pct.7.



VI. SPOR PENTRU TIMPUL LUCRAT IN CURSUL NOPTII


Munca prestată în timpul nopții între orele 22 și 6 se plătește cu un spor de 25 la sută din salariul de bază aferent timpului efectiv lucrat în această perioadă.



VII. SPOR DE SANTIER



1. Se acordă personalului nelocalnic pentru atragerea acestuia la realizarea unor lucrări de construcții-montaj sau lucrări executate în continuă mișcare.

2. Cuantumul zilnic al sporului de șantier este de 4 la sută din clasa 10 de salarizare.

3. Prin personal “nelocalnic” se înțelege personalul care are domiciliul la o distanță de peste 10 km de localitatea în care lucrează și care, neavwnd posibilitatea să se înapoieze zilnic la domiciliu după orele de program, este cazat prin grija unității sau a subunității.

4. Sporul de șantier se calculează în raport cu numărul de zile calendaristice în care personalul a fost prezent la locul de muncă respectiv.
Salariații care beneficiază de acest spor nu pot beneficia concomitent și de diurnă sau indemnizație de deplasare.





VIII. SPOR PENTRU ORE SUPLIMENTARE



Orele suplimentare necompensate cu timp liber corespunzător se vor plăti cu un spor de 100 la sută din salariul de bază.
În situații excepționale, care generează efectuarea de ore suplimentare de către personalul de conducere în baza unei dispoziții scrise a conducătorului unității, acestea se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, egal ca durată cu timpul efectiv prestat suplimentar, fără a se perturba activitatea și ținwndu-se o evidență strictă a acestora. Dacă această compensare nu este posibilă, orele în cauză se vor plăti obligatoriu cu un spor de 100 la sută din salariul de bază.
Persoanele cu funcții de conducere care, din motive imputabile lor, au dispus în mod nejustificat efectuarea de ore suplimentare, nu au asigurat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor suplimentare efectuate, răspund material sau disciplinar conform reglementărilor în vigoare.




IX. SPOR PENTRU LUCRU SISTEMATIC PESTE PROGRAMUL NORMAL
(in locul sporului pentru ore suplimentare)



1. Personalul de execuție care, prin specificul muncii, lucrează sistematic peste programul normal de lucru poate primi în locul sporului pentru ore suplimentare un spor de pwnă la 15 la sută din salariul de bază.
2. Procentele cu care se majorează salariul de bază, stabilite în raport cu timpul prestat lunar peste programul normal de lucru, sunt următoarele:
- cel puțin 50 de ore.............................................. 15%
- cel puțin 35 de ore.............................................. 10%
- cel puțin 20 de ore.............................................. 5%
3. Sporul pentru lucru sistematic peste programul normal se acordă și pe timpul delegării sau detașării, dacă sarcinile de serviciu la locul de muncă unde a fost delegat (detașat) impun menținerea unui astfel de program.
4. Personalul căruia i se suspendă exercitarea dreptului de a conduce autovehicule nu beneficiază pe perioada suspendării de acest spor.



X. SPOR PENTRU CONDUCEREA FORMATIEI DE LUCRU



Pentru conducerea formației de lucru, șeful de formație poate primi un spor de pwnă la 10 la sută din salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat. Sporul se aprobă de conducerea subunității, dacă în indicatoarele tarifare de calificare nu s-a prevăzut sarcina de conducere a formației.




XI. SPOR PENTRU POLIDESERVIRE



Muncitorii tipografi care deservesc mai multe utilaje peste numărul stabilit prin normativ beneficiază de un spor cuprins între 13 și 30 la sută din salariul de bază.

Nr.
crt. M e s e r i a Procent din salariul de baza
1 Mașinist tipar înalt la mașini format 1/1 și 1/2 pentru a doua mașină 30
2 Turnător de litere și monoturnător pentru a doua mașină 26
3 Mașinist tipar înalt la mașini verticale pentru a treia mașină 17
4 Mașinist tipar plan, rotaprint pentru a doua mașină 13

Sporul se acordă ținwnd seama de producția realizată peste cea stabilită la utilajele prevăzute în normativ.




XII. SPOR PENTRU ACTIVITATEA DE PAZÃ A LUCRÃRILOR DE ARTÃ



Se acordă în cuantum de 10 la sută din salariul de bază personalului înarmat, corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste condiții.





XIII. SPOR PENTRU CONDUCERE SIMPLIFICATÃ



Mecanicii locomotivă–automotor care deservesc, fără mecanic ajutor locomotivele în circulație și la manevră, cu excepția manevrei din depou sau remiză, beneficiază de un adaos de 50 la sută din salariul de bază aferent primei clase de salarizare a funcției mecanic ajutor, corespunzător locului de muncă și timpului efectiv lucrat în astfel de condiții.




A n e x a n r. 6


CRITERIILE

care conditioneazã acordarea salariului suplimentar
pentru munca prestatã in cursul anului



1) Salariul suplimentar se acordă pentru munca prestată în cursul anului calendaristic.

Cuantumul salariului suplimentar acordat o singură dată, integral, este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

În cazul acordării fracționate a salariului suplimentar, cuantumul acestuia este echivalent cu salariul de bază mediu lunar realizat în anul calendaristic respectiv în cadrul programului normal de lucru. Din calcul se exclud atwt perioadele, cwt și sumele aferente concediului legal de odihnă, conform următorului mod de calcul:


SBR in cursul trimestrului
--------------------------------------x 21,25 = salariul suplimentar pentru trimestrele I, II sau III
NTZL - NZCO



SBR in cursul anului
--------------------------------x 21,25 -suma sal. suplim.primite in tr.I, II si III=salariul suplim. pt tr.IV
NTZL - NZCO


unde:

SBR în cursul trimestrului: suma salariilor de bază realizate la CN "CFR"-SA în cadrul programului normal de lucru în cursul trimestrului pentru care se acordă salariul suplimentar

SBR în cursul anului: suma salariilor de bază realizate la CN "CFR"-SA în anul calendaristic respectiv în cadrul programului normal de lucru, mai puțin cele realizate în trimestrele pentru care persoana respectivă nu a beneficiat de salariu suplimentar în condițiile prezentei anexe

NTZL: numărul total de zile lucrătoare din anul calendaristic respectiv

NZCO: numărul de zile de concediu legal de odihnă efectuate în perioada respectivă

21,25: numărul mediu de zile lucrătoare pe lună




2) De salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în perioada aferentă acordării acestuia,
au fost in una din următoarele situații:

a)- salariatii carora li s-a aplicat una dintre următoarele sancțiuni:

- retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii, pe o perioadă de 60 de zile conf. art.264 lit.c din Codul muncii)

- desfacerea disciplinară a contractului de muncă (art. 264 lit.f din Codul Muncii)

- retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1 - 6 luni din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale, în aceeași sau în altă localitate (art. 42 pct. 1 lit. a din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi);

- înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate (art. 42 pct. 1 lit. b din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi);

b)- salariații cărora în cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă (art. 35 lit. c din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, respectiv art. art.264 lit.d din Codul muncii).

c)- salariatii carora li s-a desfacut contractul de munca in conformitate cu art. 61 lit.d, 61lit.b, 56 lit.g, 56 lit.h din Codul Muncii .

d)- salariaților care, în cursul anului calendaristic respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură.


A n e x a n r. 7
COMPANIA NATIONALÃ DE CÃI FERATE "CFR"-SA
Subunitatea______________________
Sediul___________________________

CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA
încheiat si înregistrat sub nr. .../... în registrul general
de evidență a salariaților
A. Părțile contractului
Angajator –persoană juridică Compania Națională de Căi Ferate "CFR"-SA, subunitatea ……………………………………………….. cu sediul în …………………………, înregistrată la registrul comerțului/autoritățile administrației publice din................................sub nr. ..........., cod fiscal...................., telefon....................,reprezentată legal prin (directorul general al companiei sau, prin delegare de competență) ……………………….., avînd calitatea de...................................,
și
salariatul/salariata-dl.(d-na)……………………………………………………, domiciliat/domiciliată în localitatea .............……………., str. ..........…………… nr. ...., judetul .........……….., posesor/posesoare al/a buletinului/cartii de identitate/pașaportului seria ...... nr. ......, eliberat/eliberată de ..............………….. la data de ..........., CNP ...............………., permis de muncă seria................... nr. .......................
am încheiat prezentul contract individual de munca în urmatoarele conditii asupra carora am convenit:
B. Obiectul contractului: ....................................…………………………………………………………….
C. Durata contractului:
a) nedeterminată, salariatul/salariata ....................... urmwnd să înceapă activitatea la data de ....................;
b) determinată, de ........... luni, pe perioada cuprinsă între data de .................... și data de ........................../pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului de post.
D. Locul de muncă
1. Activitatea se desfășoara la ...............................………………………………………………………………
2. In lipsa unui loc de muncă fix salariatul va desfășura activitatea astfel: .............................………………
E. Felul muncii
Funcția/meseria ......................................……………conform Clasificării ocupațiilor din Romwnia
F. Atribuțiile postului
Atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexa la contractul individual de munca
G. Condiții de muncă
1. Activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991.
2. Activitatea prestată se desfășoară în condiții normale/deosebite/speciale de muncă, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
H. Durata muncii
1. O normă intreagă, durata timpului de lucru fiind de .......... ore/zi, ............ ore/săptămwnă.
a) Repartizarea programului de lucru se face dupa cum urmeaza: ..................……(ore zi/ore noapte/inegal)
b) Programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.
2. O fracțiune de normă de .......... ore/zi (cel puțin 2 ore/zi), .......... ore/săptămwnă.
a) Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează: .................... (ore zi/ore noapte).
b) Programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.
c) Nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de fortă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau inlăturării consecințelor acestora.
I. Concediul
Durata concediului anual de odihnă este de .................... zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (normă întreagă, fracțiune de normă)
De asemenea, beneficiază de un concediu suplimentar de ............ .
J. Salarizare
1. Salariul de baza lunar brut stabilit prin negociere, corespunzător clasei ……..este de :..................………………………………. lei si o indemnizatie de conducere tip…..de…. %
2. Alte elemente constitutive:
a) sporuri
- spor de vechime în muncă ……................…………….;
- spor pentru condiții de muncă feroviară ..................... ;
- spor pentru condiții grele de muncă feroviară ………..;
- spor pentru condiții nocive ………………….................;
- spor pentru condiții periculoase ……...............……….;
- alte sporuri …………………………………................
b) indemnizatii ....................................……………………;
c) alte adaosuri ......................................…………………;
3. Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucreaza ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil .
4 Data/datele la care se plătește salariul este/sunt 15 șI 30 ale lunii.
K. Drepturi și obligații ale părților privind securitatea și sănătatea în muncă:
a) echipament individual de protecție ..................……………………………………………..;
b) echipament individual de lucru ........................……………………………..……………..;
c) materiale igienico-sanitare............................................…………………..……………… ;
d) alimentație de protecție ...................………………………………………/……………….;
e) alte drepturi și obligații privind sănătatea și securitatea în muncă .............…………….; .
L. Alte clauze:
a) perioada de probă este de .......................;
b) perioada de preaviz în cazul concedierii este de .............. zile calendaristice Contractului Colectiv de Muncă;
c) perioada de preaviz în cazul demisiei este de ........ zile calendaristice conform Legii nr. 53/2003-Codul Muncii ;
d) informații cu privire la activitatea în străinătate;
e) alte clauze.
Sunt membru al organizației sindicale ______________________________________
____________________________ și consimt să mi se rețină lunar pe statul de plată cotizația sindicală în cuantum de ..........% din venitul brut realizat precum și o sumă care să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor organizației sindicale, în cuantum de....... Suma reținută va fi virată în contul nr.______________, deschis la ________________________
____________________, al sindicatului_____________________________________________.
Din cotizația lunară consimt ca lunar să fie virată în contul federației profesionale reprezentative, semnatare a prezentului CCM la care sunt afiliat, respectiv Federația _____________________, o cotă stabilită de aceasta, precum și în contul Uniunii Teritoriale Regionale recunoscută de federație o cotă stabilită de respectiva uniune.
Nu sunt afiliat la nici o federație reprezentativă semnatară, dar consimt ca lunar să fie virată în contul federației profesionale, semnatare a CCM și care reprezintă ramura din care fac parte, cota stabilită de aceasta.
Nu sunt membru de sindicat și consimt să mi se rețină lunar pe statul de plată 2% din salariul de bază. Suma reținută va fi virată în contul nr. ____________, deschis la ______
M. Drepturi și obligații generale ale părților
1. Salariatul are, în principal, urmatoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic și săptămwnal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de șanse și de tratament;
e) dreptul la securitate și sănătate în muncă;
f) dreptul la formare profesională, în condițiile actelor adiționale.
2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații:
a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului;
b) obligația de a respecta disciplina muncii;
c) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu;
d) obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate;
e) obligația de a respecta secretul de serviciu.
3. angajatorul are, în principal, urmatoarele drepturi:
a) să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor;
b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
c) să constate săvwrșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.
4. angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:
a) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din lege;
b) să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de munca;
c) să informeze salariatul asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă;
d) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
e) să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului.
N. Dispoziții finale
Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului, înregistrat sub nr. ...……./.....…… la Direcția generală de muncă și solidaritate socială a județului/municipiului .........................../
Orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executarii contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, conform dispozițiilor legale.
Prezentul contract individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, cwte unul pentru fiecare parte.
O. Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt soluționate de instanța judecătorească competentă material și teritorial, potrivit legii.
Reprezentantul legal cu competentã de angajare Persoana incadratã in muncã
Numele și prenumele_________________________ Semnătura ___________________
Funcția ___________________________________
Semnătura_________________________________

Pe data de ................................... prezentul contract încetează în temeiul art. ............ din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în urma îndeplinirii procedurii legale.

Reprezentantul legal cu competentã de angajare
Numele și prenumele_________________________
Funcția ___________________________________
Semnătura_________________________________



A n e x a n r. 8

ACT ADITIONAL LA CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCÃ

În baza prevederilor Contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. _____ din ________ la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a Municipiului București, întocmit conform prevederilor Legilor nr.130/1996 republicată și nr.53/2003, intervine prezentul act adițional la contractul individual de muncă înregistrat sub nr…………….din……………….
Domnului (doamnei)……………………………, nr. matricol ………………………, funcția (meseria)………………………….,
I se încheie prezentul act adițional la contractul individual de munca, în urmatoarele conditii asupra cărora am convenit:
A. Durata contractului:
a) nedeterminată, salariatul/salariata ............................... urmwnd să înceapă activitatea în condițiile prezentului act adițional la data de ....................;
b) determinată, de ........... luni, pe perioada cuprinsă între data de .................... și data de ........................../pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului de post.
B. Locul de muncă
1. Activitatea se desfășoara la ………………………………………
2. In lipsa unui loc de muncă fix salariatul va desfășura activitatea astfel: ……………
C. Felul muncii
Funcția/meseria ......................................……………conform Clasificării ocupațiilor din Romwnia
D. Atribuțiile postului sînt cele prevăzute în fișa postului
E. Condiții de muncă………………………………………………………..
F. Durata muncii
1. O normă intreagă, durata timpului de lucru fiind de .......... ore/zi, ............ ore/săptămwnă.
a) Repartizarea programului de lucru se face dupa cum urmeaza: ..................…….............(ore zi/ore noapte/inegal)
b) Programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.
2. O fracțiune de normă de .......... ore/zi (cel puțin 2 ore/zi), .......... ore/săptămwnă.
a) Repartizarea programului de lucru se face după cum urmează: .................... (ore zi/ore noapte).
b) Programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil.
c) Nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de fortă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau inlăturării consecințelor acestora.
G. Concediul
Durata concediului anual de odihnă este de .................... zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (normă întreagă, fracțiune de normă)
De asemenea, beneficiază de un concediu suplimentar de ............ .
H. Salariul
1.Salariul de baza lunar brut stabilit prin negociere, corespunzător clasei ……..este de :..................………………………………. lei si o indemnizatie de conducere tip…..de…. %
2.Alte elemente constitutive:
a) sporuri
- spor de vechime în muncă ……................…………….;
- spor pentru condiții de muncă feroviară ..................... ;
- spor pentru condiții grele de muncă feroviară ………..;
- spor pentru condiții nocive ………………….................;
- spor pentru condiții periculoase ……...............……….;
- alte sporuri …………………………………................
b) indemnizatii ....................................……………………;
c) alte adaosuri ......................................…………………;
3. Orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucreaza ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicabil .
4 Data/datele la care se plătește salariul este/sunt 15 șI 30 ale lunii.
I. Drepturi și obligații ale părților privind securitatea și sănătatea în muncă:
a) echipament individual de protecție ..................…………...........................................;
b) echipament individual de lucru ......................……… …...........................................;
c) materiale igienico-sanitare.................…………………….......................................... ;
d) alimentație de protecție ...............………………… …….............................................;
e) alte drepturi și obligații privind sănătatea și securitatea în muncă .............……………….; .
J. Alte clauze
a) perioada de probă este de .......................;
b)alte clauze………………………………….
Sunt membru al organizației sindicale ______________________________________
____________________________ și consimt să mi se rețină lunar pe statul de plată cotizația sindicală în cuantum de ..........% din venitul brut realizat precum și o sumă care să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor organizației sindicale, în cuantum de....... Suma reținută va fi virată în contul nr.______________, deschis la ________________________
____________________, al sindicatului_____________________________________________.
Din cotizația lunară consimt ca lunar să fie virată în contul federației profesionale reprezentative, semnatare a prezentului CCM la care sunt afiliat, respectiv Federația _____________________, o cotă stabilită de aceasta, precum și în contul Uniunii Teritoriale Regionale recunoscută de federație o cotă stabilită de respectiva uniune.
Nu sunt afiliat la nici o federație reprezentativă semnatară a prezentului CCM, dar consimt ca lunar să fie virată în contul federației profesionale, semnatare a CCM și care reprezintă ramura din care fac parte, cota stabilită de aceasta.
Nu sunt membru de sindicat și consimt să mi se rețină lunar pe statul de plată 2% din salariul de bază. Suma reținută va fi virată în contul nr. ____________, deschis la ______
K. Drepturile și obligațiile generale ale părților sînt cele prevăzute în contractul individual de muncă
L. Dispoziții finale:
Prezentul act adițional la contractul individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, cwte unul pentru fiecare parte.





Reprezentantul legal cu competentã de angajare Persoana incadratã in muncã
Numele și prenumele_________________________ Semnătura ___________________
Funcția ___________________________________


A n e x a n r. 9



FUNCTII SI MESERII
CU DURATA TIMPULUI DE LUCRU MAI MICÃ DE 8 ORE/ZI

Nr.
crt. Funcția sau meseria Condiții minime ce trebuie îndeplinite cumulat pentru a se acorda timp de lucru mai mic de 8 ore/zi
1


2 Culegător la mașini de cules și turnat rwnduri (linotip)
Tipograf turnător la mașinile de turnat text după program (monoturnat) a) buletin de determinare prin expertizare a locului de muncă eliberat de unitățile specializate ale Ministerului Sănătății Publice pentru fiecare loc de muncă în parte, care să certifice existența condițiilor deosebite ce recomandă program de muncă sub 8 ore/zi;
3


4
5
6

7

8
9
10 Tipograf turnător la mașinile de turnat litere, linii și material de albitură
Topitor aliaj tipografic
Stereotipar
Frezor montator (zinco) clișee
Mașinist legătorie mecanică (lăcuit)
Copist forme tipar plan
Fotoreproducător
Laborant determinări fizico-chimice b) pentru meseriile de la poz. 2-11 utilizate în cadrul Tipografiei “Filaret”, programul de lucru este de 7 ore/zi
11 Operator introducere date, operator calculator electronic a) buletin de determinare prin expertizare a locului de muncă eliberat de unitățile specializate ale Ministerului Sănătății Publice pentru fiecare loc de muncă în parte, care să certifice existența condițiilor deosebite ce recomandă program de muncă sub 8 ore/zi;
b) programul de lucru este de 7 ore/zi
12 Personalul care lucrează în atelierele de reparat inductoare din CN "CFR"-SA a) buletin de determinare prin expertizare a locului de muncă eliberat de unitățile specializate ale Ministerului Sănătății Publice pentru fiecare loc de muncă în parte, care să certifice existența condițiilor deosebite ce recomandă program de muncă sub 8 ore/zi;
b) pentru meseriile utilizate în aceste ateliere, programul
de lucru este de 6 ore/zi.










A n e x a n r. 10


LISTA
cuprinzwnd locurile de muncă la care concediul de
odihnă este diferit față de cel prevăzut la art.49(1)


Nr.
crt. Activitatea, locul de muncã, operatia sau profesia Nr.zile CO
1 Lăcuirea și vopsirea modelelor de lemn în spații inchise 27
2 Acoperiri metalice pe cale chimică și electro-chimică, precum și activitatea permanentă de șlefuire și lustruire a pieselor metalice cu perii de pwslă, țesături textile, fibre vegetale, folosind diverse paste-galvanizator

30
3 Decaparea cu acizi în băi cu suprafața totală de peste 20 mp sau în cazul în care suprafața totală a produselor decapate depășește 40 mp pe oră; degresări cu percloretilenă și tricloretilenă, degresare chimică cu solvenți organici și clorurați sau cu alte substanțe toxice


29
4 Acoperiri metalice pe cale galvanică (galvanostegie și galvanoplastie), ameliorarea suprafețelor metalice pe cale chimică (bromare, fosfatare, oxidare, patentare, patinare)

30
5 Vopsirea industrială prin pulverizare în spații închise, precum și vopsirea cu vopsele pe bază de plumb și nitrolac; prepararea și aplicarea cu pensula sau cu șpaclul a chiturilor și emailurilor transparente pe bază de plumb

31
6 Vopsirea cu vopsele cu miniu de plumb a grinzilor casetate inchise la podurile metalice și viaducte; prepararea la locul de muncă a lacurilor și vopselelor, emailurilor și grundurilor pe bază de nitroceluloză, ulei și rășini sintetice, precum și utilizarea acestora în vopsirea prin cufundare, pensulare sau pulverizare


36
7 Creuzotarea sau gudronarea traverselor, stwlpilor din lemn, precum și a diblurilor din lemn
30
8 Muncitori manevră la minereu și steril; încărcare-descărcare minereuri toxice silicioase
30
9 Acid sulfuric, acid sulfuric oleum, acid clorsulfonic, acid fosforic, acid clorhidric depozitare. Neutralizarea apelor industriale reziduale; îngrășăminte fosfatice complexe, superfosfat din acid sulfuric rezidual, nitrați, toate operațiile

30
10 Lacuri și vopsele, emailuri, grunduri (chituri) pe bază de nitroceluloză, grunduri (chituri) poliesterice, rășini sintetice, mase de turnare pe bază de substanțe toxice sau pulverulente, utilizare; protecția anticorozivă a utilajelor și a instalațiilor industriale utilizwnd în diverse combinații substanțele toxice: poliamine, paratoluensulfoclorurat, benzen, toluen, rășini sintetice



30
11 Lucrări cu vată de sticlă, scame, manipularea și folosirea unor substanțe toxice 30
12 Silozuri și depozite de ciment în vrac; încărcare-descărcare, manipulare ciment vrac; stație de impulsare ciment, inclusiv stație de preparare a betoanelor; compactare betoane cu vibratoare manuale, mase vibrante; personalul care lucrează în tunele de agregate cu benzi transportoare la stații de betoane


29
13 Montarea, revizia, întreținerea și reparația pilonilor pentru antenele de emisie radio și televiziune, radiorelee, precum și piloni pentru susținerea liniilor de transport al energiei electrice de peste 60 kW; muncitori instalații electrice, automatizări


30
14 Executarea lucrărilor de construcții, întreținere și reparații tunele CF 33
15 Nituirea, crăițuirea, stemuirea cu scule pneumatice, fasonarea sau bombarea manuală cu ciocane la rece a tablei de peste 5 mm grosime sau a profilelor:
- curățarea cu lampa de benzină, rașchetarea, curățarea cu peria de swrmă a vopselelor cu miniu de plumb aplicate pe construcții metalice, rezervoare, cazane, material rulant, stwlpi și piloni pentru susținerea rețelei electrice
- lucrări de cazangerie și construcții metalice; operația de polizare, șlefuire materiale metalice în mediu uscat



31

30
16 Impregnarea bobinelor și mașinilor electrice 30
17 Activitatea de realizare a circuitelor și cablajelor imprimate 30
0 1 2
18 Fabricarea elementelor galvanice
- repararea acumulatoarelor electrice din plumb și manipularea lor 27
30
19 Fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb, precum și repararea capitală a acumulatoarelor electrice din plumb; încărcarea elementelor și bateriilor
- sudarea în plumb
33
34
20 Verificator în activitatea de metrologie, PRAM și AMC, mașiniști transporturi interioare (tractoare, motostivuitoare, electrocare), macaragii poduri rulante, electricieni transtainere

29
21 Exploatarea, întreținerea și repararea rețelelor de termoficare 30
22 Electricieni ateliere CT 30
23 Activitatea de forjare manuală, forjare mecanică și matrițare la cald de piese și scule în ateliere special amenajate din subunitățile industriale și apretarea materialului marunt de cale; ambutisarea manuală la cald; îndoirea țevilor la cald, trasul bandajelor pe roți pentru materialul rulant; curățarea și debavurarea pieselor forjate



34
24 Curățarea și repararea de canale subterane, curățarea coșurilor (inclusiv cele industriale și canale de fum); curățarea canalelor industriale de ventilație cicloane, tubulatură, camere de colectare a prafului; vidanjare, inclusiv conductorii autovidanje, autocurățători și autospeciale din domeniul canalizării, încărcători și descărcători gunoi de la stațiile de neutralizare și incinerare a gunoaielor; curățători spații verzi și căi publice; decolmatare stație de epurare-decantare





27
25 Întreținerea, exploatarea și repararea stațiilor de pompare ape uzate și de epurare în centralele termice si a instalațiilor de tratare chimică a apei
28
26 Personalul muncitor care lucrează la rețelele de transport ale energiei termice, în canale de distanță, instalații interioare și cămine de vizitare; curățitori-verificatori și drenori canale ape reziduale; izolarea și îmbrăcarea țevilor cu vată de sticlă

28
27 Personalul de întreținere și reparație vehicule din cadrul autobazelor 29
28 Laboratoare de analize chimice 30
29 Twmplari mecanici 27
30 Grunduirea și băituirea suprafețelor ce urmează a fi lăcuite sau acoperite cu alte materiale
28
31 {lefuirea mecanică a produselor lemnoase; debitarea și rindeluirea mecanică a produselor lemnoase
30
32 Fabricarea obiectelor de cauciuc 29
33 Presare, extrudare, pretratare, imprimare, sudare, finisare, precum și recuperare mase plastice
28
34 Confecționare piese de caucic, vulcanizare cauciuc 30
35 Activitate continuă de frecare a mozaicului; cioplirea, șlefuirea și lustruirea rocilor calcaroase de construcții
30
36 Repararea, întreținerea, etalonarea și verificarea aparatelor de măsură și control cu mercur, electrician la repararea regulatoarelor DIK
33
37 Dezmembrarea acumulatoarelor electrice din plumb și recuperarea plumbului din deșeuri; activitatea de sinterizare a pieselor din pulberi și carburi metalice, inclusiv elaborarea și turnarea aliajelor neferoase

30
38 Activitatea de întreținere, etanșare, pregătire tehnică și supraveghere a vagoanelor cisternă, desfășurată în reviziile de vagoane din rafinării și combinate petroliere

29
39 Curățarea în interior a cisternelor, rezervoarelor, tancurilor și instalațiilor utilizate la depozitarea, transportul și prelucrarea produselor petroliere și chimice
34
40 Personal care lucrează cu aparatură de multiplicat (xerox, heliograf) 27
41 Vibrarea betonului manuală sau cu vibrofinisorul și compactarea cu cilindrii vibratori; confecționarea traverselor din beton în secții și ateliere cu activitate continuă; mașini întins și debitat oțel beton

27


0 1 2
42 Activitatea de presaj la drukbank a tablei din oțel; prelucrarea aliajelor din metale neferoase cu conținut de plumb sub 50%; activitatea de șlefuire a pieselor finite cu pwsle, cwrpe și materiale sintetice

29
43 {lefuirea pieselor cu abrazive pe cale uscată 30
44 Prelucrarea plumbului și a aliajelor cu peste 50% plumb; ascuțirea sculelor tăietoare cu materiale abrazive; polizare manuală și debitare manuală și semiautomată cu discuri abrazive; șlefuire materiale metalice în medii uscate și lucrări de prelucrare a grafitului


30
45 Confecționarea prin bătaia la rece la mașini automate: șuruburi, nituri, piulițe; presarea și pilirea bilelor; prelucrarea mecanică a pieselor
30
46 Rodajul pe banc și probele de control efectuate la bancul de probe și rodaj al motoarelor cu ardere internă
31
47 Spălarea manuală, curățatul chimic al confecțiilor cu tricloretilenă; călcatul manual al confecțiilor și echipamentelor, precum și călcatul la presă
30
48 Sudura electrică și autogenă; tăiere cu oxigen 30
49 Executarea sudurilor la structura de rezistență a construcțiilor în spații închise, cilindri de locomotivă, stwlpi metalici închiși, confecții metalice, rezervoare, bazine și alte produse asemănătoare la care operația de sudură se execută și în interiorul acestora


32
50 Exploatarea aparatelor telex, telefax 29
51 Exploatarea centralelor telefonice (telefoniști și telefoniști supraveghetori) cu cel puțin 250 de abonați și centralelor telefonice manuale interurbane, precum și a sălilor de telegraf și a centralelor cu cel puțin două posturi de lucru; electromecanici, maiștri și restul personalului din centrale automate


29
52 Joncțiunea și repararea cablurilor telefonice și electrice îmbrăcate în manta de plumb; întreținerea cablurilor subterane în canale, camere de tragere
30
53 Conducătorii de utilaje grele de construcții 30
54 {oferii pe autovehicule de transport persoane:
- auto pwnă la 7t, transport persoane sub 8 locuri, tractoriști
- auto peste 7t, transport persoane peste 8 locuri, tractoriști rutieriști care tractează trailere, șoferi automacarale și autospeciale
28

30
55 Personal operativ și tehnic al căilor ferate care își desfășoară activitatea în incinta rafinăriilor și pe platformele industriale; activitatea de tranzit, încărcări-descărcări, manevre, întreținere și reparații linii CFU; locurile de muncă și categoriile de personal prevăzute pentru încărcarea si descărcarea gunoaielor, curățirea reziduurilor petroliere și gunoaielor din bazinele portuare și la nave



29
56 Operațiuni de tratamente termochimice și termice a pieselor și semifabricatelor 30
57 Activitatea de formare a miezurilor de turnătorie în camere special amenajate 30
58 Activitatea din turnătoriile de fontă și neferoase cu producție industrială continuă, inclusiv întreținerea, repararea și reglarea mașinilor, utilajelor, podurilor rulante din turnătorii

32
59 Fabricarea aliajelor neferoase cu plumb sub 50% 30
60 Sablajul uscat în instalații ermetizate 31
61 Curățirea cu polizorul a pieselor turnate în atelierele speciale 31
62 Topirea aliajelor cu conținut de plumb de peste 50%, turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricație continuă
33
63 Dezbaterea pieselor turnate; operațiile efectuate în curățătoriile de piese turnate, inclusiv întreținerea, repararea și reglarea mașinilor și utilajelor
34
64 Sablaj uscat cu excepția instalațiilor ermetizate 34
65 Zidirea și repararea cu cărămidă refractară la rece a cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, bolți de la cutia de foc a locomotivelor, precum și a altora similare

30
66 Zidirea și repararea cu cărămidă refractară a cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, bolților de la cutia de foc a locomotivelor, precum și ale altora similare (numai în situația cwnd acestea nu au fost răcite în prealabil sub temperatura de 40 de grade Celsius)


32
0 1 2
67 Personalul cu funcții specifice din activitatea de informatică:
- analist (programator) ajutor
- analist (programator), inginer sistem, analist (programator) sistem,
- depanator mecanica fina si tehnica digitala si analogica
- operator calculator electronic, operator introducere date
- controlor date
29
29
29
29
29
68 Activitatea de preparare a acetilenei și oxigenului tehnic, de îmbuteliere a oxigenului în stațiile de compresoare; activitate continuă în centralele termice pe bază de combustibil solid; încărcare-descărcare carbid, motorină, uleiuri, benzină, tuburi de oxigen și acetilenă; activitatea de manipulare și sortare a semifabricatelor și produselor metalurgice din depozite



29
69 Activitatea manuală de manipulare, încărcare sau descărcare a produselor în vrac și a produselor și materialelor siderurgice și refractare, inclusiv a varului bulgări; curățatul canalelor industriale de ventilație, cicloanelor, tubulaturii camerelor de colectare a prafului; tratare și pompare apă


30
70 Salubrizarea vagoanelor de călători și marfă și a automotoarelor 31
71 Impregnarea cu substanțe sintetice și vopsea; activitatea de modelare cu rășini sintetice; fabricarea acetilenei
28
72 Fochiști căldări aburi industriali și încălzire centrală, ifroniști, buldozeriști, mașiniști mașini mobile pentru transport intern
30
73 Executarea de prelucrări mecanice și ajustarea manuală în grafit și rășini epoxidice; întreținere și reparații poduri rulante - activitatea desfășurată în turnătorii, forjă, galvanizare; mașinist pod rulant în halele industriale; manipularea, transportul, depozitarea, montarea și exploatarea condensatoarelor impregnate cu uleiuri sintetice clorurate și roți material rulant



31
74 Activitatea de control nedistructiv cu ultrasunete; activitatea de întreținere și reparații electrocare și electrostivuitoare
30
75 Culegere mecanică, culegere manuală, imprimare tipar înalt, imprimare tipar plan, lăcuire lucrări tipografice
33
76 Pregătire forme offset 30
77 Balotare deșeuri de hwrtie și carton în poligrafie 32
78 Sudură electrică sau cu gaze în poligrafie 27
79 Croirea cartonului pentru bilete tren (kreischer), legătorie manuală, cartonaje în poligrafie
27
80
Aparatul regionalelor de căi ferate, aparatul CN "CFR"-SA și cel al subunităților subordonate acestora:

1. director general, director general adj., director coordonator proiecte europene, director (inclusiv adjuncții acestora), revizor general, redactor șef
2. șef divizie
3. șef serviciu, consilier, coordonator programe de restructurare a CN "CFR"-
SA, șef proiect programe restructurare, coordonator marketing, contracte,
achiziții, șef UMP, șef UIP PHARE
31
29


29
4. șef (adjunct) regulator circulație, șef stație (rezervă), șef (adjunct) secție, șef atelier, șef laborator, șef oficiu, contabil șef
5. șef birou, șef compartiment, contabil șef secție L, I, trafic
6. șef district, șef district rezervă
29
28
30
7. revizor regional SC, revizor sector SC, revizor central SC, instructor regional, revizor central SC și de sinteză, reprezentant CN "CFR"-SA în străinătate,
8. inginer, inginer proiectant, economist, auditor, revizor central CFG si de sinteză, revizor central CFG, arhitect, asistent, analist de piață, negociator, promotor de imagine, specialist în relații publice, inginer-economist colegiu, subinginer(proiectant), chimist, fizician, matematician, sociolog, inspector învățămwnt, revizor contabil I, instructor central, inspector de specialitate, inspector de protecție civilă, inspector general, coordonator financiar, coordonator tehnic, diriginte șantier I, diriginte de șantier lucrări reabilitare, conductor arhitect, redactor rubrica
29






28
0 1 2
9. diriginte șantier II, tehnician, tehnician proiectant, inspector resurse umane, tehnolog alimentatie publică, tehnoredactor, traducător, redactor, corector-revizor
10. dispecer circulație I
11. grafician mers tren
12. revizor gestiune, planificator, contabil, inspector de gestiune CFG, merceolog, statistician, revizor contabil II, funcționar, casier central, executor debite II, desenator tehnic, calculator devize, contabil verificator venituri, operator juridic

27
30
28



27
13. consilier juridic, executor debite I
14. dactilograf
- care lucrează individual în servicii sau compartimente funcționale
- care lucrează în colectiv în încăperi special organizate pentru astfel de lucrări
15. șef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf,
16. șef depozit, magaziner, gestionar materiale, recepționer materiale, bucătar,
paznic, secretar redacție, documentarist, bibliotecar
17. dispecer circulație II, operator I, II și III
18. instructor
19. primitor distribuitor , topograf, sondor
20. muncitor necalificat lucrari grele sau foarte grele, ingrijtor
21. casier
22. maistru (*) 28

27

29
28

27
31
30
27
29
25
81










Unitati exterioare din structura CN "CFR"-SA.- meseriile și funcțiile a căror activitate este legată de siguranța circulației:
- mecanic locomotivă-automotor, mecanic instructor remiză, șef tură T
- mecanic ajutor locomotivă-automotor, instructor T
- conducător tren macara și personalul trenului macara, conducător tren ajutor (conducător vagon ajutor) și personalul acestuia
- personalul de la revizia, repararea, recondiționarea și pregătirea tehnică a materialului rulant, parc auxiliar și din sectorul întreținere, reparare utilaje și instalații
- strungar la strunjirea bandajelor și fusurilor de osie
- manevrant vagoane, șef manevră, sef tren
- încărcător aparate de stins incendii
- motorist
- twmplar, tapițer, croitor
- frigotehnist, frigoriferist
- revizor tehnic vagoane
- meseriaș și maistru la echipele complexe de pregătire a trenurilor (lăcătuș montator agregate energetice și de transport, electrician vagoane, electronist,

31
30

29


29
29
29
28
27
27
27
31


ungător, twmplar, tapițer), șef tură remiză, conductor tren
- sondor la forajul manual
- muncitor la salubrizarea, vidanjarea și dezinfecția vagoanelor
- operator I, II, III, șef tură regulator, impiegat de mișcare, impiegat de mișcare responsabil haltă, șef tură M, acar, revizor ace
- păzitor barieră
- muncitor necalificat curățenie generală și peroane
- personalul din activitatea de linii și instalații care confecționează și repară instalații și echipamente legate de siguranța circulație
- revizor cale sau puncte periculoase
- cantonier
- picher
- mașinist lucrări cale, mecanic mașini grele de calei
- constructor căi ferate la lucrări RK linii, lucrări de artă
- sudor, fierar, forjor din formațiile lucrări cale sub circulație
- lucrător întreținere cale și lucrător întreținere lucrări de artă din cadrul secțiilor L
31
30
31

31
27
27

29
31
27
29
31
29
30
31
0 1 2
- electrician instalații sudură cale, deservirea, întreținerea și repararea mașinilor grele de cale
- lăcătuș mecanic și lăcătuș mecanic șlefuit șină, motorist, șlefuitor șină (activitate de bază)
- pontonier
- lăcătuș mecanic vagon de măsurat calea
- mecanic și mecanic ajutor locomotivă-automotor la vagonul de măsurat calea
- mecanic grup electrogen la întreținere și reparații linii
- macaragiu și motorist macara din activitatea întreținere și reparații linii
- meseriaș întreținere cale sau lucrări artă
29

29
27
27
30
29
30
31
- șef echipă întreținere cale sau lucrări artă
- operator (defectoscopist) control nedistructiv
- controlor calitate (operator cărucior măsurat calea)
- electromecanic SCB de la vagonul de masurat calea
- conducător cărucior de măsurat calea
- controlor calitate sudură (defectoscopie)
- operator infrastructură
- mașinist instalații sudură
- electromecanic SCB
- montator SCB
- sudor, fierar, forjor, care lucrează la instalațiile din cale 31
31
31
30
28
28
27
31
31
30
30
- curățitor macaze și frwnă cale
- montator-reglor relee electrice
- mașinist centrale electrice diesel
- mecanic grup electrogen, mecanic compresoare din triaje mecanizate și automatizate
- electronist, tehnician instalații
- mecanic drezină pantograf
- lăcătuș din activitatea auxiliară
- ceasornicar
- muncitor necalificat
- macaragiu și motorist macara de pe trenurile de intervenții 30
29
28

29
29
29
28
28
28
29
82
Personalul din activitatea de transporturi maritimeși fluviale
- ofițer mecanic (electrician) maritim șI fluvial I

31
- ofițer maritim și fluvial punte I, ofițer mecanic (electrician) maritim și fluvial II, III, șef stație radio
- ofițer maritim și fluvial punte II, III, ajutor ofițer mecanic, șef echipaj maritim și fluvial, motorist, șef timonier maritim și fluvial, timonier maritim și fluvial, marinar 28
27
83 Personalul din sectorul întreținere și reparare utilaje,instalații și clădiri care nu a fost trecut la funcțiile (activitățile) comune sau la activitățile menționate la celelalte puncte din prezenta
28
84 Personalul din activitatea PAZ 27


(*) Numărul zilelor de concediu de odihnă se va acorda corespunzător activității majorității personalului subordonat.










A N E X A N R. 11


LISTA FUNCTIILOR CARE AU DREPTUL LA UNIFORMÃ DE SERVICIU SI OBLIGATIA DE A O PURTA


NR.
CRT. DENUMIREA FUNCTIEI TIP
UNIFORMÃ COTA PROCENTUALÃ SUPORTATÃ DE BENEFICIAR
0 1 2 3
I. T R A F I C
1. {EF STAțIE A 25
2. INSTRUCTOR A 25
3. IMPIEGAT DE MIșCARE, IMPIEGAT DE MIșCARE RESPONSABIL HALTA, șEF TURA M
A*
25
4. {EF MANEVRA, MANEVRANT A 25
5. REVIZOR ACE B G
6. ACAR B G
7. PĂZITOR BARIERĂ B G
8. MUNCITOR NECALIFICAT CURĂțITOR MACAZE B G
9. PAZNIC B G
II. L I N I I
1. {ef district A 25
2. {ef secție A 50
3. {EF SECțIE ADJUNCT A 50
4. ÎNSOțITOR VAGOANE LA VAGOANELE DE MĂSURAT CALEA A 25
5. PICHER A 25
6. {EF ECHIPA INTREțINERE CALE SAU LUCRARI ARTA A 25
7. PONTONIER A 25
8. REVIZOR DE CALE SAU PUNCTE PERICULOASE A 25
9. CANTONIER A 25
10. INSTRUCTOR A 25
11. PAZNIC A 25
12. MESERIAș CALE șI LUCRĂRI ARTĂ A 25
III. I N S T A L AT I I
1. {ef secție A 50
2. {ef secție adj. A 50
3. {ef district A 25
4. MUNCITOR NECALIFICAT (LUCRĂTOR, CURĂțITOR MACAZE) B G
5. ELECTROMECANIC I A SCB A 25
6. ELECTROMECANIC SCB A 25
7. MONTATOR SCB A 25
8. INSTRUCTOR A 25
9. PAZNIC B G


IV. TELECOMUNICATII

0 1 2 3
1 INSTRUCTOR I A 25
2 MUNCITOR NECALIFICAT B G
V. A P A R A T U L R E G I O N A L E L O R C F
1. Director A 50
2. {ef divizie A 50
3. {EF SERVICIU SC A 50
4. REVIZOR REGIONAL SC, REVIZOR SECTOR SC A 50
5. INSTRUCTOR REGIONAL A 50
6. PAZNIC B G
VI. B I R O U L V A G O A N E - S A L O N
1. {EF BIROU A 50
2. MAISTRU A 25
3. INGINER (CARE INLOCUIEșTE șEFUL DE BIROU) A 50
4. {EF TURĂ A 25
5. TEHNICIAN A 25
6. MECANIC LOCOMOTIVĂ - AUTOMOTOR A 25
7. ELECTRICIAN MONTATOR INSTALAțII ELECTRICE LA MIJLOACELE DE TRANSPORT SAU ELECTRONIST
A
25
8. LACATUș MECANIC DE INTREțINERE șI REPARAțII UNIVERSALE A 25
9. REVIZOR TEHNIC VAGOANE A 25
10. MECANIC AJUTOR LOCOMOTIVĂ - AUTOMOTOR A 25
11. {EF TREN A 25
12. CONDUCTOR TREN A 25
13. MANEVRANT VAGOANE A 25
14. INSTRUCTOR A 25
VII. SUBUNITÃTI DE ALIMENTATIE PUBLICÃ SI CAZARE
1. OSPĂTAR A 50
2. BUFETIER, BARMAN A 50
3. LUCRĂTOR COMERCIAL A 50
4. PAZNIC A G

LISTA OBIECTELOR DIN CARE SE COMPUNE UNIFORMA, CANTITATEA SI DURATA DE UZURÃ NORMATÃ
Tipul de uniformã Denumirea obiectelor Cantitatea
(buc.) Durata de uzurã normatã (luni)
0 1 2 3
A Bărbați Costum de vară din tergal, compus din sacou și două perechi de pantaloni
1
24
Costum de iarnă din stofă compus din sacou și pantaloni 1 24
Scurtă impermeabilă 1 48
Bluză 1 12
Cravată 1 24
{apcă de vară din tergal 1 24
{apcă din stofă 1 24
Căciulă 1 48
Femei Costum de vară din tergal compus din sacou și două fuste 1 24
Costum de iarnă din stofă compus din sacou și fustă sau pantaloni
1
24
Scurtă impermeabilă 1 48
Bluză 1 12
Cravată 1 24
Bască sau pălăriuță din stofă 1 24
Bască sau șapcă din tergal 1 24
Căciulă 1 48
B Bărbați Costum de vară din doc diagonal, compus din sacou și două perechi de pantaloni
1
24
Costum de iarnă din stofă (tergal), compus din sacou și pantaloni
1
24
Manta 1 36
Bluză 1 12
Cravată 1 24
{apcă din doc diagonal 1 24
{apcă din stofă 1 24
Căciulă 1 36
Femei Costum de vară din doc diagonal, compus din sacou și două fuste
1
24
Costum de iarnă din stofă (tergal), compus din sacou și fustă sau pantaloni
1
24
Bluză 1 12
Cravată 1 24
Manta 1 36
Bască sau șapcă din doc diagonal 1 24
Bască sau șapcă din stofă 1 24
Căciulă 1 36
Notă :Pentru impiegații de mișcare, bărbați și femei, șapca are calotă roșie.



NOTÃ PREZENTAREA LA SERVICIU SAU EFECTUAREA ACESTUIA FARA A PURTA UNIFORMA PRIMITA CONSTITUIE ABATERE DISCIPLINARA șI SE SANCțIONEAZA CONFORM PREVEDERILOR ART. 35 LIT. A-F DIN STATUTUL DISCIPLINAR.
SALARIAțII CARE AU DREPTUL LA UNIFORMA DE SERVICIU VOR BENEFICIA DE RAGLAN SAU MANTA șI IN SITUAțIA IN CARE BENEFICIAZA, LA ECHIPAMENTUL DE PROTECțIE șI DE LUCRU, DE SCURTA IMBLANITA SAU șUBA.
DUPA EXPIRAREA DURATEI DE UZURA NORMATE A UNIFORMEI DE TIP B, CU GRATUITATE, BENEFICIARII ACESTORA POT RENUNțA șI OPTA PENTRU UNIFORMA DE TIP A, CU SUPORTAREA A 50 LA SUTA DIN COST.





A n e x a n r. 12







REDUCEREA PROGRAMULUI DE LUCRU LUNAR

PENTRU MEMBRII ALESI IN ORGANELE DE CONDUCERE ALE SINDICATELOR









Părțile contractante convin să reducă programul de lucru lunar pentru membrii aleși în organele de conducere ale sindicatelor astfel:




Nr.crt Functia Nr. Zile
1 Lider regional la nivel de sindicat reprezentativ 5
2 Membrii comitetelor directoare ale federațiilor, uniunilor sindicale șI alianțelor sindicale reprezentative 5
3 Lider organizație sindicală la nivelul subunității de bază 3






A n e x a n r. 13 a

REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

AL COMISIEI MIXTE PATRONAT-SINDICATE LA NIVELUL
COMPANIEI NA}IONALE DE CĂI FERATE "CFR"-SA

1. Comisia mixtă patronat-sindicate se constituie în baza prevederilor art.2(3) din Contractul colectiv de muncă, în scopul analizării sesizărilor, reclamațiilor și cererilor salariaților în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.
2. Comisia mixtă patronat-sindicate la nivel CN "CFR"-SA se constituie din cwte 5 membri de fiecare parte.
Reprezentanții patronatului sunt desemnați prin Dispoziția Directorului General al CN "CFR".
Reprezentanții sindicatelor sunt desemnați de federațiile reprezentative semnatare ale prezentului Contract Colectiv de Muncă..
La propunerea uneia dintre părți pot să asiste și alți invitați a căror prezență, în cadrul ședinței se poate aproba de către membrii celeilalte părți a comisiei.
3. Comisia se consideră valabil întrunită numai în prezența cel puțin a majorității simple a membrilor fiecărei părți.
Comisia se reunește în prima decadă din prima lună a trimestrului, dacă sunt sesizări, iar în situații deosebite la cererea uneia din părți, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea cererii, însă cel mult o dată pe lună.
Data întwlnirii trimestriale va fi stabilită de membrii comisiei în sedința precedentă.
4. Comisia ia hotărwri după următoarea procedură:
 fiecare parte își stabilește punctul de vedere cu majoritatea simplă a membrilor săi prezenți;
 hotărwrile comisiei se consideră adoptate dacă punctele de vedere ale ambelor părți sunt identice.
Sesizarea comisiei, precum și hotărwrile acesteia nu aduc atingere competenței instanțelor de drept comun.
Hotărwrile comisiei nu constituie încercări de conciliere sau concilieri la eventualele conflicte de muncă.
5. Procesul verbal conținwnd și hotărwrile comisiei se prezintă conducerii companiei în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii, pentru a dispune măsuri de punere în aplicare la nivel corespunzător.
Modul de realizare a hotărwrilor va fi comunicat de către conducerea unității sau subunităților din subordine, la secretariatul comisiei în termenul ce va fi dispus de conducerea CN "CFR"-SA.
6. Comisia constituită își exercită atribuțiile pentru rezolvarea problemelor ridicate la nivelul companiei, precum și pentru cele nesoluționate de comisiile de la celelalte niveluri.
Vor fi analizate de comisie problemele care nu pot fi soluționate de comisiile mixte patronat sindicate la nivel teritorial.
7. Pentru rezolvarea rapidă și legală a problemelor, reprezentanții sindicatelor vor putea consulta specialiști ai administrației pentru a putea lămuri aspectele diferitelor probleme prezentate.
8. Procesul-verbal al ședințelor cu hotărwrile comisiei se întocmește în cwte 2 exemplare, cwte unul pentru fiecare parte.
9. Sesizarea în scris a comisiei se face la secretariatul acesteia care este asigurat de DRU - Serviciul Personal Salarizare Social, cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data desfășurării ședinței.
Cu cel puțin 5 zile înainte de data ședinței, secretariatul va pune la dispoziția membrilor comisiei materialele ce vor fi discutate.
10. La începutul fiecărei ședințe ordinare, secretariatul va informa comisia asupra modului de realizare a hotărwrilor luate în ședința anterioară.

11. Regulamentul comisiei mixte patronat - sindicate constituită la nivel regional și la celelalte subunități direct subordonate CN”CFR”-SA va fi adaptat prezentului regulament în termen de 30 de zile de la înregistrarea contractului colectiv de muncă.



A n e x a n r. 13 b


REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

AL COMISIEI PARITARE LA NIVEL CN “CFR” - SA DE UTILIZARE A
FONDULUI REZULTAT DIN INCASARILE CORESPUNZATOARE COTEI
DE 2 LA SUTA DIN SALARIUL DE BAZA DE LA NEMEMBRII DE SINDICAT



ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMISIEI PARITARE

1. Conform prevederilor art. 4, se constituie comisia paritară la nivelul CN “CFR” - SA formată din cwte 4 reprezentanți ai administrației șI 4 reprezentanți ai sindicatelor.
2. Reprezentanții administrației sînt desemnați prin împuternicirea conducerii CN “CFR” - SA .
Reprezentanții sindicatelor sînt desemnați de federațiile reprezentative semnatare ale prezentului Contract Colectiv de Muncă prin împuterniciri ce se depun la Direcția Resurse Umane.
Membrii comisiei pot fi înlocuiți pe baza împuternicirii emise de titular.
3. Comisia se consideră valabil întrunită numai în prezența a cel puțin trei membri ai fiecărei părți , iar hotărwrile se iau cu cel puțin șase voturi pentru.
4. Comisia se întrunește de regulă în a treia decadă a lunii, cu condiția să existe cel puțin o solicitare de ajutor social. Convocarea comisiei se face în scris de către DRU, cu cinci zile lucrătoare înainte de data stabilită în ședința anterioară.
5. Fiecare întrunire a comisiei se va finaliza printr-un proces verbal semnat de toți membrii prezenți, care va fi difuzat acestora și unităților de la care provin solicitările.
6. Secretariatul comisiei va fi asigurat de către Direcția Resurse Umane, Serviciul Personal, Salarizare, Social.


UTILIZAREA FONDULUI

7. Fondul social se constituie centralizat la nivel CN “CFR” - SA din sumele încasate de către regionalele CF și subunitățile care au cont în bancă și sunt virate prin ordine de plată în cont.
Dobwnzile aferente sumelor depuse în cont au aceeași utilizare ca și fondul de bază.
8. Din fondul social astfel constituit, pot solicita ajutoare sociale toți salariații CN “CFR” - SA, membrii de familie ai acestora (soț, soție, copii) precum și cei pensionați medical de la CN “CFR” - SA.
9. Fondul va fi utilizat pentru:
- tratamente medicale in situații deosebite ( intervenții chirurgicale, tratamente medicale în țară, medicație costisitoare pe termen îndelungat, tratament recuperatoriu etc.) ;
- alte situații deosebite dovedite cu documente justificative.
10. Cererile de ajutoare sociale vor fi primite la secretariatul comisiei, insoțite de documentele care vor justifica necesitatea acordării ajutorului social, astfel:
- recomandarea conducătorului regionalei CF sau, după caz, a celorlalte subunități CF, care au drept de angajare;
- cererea solicitantului, în care se va preciza care sunt actele depuse în original, în susținerea cererii. In cazul în care actele doveditoare sunt depuse în copie, acestea vor fi certificate pentru conformitate de către compartimentele resurse umane al unității sau subunității ;
- ancheta socială efectuată asupra solicitantului, semnată de conducătorul unității șI liderul de sindicat;
- adeverința medicală care specifică diagnosticul, tratamentul șI durata acestuia, în original;
- certificatul medical;
- documente ce justifică suma solicitată (recomandare medicală, rețete ce conțin prețurul medicamentelor, facturi etc.);
- certificatul de căsătorie;
- certificatul de naștere;
-copia actului adițional la contractul individual de muncă, conform anexei nr. 8.
Dosarele prin care se solicită acordarea ajutoarelor sociale vor fi transmise secretariatului comisiei numai prin compartimentele de resurse umane din teritoriu, care răspund de întocmirea corectă a acestora. Hotărwrea comisiei privind modul de soluționare a cererii de ajutor social, va fi comunicată solicitantului de către compartimentul de resurse umane al unității sau subunității de care aparține.
Cuantumul ajutorului social, care se poate acorda în cursul unui an calendaristic unei persoane, poate fi de pwnă la de 1000 lei.
11. Comisia va analiza fiecare cerere în parte șI va stabili priorități în funcție de gravitatea cazurilor sau va respinge cererile neîntemeiate șI dosarele incomplete.
12. |n termenul stabilit de comisie, solicitantul este obligat să prezinte Direcției Resurse Umane, prin compartimentele de resurse umane din teritoriu, acte doveditoare din care să rezulte că sumele acordate au fost cheltuite în scopul pentru care au fost solicitate. La încheierea perioadei pentru care a fost acordat ajutorul social, beneficiarul de ajutor social are obligația de a trimite documentele justificative la compartimentul de resuse umane care a întocmit dosarul. Pentru partea din sumă, ce nu o justifică, beneficiarul are obligația restituirii acesteia.
13. Comisia va elabora și distribui modele de acte tip: pentru cerere ajutor social (care va cuprinde șI angajamentul de plată) și anchetă socială.
14. In cadrul fiecwrei ședințe se va prezenta o informare asupra modului de utilizare a fondului .
15. Controlul asupra constituirii șI gestionării fondului se efectuează de către organele financiare abilitate să îndeplinească aceste sarcini.



ANEXA NR. 14











NORMATIV DE ACORDARE
SI UTILIZARE AL ECHIPAMENTULUI INDIVIDUAL DE PROTECTIE























ANEXA NR. 14






CUPRINS


Cap.I Instrucţiuni privind normativul de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie.


1. Terminologia utilizată
2. Instrucţiuni de aplicare
3. Responsabilităţi
4. Prevederi finale


Cap.II Lista de dotare cu echipament individual de protecţie adecvat sarcinilor de muncă pe meserii/funcţii

1. INSTRUCŢIUNI
privind normativul de acordare şi utilizare a
echipamentului individual de protecţie


1.TERMINOLOGIE

1.1. Factor de risc.
Factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor implicate în procesul de muncă şi care pot provoca accidente de muncă sau boli profesionale.
Factorii de risc constituie cauze potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. După producerea unor astfel de evenimente negative, factorii de risc se transformă în cauze ale accidentelor şi bolilor profesionale.
1.2. Factor periculos
Factor de risc a carei acţiune asupra executantului duce, în anumite condiţii, la accidentarea acestuia.
1.3. Factor nociv
Factor de risc a carei acţiune asupra executantului duce, în anumite condiţii, la îmbolnăvirea acestuia.
1.4. Protecţia individuală
Masura de protecţie a muncii prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc asupra unei singure persoane.
Protecţia individuală reprezintă o modalitate de prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale la care se apelează în cazurile când au fost epuizate, atât cât este rezonabil, orice alte mijloace tehnice şi organizatorice de protecţie a muncii sau când nu pot fi avute în vedere asemenea mijloce.
Protecţia individuală se realizează cu ajutorul mijloacelor individuale de protecţie (M.I.P.); prin intermediul ei se poate combate un număr limitat de factori de risc.
1.5. Mijloc individual de protecţie
Mijloc individual destinat protecţiei unui singur participant în procesul de muncă şi care este purtat de acesta.
Mijloacele individuale de protecţie fac parte din categoria protectorilor a căror particularitate o reprezintă faptul că îşi îndeplineşte funcţia de protecţie prin înterpunerea între factorul de risc şi organismul uman. În unele situaţii mijlocele individuale de protecţie au o funcţie de protecţie indirectă în sensul că utilizarea lor previne declanşarea unor fenomene care ar putea conduce la accidente de muncă.
1.6. Funcţia de protecţie Funcţia realizată de un mijloc de protecţie prin care se combate acţiunea unui factor de risc asupra organismului uman sau numai se semnalizează existenţa unui factor de risc.

1.7. Protector
Obstacol destinat a fi interpus între un factor de risc şi organismul uman pentru a realiza o funcţie de protecţie prin împiedicarea contactului între aceştia.
1.8. Echipament individual de protecţie (E.I.P.)
Reprezintă mijlocele cu care este dotat fiecare participant în procesul de munca, pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc.
Echipamentul individual de protecţie trebuie să asigure protecţia muncitorului împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă.
1.9. Sortiment (mijloace individuale de protecţie)
Grup specific de mijloace individuale de protecţie care asigură protecţie aceleiaşi părţi anatomice, caracterizată prin aceeaşi formă generală şi caracteristici funcţionale.
1.10. Tip (mijloace individuale de protecţie)
Grup specific de mijloace individuale de protecţie din cadrul unui sortiment, caracterizate prin faptul că realizează protecţia împortiva aceluiaşi factor de risc.

2. INSTRUCŢIUNI DE APLICARE

2.1. Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit personalului propriu cât şi tuturor categoriilor de persoane ce desfăşoară activităţi în incinta unităţilor C.N.C.F.R. (personal de control, personal detaşat la locul de muncă, elevi sau studenţi care efectuează stagii de practică, vizitatori, etc.), funcţie de meserie.
2.2. Normativul cuprinde dotarea maximală de sortimente - tipuri de echipament individual de protecţie pentru acel loc de muncă unde acţionează un maxim de factori de risc specificaţi în col. 2. Dotarea se va efectua cu sortimentele şi tipul din col. 3, diferenţiat pe sexe şi marimi, corespunzător existenţei şi nivelului factorilor de risc, avându-se în vedere şi durata reală de expunere la acţiunea acestora.
2.3. La identificarea şi stabilirea nivelului factorilor de risc se va apela la organele specializate ale Centrelor de Medicina Muncii, pentru efectuarea de măsurători şi expertize.
Competenţa privind solicitarea acestor măsurători şi expertize cade în sarcina conducerii subunităţii respective , în cazul în care există divergenţe în privinţa existenţei factorilor de risc, s-a modificat procesul tehnologic sau există alte elemente care conduc la reactualizarea buletinului.
2.4. Durata normată de folosire a sortimentului şi tipului de echipament prevăzut în col. 5 pentru echipamentul de protecţie este minimă.
În cazurile în care unele meserii se execută în condiţii care duc la un grad înalt de nocivitate sau de murdărie excesivă şi rapidă a echipamentului de protecţie, pentru asigurarea unei mai bune întreţineri comisia poate propune acordarea a câte 2 bucăţi din tipurile sortimentelor respective, cu dublarea duratei stabilită pentru o singură bucată.
La expirarea termenului legal de folosinţă al echipamentului de protecţie, acordarea echipamentului nou nu se va condiţiona de returnarea celui expirat iar casarea efectivă se va opera în contabilitate, la ridicarea noului echipament. Excepţie, fac sortimentele: casca de protecţie, masca de protecţie, viziere, ochelari, antifon extern, sorturi de protecţie, palmare, ghetre şi colţare.
2.5. Dotarea pe loc de muncă se va aduce la cunoştinţă fiecărui angajat în cadrul instructajului introductiv general, la semnarea contractului de muncă.
2.6. Instruirea personalului privind modul de utilizare şi caracteristicile echipamentului individual de protecţie se va efectua de către conducătorul locului de muncă iar periodic, de către persoanele care efectuează instructajul periodic de securitate si sanatate in munca.
2.7. La modificarea condiţiilor de muncă, conducătorul locului de muncă, care are şi sarcina de a efectua instructajul la schimbarea condiţiilor de muncă, are obligaţia atît de a asigura mijloacele individuale de protecţie necesare noii situaţii cât şi instruirea executantului în legătură cu utilizarea corectă a acestora.
2.8. În cazul folosirii de personal pentru executarea unei activităţi din cadrul altei meserii sau pentru cumulul de fincţii (meserii) se va acorda echipamentul de protecţie corespunzător acestor meserii, dar numai pe perioada de timp respectivă.

3. RESPONSABILITĂŢI

3.1. Subunităţile C.N.C.F.R. au următoarele sarcini:
a) să sigure verificarea periodică a calităţii mijloacelor individuale de protecţie, în conformitatea cu prevederile instrucţiunilor de utilizare a acestora, convenite prin contractele încheiate între beneficiari şi furnizori şi a prevederilor STAS-urilor de produs.
Competenţa de asigurare a verificărilor o au titularii contractelor, prin compartimentele de aprovizionare şi SSM.
Aprovizionarea cu echipament de protecţie se va efectua de către subunităţile productive prin compartimentul de aprovizionare, în cazul în care pentru sortimentele necesare nu există interdicţii sau limitări legale ca cad în competenţa Direcţiei Generale Aprovizionare din cadrul C.N.C.F.R, sau compartimentului subunităţii, după caz.
La încheierea contractelor, se vor solicita furnizorilor, instrucţiunile de utilizarea şi întreţinere pentru sortimentul şi tipul de echipament de protecţie, în scopul realizării obligaţiilor de la pct.: 2.4;2.6;2.7.
b) să asigure condiţii pentru curăţarea sau denocivizarea mijloacelor individuale de protecţie, în funcţie de:
- tipul şi modul de utilizare a echipamentului;
- prevederile cuprinse în STAS-ul de produs.
c) să creeze condiţii pentru depozitarea, întreţinerea, repararea mijloacelor individuale de protecţie, astfel încât să se asigure conservarea calităţilor de protecţie ale acestora şi implicit mărirea duratei de folosinţă.
În cazul păstrării calităţilor de protecţie, durata de folosinţă poate fi prelingită de către aceleaşi organe care au şi competenţa de înlocuire a mijloacelor individuale de protecţie (pct. 3.1-d-al. 2 din instrucţiuni).
Durata reală de folosire se va prelungi cu 50% pentru sortimentele:
- confecţionate din BBC 100% la salopetă, halat, costum vătuit;
- încălţăminte cu talpa antiderapantă şi bocanci rezistenţi la uzură sau / impact, confecţionaţi în acest scop.
d) să recupereze paguba pe seama purtătorului, atunci când se constată pierderea calităţilor de protecţie înainte de termenul prevăzut de producător şi dovedit de a se fi produs din vina purtătorului.
e) să sancţioneze, conform legislaţiei în vigoare, nepurtarea echipamentului de protecţie, în cazul când s-a acordat corect şi este în stare de funcţionare, sau când se utilizează în alte condiţii decât cele prevăzute în instrucţiunile de utilizare.
3.2 Obligaţiile personalului participanţi în procesul de muncă
Personalul muncitor precum şi celelalte categorii de personal care beneficiază de echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a)să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizarea a mijloacelor individuale de protecţie din dotare, care sunt prevăzute în STAS-urile sau instrucţiunile de utilizare;
b) să poarte echipamentul de protecţie pe toată durata îndeplinirii sarcinilor de muncă sau activităţilor pe care le desfăşoară, conform prevederilor prezentului normativ.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie (în cazul când acesta este corect acordat şi în stare de funcţionare), sau utilizarea acestuia în alte condiţii decât cele prevăzute în instrucţiunile de utilizare STAS-urilor de produs sau prezentului normativ, va fi sancţionată conform legislaţiei în vigoare.
În cazul acordării a 2 bucăţi din tipul sortimentului echipamentului de protecţie în conformitate cu prevederile art. 2.5, personalul participant în procesul de muncă va folosi sau va avea asupra sa, un rând de echipament.
c) să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul pentru care acesta a fost atribuit; să se preocupe de conservarea calităţilor de protecţie ale acestuia.
d) să prezinte mijloacele individuale de protecţie la verificările periodice.
e) să solicite un nou mijloc individual de protecţie atunci când, din diverse motive, cel din dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie necesare.
Executantul unei sarcini de muncă are dreptul de a refuza executarea acesteia dacă nu i se asigură mijloacele individuale de protecţie necesare prevăzute în normativ, fără ca refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.
Pierderea calităţilor de protecţie, din vina purtătorului, îndreptăţeşte subunitatea la recuperarea pagubei pe seama acestuia.

4. PREVEDERI FINALE

La apariţia unui nou factor de risc neinclus în partea a II-a a "Normativul- cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie unitatea, prin CSSM al CNCF ”CFR” SA va înainta la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, propunerile de completare şi dotare cu tipurile de echipament individual pe care le consideră necesare în vederea verificării şi stabilirii dotării.


A n e x a n r.15


Materiale igienico-sanitare si precizari privind acordarea acestora


1. - (1) Materialele igienico-sanitare constituie mijloace de igienă individuală utilizate pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale.
- (2) Materialele igienico-sanitare se distribuie gratuit salariaţilor în scopul asigurării igienei şi protecţiei personale în completarea măsurilor generale luate pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale.
2. Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită.
3. La recomandarea medicului întreprinderii şi pe baza caracteristicilor locurilor de muncă, se acordă următoarele categorii de materiale igienico-sanitare cuprinse în următorul tabel.

Ca-
te-
go-
ria Caracteristica sanitară
a
locului de muncă Sortimente de materiale igienico-sanitare Cantitate
Unit. Mas.
Periodicitatea
1. 2. 3. 4.
I. Procese de muncă ce se desfăşoară în condiţii de contact cu praf, dar fără degajare de substanţe chimice, fără contact cu uleiuri sau produse iritante asupra pielii:
a) care produc murdărirea
mâinilor

b) care produc murdărirea
mâinilor şi a corpului Săpun
Perie de unghii

Săpun
Perie de unghii 100-250 g./om/lună
1 buc./om/an

200-300 g./om/lună
1 buc./om/an

II. Procese de muncă ce se desfăşoară în condiţii de degajare de praf, fără alte substanţe chimice, uleiuri sau produse iritante asupra pielii:
a) cu degajare medie de praf


b) cu degajare mare de praf



c) degajare şi contaminare
excesivă de praf Săpun
Perie de unghii

Săpun
Perie de unghii


Săpun
Perie de unghii
Perie de dinţi
Pastă pt. dinţi 200-400 g./om/lună
1 buc./om/an

400-700 g./om/lună
1 buc./om/an


400-1500 g./om/lună
1-2 buc./om/an
1-2 buc./om/an
60 g./om/lună
III. Procese de muncă ce au loc în condiţii de contact direct cu unele substanţe iritante asupra pielii:

a) contact cutanat permanent
cu acizi reactivi sau cu materii corosive



b) contact cu produse de distilare a huilei, petrolului şi şisturilor bituminoase (smoală, asfalt, ulei şi derivate antracenice, gudron, parafină, combinaţii azoaminice); alte substanţe iritante cutanate (coloranţi, crom, uleiuri minerale etc.) Săpun
Preparate pentru protecţia pielii
Perie de dinţi
Pastă pentru dinţi

Săpun

Perie de unghii

Preparate pentru protecţia pieli

Perie de dinţi

Pastă pt. dinţi 300-600 g./om/lună
100 g./om/săptăm.

1 buc./om/an
60 g./om/lună

300-700 g./om/lună

1-2 buc./om/an

150-400 g./om/lună


1-2 buc./om/an

60 g./om/lună
IV. Procese de muncă ce au loc în condiţii de contact direct cu:
a) unele substanţe toxice care nu au acţiune iritantă cutanată, dar pot pătrunde în organism prin piele (în lista din Anexa nr.14 din “Norme generale de protecţie a muncii” sunt marcate cu litera “P”, inclusiv plumbul şi aliajele lui)

b) alte noxe chimice care contaminează pielea Săpun


Perie de unghii


Perie de dinţi

Pastă pt. dinţi



Săpun
Perie de unghii 300-600 g./om/lună


1 buc./om/an


1-2 buc./om/an
60 g./om/lună



200-400 g./om/lună
1 buc./om/an
V. Manipularea şi prelucrarea materiilor infectate
Săpun
Perie de unghii 300-600 g./om/lună
1 buc./om/an
VI. Procese de producţie care necesită un regim sanitar special:
- legate de fabricarea şi manipularea produselor alimentare;
- legate de producţia materialelor sterile
Săpun
Perie de unghii 200-400 g./om/lună
1-2 buc./om/an



VII. Locuri de muncă cu zgomot care poate afecta auzul:
Căşti antizgomot sau antifoane (EIP)*
1 buc./om/an
VIII. Locuri de muncă în care sunt prezente noxe chimice sau pulberi care pot pătrunde în organism pe cale respiratorie
Măşti adecvate protecţiei căilor respiratorii (EIP)*
1-2 buc./om/lună
Categoria I-VII, mijloace de uscare:
Cu aer cald, prosop si
lavetă Inv. loc de munca 2 buc./om/an

2 buc./om/trim.

4. Lista internă pentru acordarea materialelor igienico-sanitare pe cele 8 capitole privind caracteristica sanitară a locurilor de muncă, categorii, funcţii şi cantităţi reale (cuprinse între limitele cantităţilor stabilite în coloana 4 din tabel, ţinând seama de condiţiile concrete de la locurile de muncă), se întocmeşte annual de unităţile de bază cu avizul (recomandaările) medicului la care este arondată unitatea, se transmite Diviziei şi se supun spre aprobare Consiliului de conducere al subunităţii din structura C.N.C.F.R. sau forului ierarhic superior în cazul unităţilor de bază subordonate direct.
5. Salariaţii sunt obligaţi să utilizeze materialele igienico-sanitare primite, în conformitate cu indicaţiile personalului sanitar.
6. Neutilizarea corectă a materialelor igienico-sanitare constituie abatere de la normele de protecţie a muncii, de care se fac vinovaţi conducătorul locului de muncă şi salariaţii respectivi.
7. În cazul în care, urmare măsurilor luate, condiţiile de muncă s-au îmbunătăţit eliminându-se cauzele care au determinat acordarea materialelor igienico-sanitare, unităţile prin Comitetele de Securitate si Sanatate in munca vor reduce (reactualizarea cantităţii reale) sau vor sista, după caz, acordarea materialelor igienico-sanitare, informând în scris divizia sau forul ierarhic superior în cazul unităţilor subordonate direct.




*) Echipament individual de protecţie (EIP).




Anexa nr.16

Alimentaţia de protecţie si precizari privind acordarea acesteia


1. Alimentaţia de protecţie reprezintă o alimentaţie suplimentară care, în unele cazuri, poate completa măsurile de creştere a rezistenţei nespecifice a organismului, cu condiţia ca noxele să nu depăşească limitele maxime admise. Dacă noxele depăşesc aceste limite, alimentaţia respectivă nu poate ajuta la prevenirea unor îmbolnăviri.
2. Alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit, persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare unde noxele nu depăşesc limitele maxime admise, avându-se în vedere recomandările făcute de către medicul de medicina a muncii.
3. Pentru persoanele care au dreptul la alimentaţie de protecţie dar care lucrează în locuri izolate sau sunt în număr mic, conducerea unităţii de bază poate aproba distribuirea de lapte praf, pentru cantităţile echivalente în condiţiile respectării prevederilor pctului 4.
4. Alimentaţia de protecţie se distribuie zilnic în condiţii igienice corespunzătoare. Sunt interzise: compensarea în bani, distribuirea pe mai multe zile sau acordarea personalului care lipseşte sau care-şi desfăşoară activitatea mai puţin de 75% din timpul normal de lucru.
5. Lista cu locurile de muncă şi numarul de persoane care beneficază de alimentaţie de protecţie, se va întocmi pe baza criteriilor de acordare si a buletinelor de analiză emise de organele de specialitate medicale.
6. Criteriile de acordare a alimentaţiei de protecţie, tipul alimentelor şi cantităţile acordate pe grupe de persoane, sunt prezentate în următorul tabel.

Nr. crt. Criteriul de acordare.
Tipul alimentelor şi variante de acordare. Cantitatea/
persoana/zi
(schimb)
1. 2. 3.
Criteriul nr.1 Expunere la metale toxice (plumb, mercur, crom, cadmiu, nichel), pulberi agresive.
1. Lapte dulce 0,5 l .
Criteriul nr.2 Expunere la solvenţi hepatotoxici.
2. Lapte dulce 0,5 l .
Criteriul nr.3 Expunere la gaze iritante pulmonare.
3. Lapte dulce 0,5 l
Criteriul nr.4 Expunere la microclimat nefavorabil
4. Apa minerala (la temperaturi extrem pozitive) 2,0 l
5. Ceai (la temperaturi extrem negative) 0,5 l





L I S T A

locurilor de muncă vătămătoare existente, încadrate pe criteriile de acordare a alimentaţiei de protecţie (cu condiţia ca noxele să nu depăşească limitele maxime admise)



Nr.
crt. Denumirea locului de muncă
sau activităţii
1. 2.
Criteriul de acordare nr.1 Expunere la metale toxice (plumb, mercur, cadmiu, nichel), pulberi agresive.
1. Vopsirea cu vopsele de minim de plumb
2. Unităţi de cale ferată sau activitatea de cale ferată din vecinătatea sau din incinta unor Combinate poluante
Criteriul de acordare nr.2 Expunere la solvenţi hepatotoxici.
3. Vopsirea cu vopsele pe bază de solvenţi organici
Criteriul de acordare nr.3 Expunere la gaze iritante pulmonare
4. Întreţinere, încărcare acumulatoare electrice pe bază de plumb sau nichel - cadmiu
5. Degresarea pieselor de la locomotive, vagoane, automotoare, autovehicule şi alte utilaje (în băi închise, deschise)
6. Activitatea de sudură electrică şi autogenă
7. Analize chimice de laboratorul chimic (activitate continuă)
8. Unităţi de cale ferată sau activitatea de cale ferată din vecinătatea sau din incinta unor Combinate poluante
Criteriul de acordare nr.4 Expunere la microclimat nefavorabil
9. Centrale termice pe combustibil solid cu activitate continuă.
10. Activitate in aer liber pe timp cu temperaturi extreme ridicate
11. Activitati in aer liber pe timp cu temperaturi extreme scazute.