sâmbătă, 6 martie 2010

Din Ziare

Cabinetul Boc a dat "undă verde" listei de disponibilizări pentru 10.300 de angajaţi din sectorul feroviar, iar procedurile de desfacere a contractelor de muncă vor începe în perioada imediat următoare.
Cei mai mulţi salariaţi vor fi disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700 de persoane), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi SC Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800), potrivit Mediafax. Compania cu numărul cel mai mic de salariaţi care ar urma să fie concediaţi este SC "Sere şi Pepiniere", de unde vor pleca 15 persoane.
Guvernul justifică concedierea angajaţilor prin faptul că situaţia economico-financiară a companiilor din domeniul feroviar a fost grav afectată de criza economică, iar ca o consecinţă directă, volumul cererilor de transport în general şi pe calea ferată în particular, a scăzut începând cu toamna anului 2008 şi s-a accentuat foarte mult în anul 2009, astfel că menţinerea actualului număr de personal în sistemul feroviar "devine aproape imposibilă".
Companii care vor mai efectua disponibilizări:
-CFR SA -600
-SC "Electrificare CFR" - 236
-SC "Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate" - 23
-SC "Tipografia Filaret" - 44
-SC "Informatică Feroviară" - 38
-SC Reparaţii Locomotive "CFR SCRL Braşov" - 111
-SC Vânzare Legitimaţii Călătorie "Voiaj-CFR" - 73,
-SC Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuşetă, Restaurant şi Bar "CFR - GEVARO" - 41
-SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje "CFR IRLU" - 500
-CFR Ferry-Boat - 20.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu